De cele mai multe ori ne supărăm pe viață, pe Dumnezeu, pe cei din imediata noastră apropiere, dăm vina pe vreme, pe neșansă, stăm la umbra lui „dacă” și a lui „parcă” unde ne plângem pentru toate nedreptățile care ni se întâmplă numai nouă și altora, nu.

Ne luăm jucăriile și plecăm fain frumos de la locul faptei. Zicem o înjurătură din tot cugetul nostru și ne așezăm cu ele  într-un colț de suflet și  împreună cu tot egoismul din dotare punem monopol pe eu n-am, eu nu pot, eu nu știu și adunăm rău peste rău, bolovan lângă bolovan pe care abia-i mai cărăm și totuși chiar și așa istoviți sub greutatea necunoștinței noastre, mai avem încă dispoziție să râdem de alții, iar pe noi tot nu ne vedem… Ce ușor e să arăți cu degetul… nu?

Unde-i binele în toată ecuația asta, că eu nu-l văd? Dimpotrivă, așa te urâțești și devii chiar hidos. Un/o neiubit(ă), urât(ă) și rău/rea. Starea asta poate dura mai mult sau mai puțin sau toată viața. Durează până în momentul în care decizi tu singur sau cu ajutor, că ai nevoie de apă, de hrană adecvată și de aer. Altfel de hrană îți lipsește, nu cea din supermarket.

Atunci, dacă vrei, te ridici și începi să umbli. Umbli la tine în primul rând, la butoanele tale… începi să te acordezi cu vibrațiile care tot încearcă să ajungă la urechile tale, dar pe care tu le tot ignori în surzenia ta. Biata ta inimă, cât te mai strigă… ! Te strigă s-o accesezi și să-ți afli răspuns la atâtea întrebări care încep cu „de ce” și numai tu o poți face. Poți să-ți faci bine.  Lasă-ți inima să-ți dea direcția spre binele în care poți fi! “Cum ești? Bine…” Nu, nu pe ăsta de complezență, ci pe ăsta: „Bineeeeeeee, minunat!”, spus cu zâmbetul cel mai senin.

Dacă stai de vorbă cu inima, adică dacă îți asculți vocea ta interioară, vei înțelege la un moment dat că nu ai preț, sau cel puțin nu-l ai pe cel corect și atunci, ți-l atribui… Cum? Te schimbi. Schimbă-te, omule! Începe cu hainele de pe tine, efectiv. Nu-ți pune haine curate și nu-ți da cu parfumul cel mai scump fără să te cureți. Uită-te la tine, pune-te în fața oglinzii și tu vei știi singur dacă îți place de tine așa cum ești sau nu… Nu ai nevoie de confirmări, te uiți și te vezi și măcar pe tine nu te minții…

Grija primară față de propria persoană nu presupune decât bun simț și voință. Nu costă mult să miroși a curat, să ai un zâmbet îngrijit. Costă mult să miroși a Channel, eventual. Nu trebuie să mergi la salon ca să-ți cureți unghiile și părul. Sa-ți pui gene false și botox și acid hialuronic în buze, costă… ceea ce nu te face specială. Nu costă mult să ne îmbrăcăm decent, să avem genți de firmă cumpărate în rate, iar în portofel nimic, asta costă mult…

Iar dacă aștepți să apară vreun Făt-Frumos sau vreo Ileană Cosânzeană, să te pupe așa cum ești, să te fericească, să te accepte așa cum ești și pe urmă să te transforme din broască în prinț/prințesă,  greșești total!  Nu vine nimeni să facă toate acestea pentru tine, nimeni! Nimeni n-are nevoie de tine așa, pentru că prisosești oricui. Și vă rog, uitați de fraza “cine te place, te place și așa”. Nu! Nimeni nu te place “și așa”, nici chiar tu.

Fiindcă e normal să ai standarde, este normal să știi ce vrei, mai ales dacă ai depășit un număr de ani, și odată ce ai ajuns aici, la nivelul ăsta al ștachetei să nu mai cobori. Fiindcă nu mai ai voie să nu știi ce vrei de data asta!

Cine totuși nu știe încă toate acestea, atunci singura alternativă este să pună mâna și să-și facă lecțiile! Cu temele nefăcute mai fentezi la școală, dar viața n-o mai poți fenta. Până nu te școlește, ești repetentul ei preferat, nu se lasă înduplecată nici de frustrările tale și nici de complexele pe care singur ți le-ai făcut rost. Viața nu-ți dă 5-ul de trecere, decât dacă-l meriți. Pentru foarte mulți dintre noi este mai simplu, mai comod să-ți cumperi haine cu un număr mai mare, decât să rămâi la mărimea care te face să arăți armonios.

