Citatul zilei: „Vremurile sunt urâte, spun oamenii. Dar dacă ei ar trăi frumos şi vremurile ar fi frumoase. Noi suntem vremurile.”

Sfântul Augustin

Intro: Cu adevărat, noi suntem vremurile. Suntem ceea ce permitem să se întâmple și ceea ce lăsăm să ne afecteze viețile. Suntem simplitatea noastră sau caracterul nostru complicat, tradiția în care am crescut ca oameni educați, sau, din contră, ca oameni imorali, ignoranți și lipsiți de credință. Tocmai de aceea, alegerile ne definesc.

Singurătatea este eternul refren al vieții. (Carrie Graber)

Carrie Graber (n. 1975) este considerată a fi printre cei mai talentați, îndrăzneți și bine cotați artiști de pe piață astăzi. Carrie a avut privilegiul de a crește în sudul Californiei, unde verile fierbinți și culorile calde dau o notă romantică picturilor sale. Tonurile calde și controlul rafinat al luminii, creează o imagine cu un contrast perfect. Carrie surprinde frumusețea și subtilitatea mediilor familiare, care sunt adesea trecute cu vederea. Abordarea ei moale, realistă, dar și îndrăzneață, încălzește simțurile privitorului și creează un sentiment de intimitate. Aceasta este legătura dintre Carrie și una dintre influențele sale principale, maestrul pictor olandez Vermeer.
A absolvit cu brio, în toamna anului 1997, Art Center College of Design. La scurt timp după aceea, a obținut un post de ucenic de artist alături de celebrul impresionist romantic Aldo Luongo. Prima expoziție de succes a lui Carrie a avut loc în zona de coastă a Californiei în 1999. În următorul deceniu, Carrie a călătorit în toată lumea, prezentând picturi în ulei și desene pe cărbune.

PORTRET – BUDDY GUY🎸 🎶

Nu am ratat niciodată un concert. Muzica îi face pe oameni fericiți și de aceea continuu să o fac – îmi place să văd pe toată lumea zâmbind.” (Buddy Guy)

George „Buddy” Guy (n. 30 iulie 1936) este un chitarist și cântăreț american de blues. Este un exponent al blues-ului din Chicago și a influențat chitariști, printre care Eric Clapton, Jimi Hendrix, Jimmy Page, Keith Richards, Stevie Ray Vaughan, Jeff Beck, Gary Clark Jr. și John Mayer. În anii ’60, Guy a cântat cu Muddy Waters, ca chitarist de casă la Chess Records, și a început un parteneriat muzical cu interpretul de muzicutā Junior Wells.
Guy s-a clasat pe locul 23 în „100 cei mai mari chitaristi din toate timpurile” al revistei Rolling Stone. Piesa sa „Stone Crazy” a fost clasată pe locul 78 în lista Rolling Stone din „100 cele mai mari melodii de chitară din toate timpurile”. Clapton l-a descris odată drept „cel mai bun chitarist în viață”. În 1999, Guy a scris cartea Damn Right I’ve Got the Blues, alături de Donald Wilcock. Autobiografia sa, Când am plecat de acasă: povestea mea, a fost publicată în 2012.

GLOSAR DE MUZICĀ – CHITARA-HARPĀ … 🎶

Chitara-harpă este un instrument cu coarde pe bază de chitară cu un număr de corzi suplimentare deschise, care pot fi ciupite individual. Cuvântul „harpă” este folosit pentru a face referire la corzile sale deschise, asemănătoare unei harpe.

IN MEMORIAM … 🥀

Eva Cassidy reprezintă cea mai remarcabilă traiectorie postumă din istoria muzicii pop.” (Daily Telegraph)

În 2 noiembrie 1996 a murit Eva Marie Cassidy (2 februarie 1963 – 2 noiembrie 1996), cântăreață și chitaristă americană, cunoscută pentru interpretările sale de jazz, folk și blues. Binecuvântată cu o voce puternică, emotivă de sopranā, a lansat primul ei album, ‘The Other Side’ în 1992, urmat de albumul live din 1996 intitulat ‘Live at Blues Alley’.

ASTĂZI AR FI ÎMPLINIT … 76 DE ANI … 🥀

„... poate cel mai mare, cel mai performant claviaturist din istoria rockului”. (AllMusic)

Considerat unul dintre cei mai buni clāpari din epoca rockului progresiv, Keith Noel Emerson (2 noiembrie 1944 – 11 martie 2016) s-a născut la 2 noiembrie 1944. Claviaturist și compozitor, a cântat în mai multe formații, înainte de a dobândi primul său succes comercial cu Nice, la sfârșitul anilor ’60; colaborarea sa cu Nice a inclus aranjamente rock de muzică clasică. După ce a părăsit Nice în 1970, a fost membru fondator al Emerson, Lake & Palmer (ELP), unul dintre primele supergrupuri de rock progresiv. Emerson, Lake & Palmer au avut succes comercial în mare parte în anii ’70, devenind unul dintre cele mai cunoscute grupuri de rock progresiv din epocă. Emerson a scris și aranjat o mare parte din muzica ELP pe albume precum ‘Tarkus’ (1971) și ‘Brain Salad Surgery’ (1973), combinând propriile compoziții originale cu piese clasice sau tradiționale adaptate într-un format rock.
După destrămarea ELP la sfârșitul anilor 1970, Emerson a urmat o carieră solo, a compus mai multe coloane sonore de film și a format trupele Emerson, Lake & Powell pentru a continua în stilul ELP. La începutul anilor 1990, Emerson s-a alăturat ELP, care s-a reunit pentru încă două albume și mai multe turnee înainte de a se despărți din nou la sfârșitul anilor ’90.

*****

IN MEMORIAM … 🥀🕯️
„Am învățat demult să nu mă lupt niciodată cu un porc. Te murdărești și, în plus, porcului îi place”. (George Bernard Shaw)
În ultimii săi ani, lui George Bernard Shaw i-a plăcut să-și îngrijească grădina de la Shaw’s Corner. Dramaturgul a murit în 2 noiembrie 1950, la vârsta de nouăzeci și patru de ani, din cauza insuficienței renale precipitată și de rănile suferite la căderea în timpul tăierii unui copac. A fost incinerat la Golders Green Crematorium pe 6 noiembrie 1950. Cenușa lui, amestecată cu cea a soției sale Charlotte, a fost împrăștiată de-a lungul potecilor și în jurul statuii Sfintei Ioana din grădina lor.
*****
🎹 Între 2 noiembrie 1846 – 24 ianuarie 1947, a avut loc turneul lui Liszt pe tărâmuri româneşti .
Liszt avea 35 de ani şi se afla în plină efervescenţă creatoare atunci când a susţinut nu mai puţin de 19 concerte în săli de festivităţi şi palate din Timişoara, Lugoj, Arad, Sibiu, Cluj, Aiud, Bucureşti şi Iaşi. Publicul l-a aclamat îndelung şi l-a tratat ca pe un rege.

Citiți și despre Balzac