S-a deschis Târgul de Crăciun de la Viena … cu un fast nemaipomenit, așa cum ne-au obișnuit organizatorii în fiecare an. Pentru austrieci, nimic nu concurează cu spiritul tradiției și cu dorința de a fi un exemplu la standarde europene. Cu cel mai mare public de pe continent, venit de pretutindeni. Pentru că Târgul vienez de Crăciun din Rathausplatz, (Piaţa Primăriei), e un spectacol în fiecare an, în care luminile, aromele, parfumurile, oamenii, par toate desprinde dintr-o feerie menită să aducă zvon de sărbători.

Cu o istorie impresionantă, datând în urmă cu 700 de ani, Christkindlmarkt Wien a început ca o piață de iarnă încă de pe vremea împăratului Albrecht I, foarte grijuliu ca supușii lui să aibă unde să-și vândă, în decembrie, produsele, și să petreacă în voia cea bună, alături de cei dragi.

Aici puteți întâlni, în cele peste o sută de căsuțe, tot ce are Austria mai gustos de Crăciun: vin fiert (Glühwein) cu amețitoare arome, vestita turtă dulce acoperită de fel de fel de glazuri (Lebkuchen), care mai de care mai îmbietoare în 40 de sortimente, castane, praline, mere în caramel, produse făcute în casă, Krapfen (gogoși), tricotaje, cadouri fel de fel, ce să vă mai spun, merită inclusiv să înveți limba germană pentru o astfel de excursie la Viena, chair dacă ai nevoie de o eternitate, cum spunea Goethe, seniorul de la Weimar.

Ca să nu vă pierdeți, iată planul:

Planul Târgului de Crăciun de la Viena

Iar fanfara care a intonat cântecele celebre ale Crăciunului a fost un alt moment extraordinar care a făcut ca toată lumea prezentă în fața Primăriei să tresară de fiorul amintirilor din copilărie și de nerăbdarea unui nou Crăciun alb, acasă, alături de cei dragi.