S-A ÎNTÂMPLAT ÎN 30 SEPTEMBRIE …

Deși nu au existat recenzii la primele spectacole, a fost imediat evident că Mozart și Schikaneder au obținut un mare succes, opera atrăgând mulțimi imense și ajungând la sute de spectacole în anii 1790.” (Maynard Solomon)

La 30 septembrie 1791, are loc prima reprezentație a operei „Flautul fermecat” de W. A. Mozart, cu două luni înainte de moartea sa.
Opera a avut premiera la Viena la Freihaus-Theater auf der Wieden. Mozart a dirijat orchestra, Schikaneder însuși a jucat Papageno, în timp ce rolul Reginei nopții a fost cântat de cumnata lui Mozart, Josepha Hofer.

S-A ÎNTÂMPLAT ÎN 30 SEPTEMBRIE, CU 42 DE ANI ÎN URMĀ…

30 septembrie 1978. Piesa formației americane Exile, „Kiss You All Over” ajunge pe primul loc în topul Billboard Hot 100, unde rămâne timp de patru săptămâni.
Scris de Mike Chapman și Nicky Chinn, cântecul interpretat de vocalistul principal Jimmy Stokley și chitaristul J.P. Pennington a fost inclus în albumul „Mixed Emotions” (1978).

S-A ÎNTÂMPLAT ÎN 30 SEPTEMBRIE … CU 38 DE ANI ÎN URMĀ…

Africa” este o melodie înregistrată de trupa rock americană Toto în 1981 pentru al patrulea album de studio, Toto IV. Piesa, scrisă de membrii formației David Paich și Jeff Porcaro, a fost lansată, single la 30 septembrie 1982 prin Columbia Records. „Africa” a ajuns pe primul loc în topul Billboard Hot 100 al Statelor Unite și este singurul Billboard #1 al trupei. De asemenea, hitul a atins vârful Top 10 în Regatul Unit, Canada, Irlanda, Olanda, Australia, Noua Zeelandă și Elveția.

*****

Elie WieselNoaptea

Nu vă întrebaţi unde a fost Dumnezeu la Auschwitz, întrebaţi-vă unde a fost omul! Să uiţi, să taci, să fii indiferent la cele din jurul tău, sunt unele din cele mai mari păcate.
Elie (Eliezer) Wiesel (30 septembrie1928, Sighet, Maramureș, Regatul României – 2 iulie 2016, New York) a fost un scriitor și ziarist american (în limbile franceză, engleză, idiș și ebraică), eseist și filosof umanist, activist în domeniul drepturilor omului.
Născut într-o familie de evrei din România, a fost deportat la Auschwitz, dar a reușit să supraviețuiască Holocaustul. În anul 1986 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace, iar în anul 1996 a fost ales membru al Academiei Americane de Artă și Literatură⁠. Din anul 2001 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
A publicat 57 de cărți – cea mai cunoscută fiind ”Noaptea”, o descriere autobiografică despre viața în lagărele de exterminare naziste.
În anul 1944, anul deportării sale la Auschwitz, Elie Wiesel avea cincisprezece ani, trăia intr-o comunitate de evrei din Sighet și încă mai credea cu fervoare în Dumnezeu. Apoi, după ce trupele naziste preiau controlul asupra orașului, viața comunității evreiești se schimbă dramatic, iar tânărul Elie va trăi cu groază realitățile ghetoului și apoi pe cele din lagărele de exterminare naziste. Mama și sora lui mai mică sunt ucise chiar în seara în care ajung la Auschwitz, în timp ce el și tatăl lui vor cunoaște zi de zi, până la eliberare, toate ororile dezumanizării.