„Suntem doar fire de iarbă și când plecăm, plecăm, nu mai venim niciodată înapoi; o singură viață… poate că e adevărat. Dar înclin să cred că asta nu este tot ceea ce este. Fiindcă viața mea a fost precum o umbră a ceva mult mai profund. Și am experimentat asta de mai multe ori. ” Anthony Hopkins
NĂSCUT ÎN 18 MARTIE …
„O piesă muzicală este gândită în termenii orchestrației, anumite tonuri-culori fiind inseparabile în mintea creatorului ei și native din momentul nașterii sale.”
Compozitorul și pedagogul rus (1844-1908) Nikolai Rimsky-Korsakov s-a născut la 18 martie 1844 în Tikhvin, la 200 de kilometri est de Sankt Petersburg, într-o familie nobiliară rusă.
Membru al grupului de compozitori cunoscut sub numele de Cei Cinci (Mily Balakirev, César Cui, Modest Mussorgsky, Nikolai Rimsky-Korsakov and Alexander Borodin), a fost un maestru al orchestrației. Cele mai cunoscute compoziții orchestrale ale sale — Capriccio Espagnol, Uvertura Festivalului Rusesc de Paște și suita simfonică Scheherazade — sunt piese de bază ale repertoriului muzicii clasice, alături de suite și fragmente din unele dintre cele 15 opere ale sale. Scheherazade este un exemplu al utilizării frecvente a subiectelor de basm și populare.
*****
IN MEMORIAM …
„Ceea ce m-a învățat tatăl meu a fost să nu aleg întotdeauna drumul sigur, drumul ușor. Dacă vrei să faci o muncă bună, trebuie să și riști.„
La 16 martie 2009, actrița britanică Natasha Richardson, soția actorului Liam Neeson, a suferit o leziune la cap în urma unei căzături în timp ce lua o lecție de schi pentru începători în stațiunea Mont Tremblant, la aproximativ 130 de kilometri de Montreal. Inițial ea a refuzat orice ajutor medical, dar s-a plâns de durere severă de cap la aproximativ două ore după accident. A fost transportată la spitalul Lenox Hill din New York, unde a murit două zile mai târziu din cauza unui hematom epidural.
*****
Pe (cât se poate de) scurt: nunta ratată dintre Riga Crypto – dublul vegetal al poetului, însingurat, trăind în lumea umbroasă a ideilor abstracte, ”perpetuu flăcău”, fără intenția de a intra ”în rândul lumii”, deci ”pe dos”, și lapona Enigel ( numele ar putea fi o anagramă a numelui pictoriței), micuță, cuminte (sociabilă, lumită – cei doi se cunoscuseră la o expoziție a Helgăi), venită din înghețatul Nord (evident!), un fel de divinitate solomonarică întruchipând rațiunea (motivul despărțirii a rămas enigmatic, dar așa cum e figurat în opera lui Barbu, ține cu siguranță de incompatibilitate la toate nivelurile existențiale, mai puțin cel al atracției erotice, se pare unilaterale, venite numai din partea bărbatului pasionat de experiențe erotice cât mai variate).
Mai multe despre poetul-matematician în link, AICI.
*****
IN MEMORIAM …
„Dacă vrei să-ți eliberezi agresivitatea, ridică-te și dansează. Asta înseamnă rock and roll.” (Chuck Berry)
Charles Edward Anderson Berry (18 octombrie 1926 – 18 martie 2017) a fost un cântăreț, compozitor și chitarist american, unul dintre pionierii muzicii rock and roll. Supranumit „Tatăl Rock and Roll”, Berry a rafinat și dezvoltat R&B în elementele majore care au definit rock and roll-ul cu piese precum ‘Maybellene’ (1955), ‘Roll Over Beethoven’ (1956), ‘Rock and Roll Music’ (1957) și ‘Johnny B. Goode’ (1958). Versurile cântecelor lui Berry s-au concentrat pe viața adolescenței și a consumatorului; stilul muzical, care includea solouri de chitară și spectacol, au făcut din Berry o influență majoră asupra muzicii rock ulterioare.
*****
S-A ÎNTÂMPLAT CU 54 DE ANI ÎN URMĂ …
„Penny Lane a fost cam nostalgic, dar era într-adevăr un loc pe care John și cu mine îl cunoșteam …” (Paul McCartney)
Pe 18 martie 1967, piesa ‘Penny Lane’ a formației Beatles a ajuns pe locul 1 în clasamentul Billboard Hot 100 din SUA.
Cântecul a fost lansat în februarie 1967 sub forma unui single dublu împreună cu ‘Strawberry Fields Forever’. A fost scris în principal de Paul McCartney și creditat în parteneriatul de compoziție Lennon McCartney. Versurile se referă la Penny Lane, o stradă din Liverpool, fiind menționate atracțiile și personajele pe care McCartney și le-a amintit din timpul copilăriei (frizeria, terminalul de autobuz, sora medicală, pompierul etc.)
*****
IN MEMORIAM …
„În adolescență eram obsedat de muzică și de scrierea și interpretarea pieselor.” (Anthony Minghella)
Anthony Minghella (6 ianuarie 1954 – 18 martie 2008) a fost un regizor, dramaturg și scenarist britanic. A fost președinte al consiliului guvernatorilor la British Film Institute între 2003 și 2007.
A câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor pentru ”The English Pacient”(1996). În plus, a primit încă trei nominalizări la Oscar; a fost nominalizat pentru cel mai bun scenariu adaptat atât pentru ”The English Patient” (1996), cât și pentru ”The Talented Mr. Ripley” (1999) și a fost nominalizat postum pentru cea mai bună imagine pentru ”The Reader” (2008), în calitate de coproducător.
*****
„Sarcina poeziei este să cureţe realitatea îmbâcsită de cuvintele noastre prin crearea unor spaţii de tăcere în jurul lucrurilor.„
Stéphane Mallarmé (n. 18 martie 1842 – d. 9 septembrie 1898), de fapt cu numele real Étienne Mallarmé, a fost un poet și critic francez, o figură de seamă a curentului simbolist european.
A cultivat o poezie cerebrală, voit obscură, bogată în sensuri filozofice, de o rară muzicalitate și forță sugestivă. Creația sa („Herodiada”, „După-amiaza unui faun”, „Poezii”) constituie o expresie viguroasă și originală a poeziei moderne. Mai târziu, prin opera sa a influențat decisiv școli artistice reprezentative ale secolului al XX-lea, cum ar fi: cubismul, futurismul, dadaismul, suprarealismul.
*****
Pentru „poezia sa, izvorând din fondul tradiției grecești și punând în lumină, cu puternică senzualitate și o intelingență lucidă, lupta unui om modern pentru libertate și activitate creatoare”, Juriul Nobel se decide să îi acorde marea distincție în 1979 lui Odysseas Elytis (n. 2 noiembrie 1911, Heraklion, Creta – d. 18 martie 1996, Atena), scriitorul grec a cărui operă însumează peste 30 de volume de versuri, proză și eseuri, precum și traduceri, mai ales din lirica antică.
*****
E ziua de naștere a Luminiței Giurgiu, scriitoare contemporană care a debutat în Bel-Esprit.ro și care se autodefinea astfel: „Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de DORURI Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine. De când însă geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un DOR.”
La mulți ani fericiți!
Imaginile au rol pur Ilustrativ!