Să dispari – Miruna-Maria Miron
Poate cândva n-o să mai doară,
Poate.
N-o să mai ardă,
N-o să mă trezesc
Cu gândul ăsta obsedant
Al inevitabilei stârpiri.
Poate.
Acum doare,
Nu doar că doare,
Arde.
Arde cu sete.
Cu furie,
Cu lacrimi,
Cu sânge clocotit,
Arde cu fiecare nerv al meu
Încă funcțional,
Încă viu,
Încă tânăr.
Pe mine până și lacrimile mă dor,
Pe mine până și neputința mă doare.
Știți ce-nseamnă să vă doară neputința?
Să nu știți.
Știți ce-nseamnă să fiți scuipați în orgoliu
Și să zâmbiți frumos,
Să vă ștergeți elegant,
Cu batista bunului-simț?
Să nu știți.
Vă mai întreb:
Știți ce-nseamnă să suferiți în tăcere?
O să știți.
Și după ce veți afla,
Pe mine să mă lăsați dracului în pace,
Să mă lași dracului în pace,
Atât te rog:
Să dispari de tot din gând!
***
Citește și MART(I)E
M-am născut în Cluj-Napoca, județul Cluj, la data de 22 ianuarie 1995. Am absolvit Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” (secția artă dramatică, promoția 2010-2014), Facultatea de Istorie și Filosofie (secția Filosofie, nivel licență) în cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca (promoția 2015-2018) și cursurile masterale ale Facultății de Litere, în cadrul aceleiași universități (masteratul de Studii Literare Românești, promoția 2018-2020). Am publicat poezii în revistele „Literatura de Azi”, „Cenaclul de la Păltiniș”, „eCreator” și „EgoPHobia”, fiind membră a Cercului Literar de la Cluj, începând cu iarna anului 2017 până în vara anului 2018 și membră a Cenaclului Literar Studențesc „Vox Napocensis” începând cu luna decembrie a anului 2019 până în luna mai a anului 2020. De asemenea, am publicat texte de proză scurtă în revista on-line „Catchy”. În anul 2021 am publicat un grupaj de poezii în antologia bilingvă (româno-suedeză) a editurii Bifrost „Echivalențe”.