”We’ll always have Paris!”
Despre filmul „Casablanca” (1942) s-a scris și s-a dezbătut enorm de-a lungul decadelor ce au urmat celui de al Doilea Război Mondial, pe fondul căruia s-a filmat în condiții vitrege, mai ales că cenzura oficială pe timp de război era imbatabilă. Dar poate că niciodată până la apariția filmului Curtiz (2018), o coproducție maghiaro-americană nu a existat o abordare mai pertinentă și fără armele ascuțite ale propagandei antinaziste, filmul având ca scop evident restabilirea adevărului în ceea ce privește realizarea filmului Casablanca.
Regizorul Michael Curtiz care a făcut istorie cu acest film, așa cum afirmă și în pelicula biografică din 2018, anticipând succesul filmului Casablanca, era de origine maghiară, născut la Budapesta în 1886 într-o familie de evrei din Austro-Ungaria, cu numele adevărat Máno Kertész Kaminer. A sosit în America în 1926 și a fost unul dintre cei mai prolifici regizori de film din perioada clasică a Hollywood-ului.
În 1942, în plin război, când balanța puterilor înclina încă în favoarea Germaniei hitleriste, originea maghiară a lui Michael Curtiz era un motiv de controversă pentru reprezentanții studioului cinematografic Warner Bros. care finanțau filmul. Ungaria, țara sa natală, era aliata Germaniei. Oficialii studioului doreau să realizeze un film de propagandă americană care să le dea „speranță” soldaților. Statele Unite tocmai intraseră în război în urma atacului de la Pearl Harbour din 7 decembrie 1941. Curtiz însă refuză să facă un film de propagandă.
Personajul său principal, Rick Blaine, este un proprietar de local american apolitic. Cei doi scenariști ai filmului, frații gemeni Julius J. și Philip G. Epstein, lucrau la scenariu în timpul filmărilor, revizuindu-l mereu după bunul plac al conducerii studioului. Curtiz era foarte cinic pe platoul de filmare, fiind supus unei presiuni continue de a modifica scenariul.
Inițial nu l-a agreat pe Humphrey Bogart în rolul principal, preferându-l pe … nimeni altul decât pe Ronald Reagan, viitorul președinte al Statelor Unite, actor de profesie, care însă era mobilizat la data filmărilor și deci indisponibil.
„Ce femeie s-ar îndrăgosti de Bogart?” – spunea unui apropiat.
Când i se spune că Ingrid Bergman avea un disconfort în timpul filmărilor, din cauza căldurii de pe platou, răspunde sarcastic:
„Spune-i domnișoarei Bergman că aici suntem în Africa, nu în Norvegia!”. I se răspunde că Bergman este de origine suedeză.
„E același lucru pentru mine!”
Filmul Curtiz se desfășoară pe două planuri distincte. Primul este making-of -ul peliculei Casablanca, iar cel de al doilea relația înstrăinată a regizorului cu fiica sa. Aceasta îl vizitează în timpul filmărilor. Dialogurile între tată și fiică sunt vorbite exclusiv în limba maghiară, limba lor maternă, la fel și cele cu unul dintre interpreți, prieten apropiat al lui Curtiz.
Actorii care îi interpretează pe Bogart, respectiv Bergman apar blurați, doar o siluetă încețoșată în fumul țigaretelor din localul unde se filma. De altfel întregul film este alb-negru, respectând ambianța originală a peliculei din 1942.
Finalul peliculei Casablanca a fost scris în ultimul moment. Producătorilor le displăcea ideea de a apărea avioane în film, considerându-le semnul fricii. Michael Curtiz a sfidat pretențiile lor, astfel că scena finală când Ilse (Bergman) împreună cu soțul ei (Victor Laszlo) alias Paul Henreid, ajutați de Rick (Bogart) se îndreaptă spre avionul care urma să-i ducă în Lisabona, a rămas memorabilă.
