E Ziua Îndrăgostiților, ziua Sfântului Valentin.

Te iubesc chiar dacă plouă, te iubesc chiar dacă ninge,
Meteorologii ăștia au în loc de cap o minge.
Te iubesc și la Craiova când mă plimb sub vechiul zid
Și când cânt diverse imne în tribună la Rapid.
Te iubesc cu disperarea unui tren ce nu se-oprește,
Foaie verde de iubire, foaie verde solzi de pește…
Mai ales la malul mării te iubesc și mai enorm
Te iubesc și dimineața și când seara vreau s-adorm….
Voi reglementa această stare anacronică și veche
Și-am să-ți cânt un imn de jale sub pufoasa ta ureche
Să ți se-nfioare nara roză ca un trandafir
Ochii să ți se-nfioare în reflexe de safir
Lira coamei tale lunge, părul tău până la glezne
Îl voi face înc-o dată să mai lumineaze bezne
Iar pe cei ce te huliră am să-i spintec c-un pumnal-
Tu, nesemnul vieții mele, nărăvaș și dulce cal…”
Cea mai frumoasă „Declarație de dragoste” – Adrian Păunescu

*****

„Citeam odată cum l-a subjugat
pe cavalerul Lancelot iubirea;
singuri eram și fără de păcat.
Adesea-n taină ne-am surprins iubirea
și-acelasi gând obrajii ne-au pălit
ci-un singur vers ne-a biruit simțirea.
Când am citit cum zâmbetul râvnit
i-l săruta pe gura Lancelot,
acesta ce mi-e veci nedespărțit
mă sărută și-un freamăt era tot;
de-atunci nicicând n-am mai citit-nainte
căci pentru noi fu cartea Galeot.” ( Dante -”Divina Comedie”)

Foto: „Paolo si Francesca” pictură de Jean Auguste Dominique Ingres (n. 29 august 1780 – d. 14 ianuarie 1867)

*****

Nu citi precum copiii, ca să te distrezi, sau ca ambițioșii, pentru a fi mai instruit. Nu, citește ca să trăiești”.
14 februarie – Ziua Internațională a Cărții Dăruite
*****
SĂRBĂTORITA ZILEI …
„Cântatul este unul dintre cele mai naturale lucruri pe care le fac ființele umane, dar este dificil.” (Renée Fleming)
Renée Lynn Fleming (născută la 14 februarie 1959) este o soprană americană, cunoscută pentru spectacole de operă, concerte, înregistrări, teatru, film și mari ocazii publice. Fleming are o voce lirică completă de soprană. A interpretat roluri de soprană de coloratură, lirică și soprano spinto în italiană, germană, franceză, cehă și rusă, în afară de engleza natală. Rolurile sale importante includ: contesa Almaviva în Le nozze di Figaro de Mozart, Desdemona în Otello de Verdi, Violetta în La traviata de Verdi, rolul principal în Rusalka de Dvořák, rolul principal în Manon al lui Massenet, rolul principal în Thaïs al lui Massenet, Tatyana în Eugene Onegin al lui Tchaikovsky, Arabella de Richard Strauss, Marschallin în Der Rosenkavalier de Strauss, Contesa în Capriccio de Strauss și Blanche DuBois în A Streetcar Named Desire de André Previn. Distinsă cu Medalia Naționale a Artelor, Fleming a fost nominalizat la 17 premii Grammy și a câștigat de patru ori.
În afară de operă, Fleming a cântat și a înregistrat lieduri, chansonete, jazz, teatru muzical și rock. A înregistrat, de asemenea, melodii pentru coloanele sonore ale mai multor filme importante, dintre care două au câștigat Premiul Academiei pentru cea mai bună imagine (The Shape of Water și The Lord of the Rings: Return of the King).
Dirijorul Sir Georg Solti a spus despre Fleming: „În lunga mea viață, am întâlnit poate două soprane cu această calitate a vocii; cealaltă a fost Renata Tebaldi.”
*****
Nu sunt al tău. Al nimănuia nu-s.
Cocorii mei de mult de tot s-au dus.
Eu priveghez străvechiul cer senin
Ce-așteaptă nori – el știe că ei vin….
Se împlinesc 88 de ani de la nașterea poetului basarabean atât de drag sufletului nostru, Grigore Vieru.
Ce glas de pasăre măiastră: ”Dragostea dintre femeie şi bărbat nu trebuie s-o aşezăm nici înaintea, nici în urma dragostei de Patrie, ea trebuie aşezată acolo unde a lăsat-o Dumnezeu: între Pământ şi Cer.”
*****
Se întâmplă de 14 februarie în fiecare an.
De Ziua Îndrăgostiților, să fim precauți, poate asta e cea mai mare provocare! Toată lumea iubește, puțini își iau și creierul la purtător!
Dragostea adevărată este ca fantomele, despre care toată lumea vorbește și puțini le-au văzut.” Francois de La Rochefoucauld
*****
Ignat Bednarik (n. 8 martie 1882, Orșova, Austro-Ungaria – d. 11 martie 1963, București, Republica Populară Română) a fost un pictor, desenator și artist decorator român recunoscut mai ales pentru acuarelele sale.
Opera sa cuprinde lucrări de pictură, acuarelă, desen și ilustrație de carte. Împreună cu soția sa, Elena Alexandra Barabaș Bednarik, a participat la fondarea Cenaclului Idealist. A fost membru fondator al Sindicatului Artelor Frumoase din România, adept al curentului Art Nouveau și ilustrator al cărților Reginei Maria a României.
Lucrările sale din perioada de maturitate au adus influența simbolismului european în România.
https://www.facebook.com/Belesprit.ro/videos/403429813805274
Imaginile sunt pur ilustrative!