dragul meu, pe ecranul
din palma ta stângă
am tastat, vezi, nu uita
azi avem simulare fotonică, a ena
știu că la ultima n-am ajuns la consens
culoarea ochilor, sexul
ceva asupra
căruia să cântărim bine
vin vremuri căzute din alte planete
o aortă cu ghizduri de poezie ar
pompa săbii roșii prin sângele-albastru
ce nerozie să nu ții cont (nu-i cazul nostru)
de ochiul din ceafă, atent la inima
standard
lăsată în urmă, căci asta nouă va fi
cel puțin triplă, în fine, aparatul e-n versuri
puțin derutant, având în vedere
că noi
suntem simple poeme.
foto sursa
Citește și nu e ce pare
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
