Am aflat cu stupoare că printre romanele puse la index-ul provizoriu din timpul turbulențelor rasiale recente din Statele Unite se află și „Să ucizi o pasăre cântătoare” de Harper Lee.
Nell Harper Lee a fost o romancieră americană cunoscută pentru romanul parțial autobiografic „Să ucizi o pasăre cântătoare” apărut în 1960, câștigător al premiului Pulitzer în 1961 și devenit un clasic al literaturii moderne americane.
Începuturile
Născută pe 28 aprilie 1926 în orășelul Monroeville (Alabama), Harper Lee a fost al patrulea copil al unei familii compuse dintr-o mamă casnică și un tată fost ziarist și om de afaceri apoi avocat, membru al Baroului din statul Alabama. La începutul carierei a apărat doi cetățeni de culoare acuzați de uciderea unui proprietar de magazin, de rasă albă. Ambii clienți, tată și fiu, au fost spânzurați.
Din copilărie datează prietenia de o viață a lui Harper cu Truman Capote, acesta servindu-i drept model pentru creionarea unuia dintre personajele romanului.
După absolvirea liceului, se înscrie la un colegiu din Montgomery (capitala statului Alabama), apoi se transferă la Universitatea din Tuscaloosa pentru a studia dreptul. În studenție a început să publice în ziarul universității și la o revistă umoristică.
Cariera
În 1949 s-a mutat în New York și s-a angajat la început într-o librărie, apoi ca agent de zbor la o companie aeriană pentru a avea timp liber să scrie. A publicat mai mult povestiri, iar în 1956 și-a găsit un agent literar în persoana lui Maurice Crain. În același an un grup de prieteni i-au oferit drept cadou salariul pe un an, cu mențiunea:
„Ai un an liber de la muncă ca să scrii ce vrei. Crăciun fericit!”
Să ucizi o pasăre cântătoare
În primăvara anului 1957 Lee, în vârstă de 31 de ani a predat manuscrisul cărții „Du-te și pune un străjer” lui Maurice Crain pentru ca acesta să-l trimită editurilor. Manuscrisul a ajuns în mâinile lui Tay Hohoff, o cunoscută editoare, care a rămas impresionată.
„Scânteia adevăratului scriitor strălucea în fiecare rând.”
A început o colaborare fructuoasă de trei ani între autor și editor, până când cartea a ajuns în forma ei finală și a fost reintitulată Să ucizi o pasăre cântătoare. Între timp, pe plan național a crescut preocuparea pentru relațiile interrasiale. În 1954 Curtea Supremă de Justiție a Statelor Unite a declarat neconstituțională segregarea rasială în școlile publice, subiect care a ajuns pe pagina principală a ziarelor în întreaga țară.
https://en.wikipedia.org/wiki/Brown_v._Board_of_Education
Într-o seară de iarnă Lee și-a aruncat manuscrisul afară pe fereastră, în zăpadă, apoi a sunat-o pe Hohoff în lacrimi. Aceasta i-a spus să iasă afară imediat și să adune paginile. Așa s-a salvat una din capodoperele literaturii universale. Publicată în 11 iulie 1960 Să ucizi o pasăre cântătoare a devenit în scurt timp un best-seller și a avut mare succes la critică. S-au vândut peste 30 de milioane de exemplare. În 1999 a fost votată Cel mai bun roman al secolului într-un sondaj tipărit în Library Journal.
Mica Jean Louise „Scout” Finch și fratele ei mai mare, Jem, locuiesc în orășelul Maycomb, Alabama, în timpul Marii Crize din anii ’30. Copiii au parte de o copilărie fericită alături de tatăl lor văduv, Atticus Finch și menajera de culoare, Calpurnia. În timpul verii Jem, Scout și prietenul lor Dill se joacă împreună și îl urmăresc pe misteriosul Bau Radley, un vecin ciudat. Atticus este de profesie avocat, desemnat să-l apere pe Tom Robinson, un bărbat de culoare, cu un braț infirm, acuzat că a violat o fată albă. În cele din urmă Tom moare după un lung și istovitor proces, iar moartea sa este metaforic prezentată în ziarul local din Maycomb asemenea uciderii prin vânătoare a unei păsări cântătoare.
Totul este privit prin ochii lui Scout și ai fratelui ei. Cartea este o pledoarie antirasistă de o duioșie fără seamăn.
Gregory Peck și Brock Peters
Ce a urmat …
În urma succesului cărții Harper Lee a început un iureș de turnee de promovare cărora nu le-a făcut ușor față, dorind să-și păstreze intimitatea. Un efect nedorit al succesului a fost sosirea în Alabama a unor activiști din domeniul drepturilor civile, care au fost agresați fizic. Inițial Lee a încercat să răspundă personal scrisorilor sosite de la cititori, dar când a început să primească peste 60 de scrisori pe zi, a realizat că nu le poate face față singură. Sora ei Alice a devenit reprezentantul ei legal și Lee a obținut un număr de telefon neînregistrat. Până la moartea sa, în 2016, n-a mai acordat aproape niciun interviu și n-a mai avut apariții publice.
„Nu m-am așteptat la succesul cărții. Speram să aibă parte de un sfârșit rapid și plin de compasiune din partea criticilor, dar în același timp speram cumva să-i placă cuiva suficient de mult ca să mă încurajeze. Încurajare publică. Speram la puțin, cum spuneam, dar am obținut infinit mai mult și, pe undeva, era la fel de înspăimântător ca și moartea rapidă, plină de compasiune pe care o așteptam.” – declara Harper Lee în 1964.
La vârsta senectuții autoarea a primit numeroase premii și distincții. Doi dintre președinții Statelor Unite, George W. Bush i-a acordat în 2007 Medalia Prezidențială a Libertății, respectiv Barack Obama în 2010 Medalia Națională pentru Arte.
Filmul
În 1962 regizorul Robert Mulligan împreună cu scenaristul Horton Foote au ecranizat, cu titlu omonim, romanul lui Harper Lee. Ca și cartea, filmul a avut parte de un succes enorm la critică și la public, a câștigat trei premii Oscar din opt nominalizări. Autoarea a sprijinit activ transpunerea pe ecran a romanului, iar rezultatul a mulțumit-o. I-a servit și drept ghid în orașul natal lui Gregory Peck, interpretul rolului principal.
„Cred că este una dintre cele mai bune adaptări cinematografice care s-au realizat vreodată” – a declarat ea.
Gregory Peck și Mary Badham
În anul 2003 Institutul American de Film l-a desemnat pe Atticus Finch cel mai măreț personaj de film al secolului al XX-lea. Interpretarea lui Gregory Peck a devenit sinonimă cu rolul și personajul.
„Aproape că nu trece zi în care să nu mă gândesc cât de norocos am fost să fiu distribuit în acel film. Recent la o cină am stat lângă o femeie care l-a văzut pe când avea 14 ani și a spus că i-a schimbat viața. Aud mereu astfel de lucruri.” – a declarat Gregory Peck într-un interviu în 1997.
Regia: Robert Mulligan
Scenariul: Horton Foote și Harper Lee
Producător: Alan J. Pakula
Distribuția: Gregory Peck, Mary Badham
Premii: Oscar pentru cel mai bun actor (Gregory Peck), cel mai bun scenariu adaptat (Horton Foote)
Globul de Aur (Gregory Peck)
foto: tumblr.com
Citiți și Am dansat cu un bărbat, care….
