timpul își linge diapazonul de sânge
oștenii lui și-au săpat tranșee-n viori
unii pun păsări la baionetă
și mă așteaptă cuminți încă o dată, de două
ori
n-am să m-arăt prea curând, lasă
o să le crească flori în cătări
neverosimila secundă-ntre coapse-i va strânge
tu mai adu
șampanie și lumânări.
foto tumblr.com
Citește și dă-mi-le alea verzi
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
