”Ceea ce ne leagă de oameni sunt miile de rădăcini, nenumăratele fire care sunt amintirile din seara precedentă, speranţele dimineţii de mâine; este acea urzeală neîntreruptă de obişnuinţe de care nu ne putem dezbăra.” (Marcel Proust)
Romancierul, eseistul și criticul francez Valentin Louis Georges Eugène Marcel Proust s-a născut într-o familie burgheză la data de 10 iulie 1871, în satul Auteuil (Franța). Tatăl său, Achille Adrien Proust, era un medic și epidemiolog cu notorietate, profesor la Facultatea de Medicină. A fost pasionat de studiul holerei, boală ce făcea adevărate ravagii în Europa și în Asia. A reprezentat un model pentru fiul său, scriind numeroase articole medicale. Mama lui Proust, Jeanne Clémence Weil, provenea dintr-o familie intelectuală de evrei. (Articolul complet AICI).
*****
La 18 noiembrie 1906 se năștea George Wald, profesor de biologie la Harvard și câștigător al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, în 1967, alături de Haldan Keffer Hartline și Ragnar Granit, pentru lucrarea privind procesele vizuale fiziologice și chimice ale ochiului.
Profesorul Wald și-a dedicat întreaga sa carieră cercetării proceselor prin care ochiul uman percepe imaginile și transmite informația către creier.
„Există doar două explicații posibile pentru problema originii vieţii: evoluţia (teoria lui Darwin), sau creaţia voluntară a unui creator inteligent. Prima teorie a fost respinsă cu dovezi de netăgăduit, de Louis Pasteur şi colaboratorii săi, aşa că rămâne în picioare doar explicaţia că viaţa a apărut ca un act voluntar de creaţie al unui creator supranatural. Însă pentru că la nivel psihologic nu putem accepta această ipoteză, alegem totuşi să credem mai bine imposibilul: că viaţa a apărut spontan, din şansă.” (George Wald)
*****
La 18 noiembrie 1852 se stinge din viață poetul francez Paul Éluard (numele literar al lui Eugène Emile Paul Grindel). Fondează, alături de André Breton și Louis Aragon, suprarealismul, după ce inițial aderase la dadaism.
ÎNDRĂGOSTITĂ
E-n picioare pe pleoapele mele
Și părul ei e-ntr-al meu,
Are forma mâinilor mele,
Are culoarea ochilor mei,
Se pierde în umbra mea
Ca o piatră pe cer.
Are mereu ochii deschiși
Și nu mă lasă să dorm.
Visele-i in plină lumină
Preschimbă sorii-tr-un abur,
Mă fac să râd, să plâng ți să râd,
Să îndrug vrute și nevrute.
(Poem de Paul Éluard, în traducerea lui Aurel Rău)
*****
*****
Sir William Schwenck Gilbert, născut la 18 noiembrie 1836, a fost un poet, dramaturg și libretist englez. Este cunoscut pentru buna sa colaborare cu Arthur Sullivan în urma căreia au rezultat 14 opere comice. Cele mai cunoscute dintre acestea sunt „H.M.S. Pinafore”, „Pirații din Penzance” („The Pirates of Penzance”) și „Micadoul” („The Mikado”).
La rândul său, Gilbert a servit drept inspirație pentru Oscar Wilde și George Bernard Shaw, iar operele sale comice au influențat libretiștii și textierii de pe Broadway.
*****
IN MEMORIAM …
„Noi, compozitorii, suntem cel puțin la fel de semnificativi ca vedetele care fac 14 sau 15 milioane. Doar că noi nu suntem văzuți.” (Michael Kamen)
Michael Arnold Kamen, compozitor american (în special de partituri pentru filme), aranjor orchestral și dirijor, a murit la Londra în urma unui infarct la 18 noiembrie 2003, la vârsta de 55 de ani. Succesele sale includ colaborările cu Pink Floyd, David Gilmour, Roger Waters, Eric Clapton, Roger Daltrey, Aerosmith, Tom Petty, Bon Jovi, David Bowie, Bryan Ferry, Eurythmics, Queensrÿche, Rush, Metallica, Def Leppard, Herbie Hancock, Tim Curry, The Cranberries, Bryan Adams, Jim Croce, Coldplay, Sting, Guns N ‘Roses și Kate Bush.
*****
18 noiembrie 2005 …
Filmul Walk The Line, bazat pe viața lui Johnny Cash și avându-l pe Joaquin Phoenix în rolul cântărețului, rulează în premieră în cinematografele din SUA.
*****
KIM WILDE LA 63 …
„Viaţa mea e atât de plină de surprize, că nu mă mai surprinde nimic.” (Kim Wilde)
Kim Wilde, născută Kim Smith în 18 noiembrie 1960 este o cântăreață pop engleză, autoare, DJ și prezentatoare de televiziune. Primul succes l-a obținut în 1981 cu single-ul de debut „Kids in America”, care a ajuns pe locul 2 în clasamentele din Marea Britanie. În 1983, a primit premiul Brit pentru cea mai bună artistă solo britanică. În 1986, a avut un hit de locul 2 în Marea Britanie cu o versiune a piesei grupului The Supremes „You Keep Me Hangin ‘On”, care a ajuns, de asemenea, în topul Billboard Hot 100 al SUA în 1987. Între 1981 și 1996, a avut 25 de piese în Top 50 din clasamentul Singles al Regatului Unit. Celelalte hit-uri ale sale includ ‘Checkered Love’ (1981), ‘You Came’ (1988) și ‘Never Trust a Stranger’ (1988). În 2003, a colaborat cu Nena la piesa ‘Anyplace, Anywhere, Anytime’, care a ajuns în fruntea topurilor olandeze.
Kim Wilde a vândut peste 10 milioane de albume și 20 de milioane de single-uri în întreaga lume.
Deține recordul pentru de cel mai bine clasat act feminin britanic solo din anii ’80, cu 17 melodii de top în clasamentele din Marea Britanie. Începând din 1998, în timp ce era încă activă în muzică, și-a dezvoltat o carieră alternativă de grădinar peisagist, care a inclus prezentarea de spectacole de grădinărit pe BBC și Channel 4.
În 2005, a câștigat un premiu de aur pentru grădina din curtea Societății Regale de Horticultură din Chelsea.