Pe fiecare ne-a “pălit” starea asta într-un fel, cel puțin o dată, nu? E mai simplu să găsim tot felul de scuze cum că nu mai suntem la prima tinerețe,  să ne plângem că oasele nu ne mai țin, că articulațiile ne dor iar să facem bășcălie de una și de alta, e floare la ureche, putem cu brio. Hai cu sarcasmul și cu aroganța, că la asta ne merge mintea brici!

Așa ascundem de fapt adevărul amorțit prin propria nepăsare, sub o mască. Vă dați seama câtă mizerie se adună acolo de la atâta transpirație mincinoasă?! Lasă aerul să circule nestingherit, fii tu! Mereu.

Nu ai nicio scuză că nu faci mișcare, orice fel de sport dar, în schimb să-ți păstrezi viciile cu sfințenie, anchilozat sau nu. “Este singura mea plăcere!”, un anumit viciu să zicem…, ați auzit des, nu? Este singura plăcere, pentru că pe altele nici măcar nu le-ai încercat! Da, se spune că suma viciilor este mereu constantă. OK. Atunci fă-ți vicii mișto, (aleargă, mergi cu rolele, dă-te cu bicicleta, înoată, plimbă-te, citește, mergi la spectacole, concerte, teatru, excursii ș.a.) dar nu uita de corpul tău care este templul ființei tale, singurul pe care-l ai. Păstrează-l cât mai curat și cât mai îngrijit. Atât ai de făcut. O să vă spuneți… “Cum așa singur(ă)?” Da, fix așa. Credeți-mă că nu aveți nevoie de haită pentru toate acestea. Deloc. Este chiar așa de greu, de costisitor? Nu, nu este, dimpotrivă! Este doar la o distanță de un VREAU.

Nu ai nevoie să fii aidoma modelelor care defilează pe podium, nici să te înfometezi ca să încapi în cea mai mică mărime de haine, ci doar să ai grijă cu tine și de tine și să realizezi că toate-ți sunt permise, dar cu măsură.

Apoi cu interiorul tău, fă exact la fel. Curăță-l! Pune-te la punct. Meditează, fă cunoștință cu Divinitatea, nu contează ce religie ai și cu cine stai de vorbă, roagă-te, fă-o! Mereu. Nu-i nevoie să aloci un timp special pentru asta,  este suficient să fii atent cu gândurile tale, când muncești, când mergi pe stradă, când conduci, când vorbești, când asculți, când privești pur și simplu în jurul tău și dintr-o dată o să-ți dai seama că nu mai ești un ignorant/ o ignorantă, ci că te implici, îți pasă și că practic asta faci: te rogi, te reculegi!

Pentru tine o faci, strict pentru tine. Nu lăsa să treacă nicio zi fără să citești sau să scrii ceva frumos, să faci ceva pe placul sufletului tău, ceva util, să fii tu omul demn și integru, mândru de tine, să-ți meriți pâinea, să mulțumești pentru că ești. Nu cred că este nimic absurd sau greu de împlinit în toate acestea, dimpotrivă este viața trăită simplu și frumos.  Apoi, toate celelalte se vor adăuga ție.

Eu nu sunt în măsură să dau sfaturi nimănui și nici nu intenționez s-o fac.

Tot ce spun aici nu este nimic inventat, sunt numai experiențele pe care le-am simțit pe pielea mea trăindu-le, din ce am fost (foarte jos) și unde nu mai vreau să fiu vreodată și din ce sunt acum și de unde vreau să cresc mereu: un om normal, echilibrat cu lecțiile făcute la zi, iubitor de viața trăită decent și frumos, împăcat cu sine, ancorat în realitate, dornic de a învăța și mai binele, și mai frumosul de la alții.

Și tu poți să te schimbi, poți să devii cea mai bună variantă a ta și să fii ce n-ai mai fost demult sau niciodată, să fii iubire. Este chiar atât de mult, este chiar atât de complicat? Nu, nu este deloc! Este doar la distanță de un VREAU.

În rest, să iubim. Să iubim fără măsură, fiindcă iubirea, este singura stare în care „exagerarea” este acceptată. #Fitiiubire!

Citiți și Fă-ți un bine, alege-te pe tine…