umblu călare pe firul ierbii
serpentine
volte și grație
aplaudă cei ce stau dedesubt și filmează
în șa mă pironesc albită strâng de șuruburi
până ce sângerează
voi câștiga cursa
așteaptă
așteaptă
dau cu fruntea mama
și tata
de-o altă treaptă
foto sursa
după ce-am construit casa am
pus în ea un copil
și-am început s-o-nvârtim cum fac începătorii cu globul
la ora de vise
era de-așteptat ca totul
să se petreacă amețitor
ne-am făcut ape, drumuri și icnete
cineva a murit strivit de ecuator
brațul meu drept e translator de proză
în poezie
două femei disputând același bărbat… Citește și între două rotații
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.