”Ultima scenă, pe aeroport, e de infarct. Chiar dacă ai mai văzut-o de o sută de ori. Schimbul de priviri Bogart-Bergman atunci cînd elicele avionului se învîrt, e cel mai tare din istoria cinematografului. Eh, te relaxezi cînd auzi ultima replică “Louis, e începutul unui mari prietenii!” ştiută/citată de toată lumea. De altfel, în timpul vizionării, veţi rosti multe dintre vorbe simultan cu actorii. Asta vă dă dreptul să vă consideraţi fani “Casablanca”.”
Citiți și legenda filmului, de STELIAN TĂNASE
Cheia filmului Casablanca este poate răspunsul interpretabil al lui Curtiz la întrebarea unuia dintre reprezentanții studioului Warner Bros.
„Îți iubești țara?”
„Care dintre ele?”
„Eu sunt un om fără țară.”
Statutul său de apatrid, deși avea deja cetățenia americană, l-a împiedicat să-și ajute sora rămasă în Budapesta împreună cu familia. Aceasta a fost trimisă la Auschwitz, fiind singura supraviețuitoare din familie.
Curtiz a avut dreptate. Casablanca a făcut istorie. Într-o lume aflată în plin război, imaginile cu harta Marocului francez, sunetul Marsiliezei, refugiații de război care populează cafeneaua lui Rick, avionul militar cu ofițeri germani bine primiți în local din moment ce Franța era ocupată, exotismul locului – toate acestea dau farmecul aparte al filmului.
În producția din 2018 asemănarea fizică între personaj și interpret este izbitoare.
Triunghiul amoros din Casablanca format din Rick, Ilse și Victor se amplifică de la o scenă la alta. Victor, care era de etnie cehoslovacă, patria sa aflată sub ocupația celui de al III-lea Reich, era indezirabil pentru germani din cauza activităților sale antinaziste. Luptase și în Războiul Civil din Spania de partea republicanilor. Rick are o poziție neutră față de război, care era și poziția oficială a lui Michael Curtiz, în pofida insistențelor propagandei americane.
Firul roșu al filmului Casablanca este mix-ul între politică și iubire. Inițial Rick refuză să-l ajute pe Victor să evadeze, fiind rănit în orgoliul său de femeia iubită care se dovedise duplicitară. Află circumstanțele dramatice în care o întâlnise pe Ilse la Paris în urmă cu doi ani. Soțul ei era încarcerat la momentul respectiv într-un lagăr. Tensiunea maximă apare atunci când grupul de ofițeri germani intonează un cântec patriotic, la care li se răspunde cu Marsilieza cântată din toate inimile de francezii prezenți și strigătul Vive la France!
Localul se închide ca urmare a situației create. Între viață și moarte, Ilse și Victor în cer sprijinul lui Rick, fiecare pentru celălalt.
Rick reușește să o convingă pe Ilse să se îmbarce în avionul spre libertate împreună cu Victor, aceasta fiind singura soluție pentru a rămâne toți trei în viață în fața pericolului german iminent.
„Cum rămâne cu noi?” – întreabă Ilse cu ochii înlăcrimați.
„Vom avea întotdeauna amintirile din Paris.” – răspunde ferm Rick.
Regizorul Michael Curtiz a câștigat singurul premiu Oscar din cariera lui pentru „Casablanca” și, în afară de acesta, a mai avut alte trei nominalizări.
Curtiz
Regia: Tamas Yvan Topolanszky
Scenariul: Tamas Yvan Topolanszky, Zsuzsanna Bak
Distribuția: Ferenc Lengyel (Michael Curtiz)
Evelin Dobos (Kitty)
Nikolett Barabas (Bess, soția lui Michael)
Scott Alexander Young (producătorul)
Yan Feldman (Julius Epstein)
Rafael Feldman (Philip Epstein)
Andrew Hefler (Jack L. Warner, proprietarul studioului)
La bună (re)vedere!