”În vremuri dificile moda este întotdeauna revoltătoare.”
Elsa Schiaparelli
Conștiința publică este asemenea unei plaje fremătătoare de care se lovesc valurile vremii. Unele au o spumă specială care pare să se solidifice și o iau, îndrăznețe, la fugă pe uscat ca să dăinuie mai mult.
Deși nu a câștigat premiul întâi pentru notorietate, Elsa Schiaparelli a pus moțul pe tortul îndrăznelii. Poate că lumea modei ar fi fost mult mai săracă și nu ar mai fi descoperit vreo ”nouă americă” dacă această femeie nu ar fi fost atât de inovatoare și provocator temerară.
Parisul anilor ’30 a clocotit strălucitor sub domnia Elsei. Yves Saint Laurent proclama:
”A plesnit Parisul peste fată. L-a lovit. L-a torturat. L-a vrăjit. Și el s-a îndrăgostit nebunește de ea.”
Rochia Lobster
Schiaparelli a colaborat cu suprarealiștii anilor 1930: Jean Cocteau și Alberto Giacometti ”desenau” pe rochiile ei. Cea mai faimoasă potrivire de gusturi și porniri a fost cea cu Salvador Dali la rochia lobster, extrem de sugestivă sexual – o rochie albă cu un homar roșu uriaș pictat în partea din față, peste pelvis. A fost imediat adoptată de ducesa de Windsor, Wallis Simpson, care a pozat îmbrăcată cu ea în luna de miere.
A cucerit apoi New York-ul, Londra, Moscova, Hollywood-ul și toți cei care i-au întâlnit creațiile au adus un omagiu glamourului excentric întruchipat în ele. Designul Schiaparelli reflecta rolurile schimbătoare ale femeii și revoluția socială care le-a inspirat.
Practică și capricioasă, în același timp, Elsa Schiaparelli a apelat la muzele ironiei, excentricității și funcționalității, fără a afecta senzualitatea formei feminine.
Rozul Schiaparelli, de la zero
Printre multe, multe alte invenții: fusta pantalon, pălăria nebună, pliurile și rochia petrecută care subliniază sublim talia, ea este mama rozului viu și șocant, similar neon-ului de astăzi.
Elsa Schiaparelli s-a născut în 10 septembrie,1890, la Roma. Cu un tată universitar, un bunic astronom și o mamă descendentă a familiei De Medici, ea a crescut într-un mediu aristocrat și intelectual.
Chiar dacă visul ei era acela de a deveni actriță, Elsa a studiat filosofia, iar în 1911 a publicat o colecție de poeme excesiv de senzuale, „Arethusa”.
A fost motivul pentru care părinții ei au trimis-o la o mănăstire din Elveția. Cum, însă, nu era o pasăre de colivie, în scurt timp a plecat de acolo, înduplecând călugărițele după ce a făcut greva foamei.
În 1913 s-a stabilit la Londra în casa prietenei surorii ei, pe care o ajuta să aibă grijă de copii. În urma participării la o conferință teologică susținută de Contele Wilhelm Wendt de Kerlor, a cedat șarmului acestui teolog cu care s-a căsătorit în 1914. A părăsit astfel Londra și s-a stabilit la New York, în 1916. Împrietenindu-se cu cu Gabrielle Picabia – soția pictorului dadaist, Elsa a intrat în cercul artiștilor avangardiști ai timpului: Man Ray, Marcel Duchamp și Edward Steichen.
Elsa Schiaparelli purtând vestita ”mad cap”, fotografiată de Man Ray, Paris, 1931
În 1922, după ce divorțează, Elsa se mută la Paris, împreună cu fiica ei bolnavă de poliomielită, deoarece se părea că Europa era mult mai avansată în privința tratamentului medical de care Gogo avea nevoie.
În timpul zilei muncea pentru un dealer de antichități, iar seara frecventa faimosul restaurant Le Boeuf sur le Toit care atrăgea toată lumea bună din Paris, fiind scena artelor de avangardă în perioada dintre războaie.
Paul Poiret și puloverul tricotat
”Schiaparelli –Pour le Sport”
Prima femeie creatoare de modă, onorată pe coperta Time
Nu schița vreun zâmbet
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.