Abia atunci când încetezi să te mai tot întrebi “de ce”, “de ce mie”, “de ce eu” încep să ți se contureze și răspunsurile. Ce ironie…! Numai atunci când găsești bucuria în absolut orice, încă de când ți se deschid ochii către o nouă dimineată și numai pentru simplu fapt că ești, abia atunci înțelegi adevăratele esențe din viață. Atunci înțelegi că Dumnezeu, Viața, Universul sau cum vreți să-i spuneți, te ia dintr-un loc și te mută-n altul, te urcă sau te coboară, îți dă și îți ia, te duce încolo și te aduce încoace numai cu un rost și numai ca să capeți sens, până te așează la locul tău în care te potrivești perfect, ca o piuliță în șurub. Iar tu, pentru toate acestea, nu trebuie să faci altceva decât să te bucuri, să mulțumești și să fii recunoscător din tot sufletul tău, oricât de aiurea ți se pare că sună. Da, sigur, “într-un loc cu verdeață”, vor spune unii.
Da, chiar și acolo, în cazul în care, de exemplu, numai așa și numai de-acolo îți vine pacea, mântuirea ta.
Oamenii sunt diferiți și ce bine că suntem așa! Există pe lângă binecunoscuții oameni răi și oameni buni, unii veșnic neînțeleși. Oamenii onești, nemascații, spun ce au de spus în față și pe față și se arată tuturor așa cum sunt ei în poze și culmea… imaginea chiar coincide cu realitatea. Wow! Aceștia se îndrăgesc pe ei, nu au complexe ba se iubesc chiar. Iubire în sensul de “mă plac așa cum sunt și n-aș schimba nimic la mine”, vorbind în primul rând de aspect ca și dorință de neschimbare.
În schimb, creșterea sprituală, schimbarea din acest punct de vedere, nu poate fi ceva de nedorit. Asta înseamnă să ai o sănătate mintală bună, să te accepți așa cum ești și să te înconjori de cei lângă care te regăsești, alături de haita ta, dacă vreți, fiindcă doar așa râzi cu gura pân’ la urechi și vorbești aceeași limbă chiar și atunci când taci, când ești cu ai tăi… Omul care fiind complimentat sincer, dacă răspunde ferm cu mulțumesc este pentru că se cunoaște, se știe pe sine, se îndrăgește și mai ales simte când complimentele nu sunt gratuite ci vin din suflet către suflet.
Însă, până când nu pricepi că traseul tău este unul bine prestabilit aici unde te afli, așa cum este albia unui râu care numai așa și numai într-acolo curge, te vei lovi de zeci de stânci și de alte maluri străine, care nu te încap nicicum și în al căror spațiu nici tu nu aparții, oricum ai curge. Este foarte adevărat că firile diferite se atrag ca și magneții, dar totuși, nimeni nu ar trebui să-și încetinească ritmul pentru nimeni. Celălalt trebuie să se străduiască să vină din urmă, să crească…
Dacă tu alergi prea repede sau zbori prea sus nu ai nicio vină că celălalt nu poate ține pasul, zborul… la același nivel cu tine. Îți vezi mai departe de drum și de zbor până când ajungi unde ți-e menit să ajungi. Cândva vei știi că ai ajuns unde era menit să fii la un moment dat și atunci va trebui să te odihnești puțin, să-ți tragi sufletul ca la escale. Și pe măsură ce te încearcă oboseala sau neputința stai și cugeți înainte s-o iei din loc.
Dar ca să pricepi toate aceste lucruri, trebuie să fii antrenat, sus-jos, sus-jos… la fel ca într-un joc de “nu te supăra, frate!” Uneori antrenamentul acesta poate dura excesiv de mult, încât te poți trezi la momentul în care ai cam tot ce-ți trebuie, și pricepere și voință, doar timp și putere nu mai prea ai. Păi de-aia nu mai ai, că te-ai apucat târziu de exerciții… Până pe la vreo 45 de ani n-ai crezut decât în false mituri și legende, iar când te-ai convins că lucrurile stau exact altfel, s-a instituit starea de urgență. Fmm de cap! Cine-i de vină? Bibliotecarul, vremea, vremurile, internetu’ ambientu’, prost-momentu’?!
Alegerea de a accepta că nu ești buricul pământului și că nu toate cele pe care le râvnești îți sunt de trebuință, ți-a aparținut în exclusivitate! “Las’ că văd io ce-o fi!” Acum, vezi! Aruncă-ți un ochi și în trecut și mai scanează o dată, poate identifici și peste ce etape importante ai sărit, sau poate, cine știe, descoperi niște indicii pe care le-ai ignorat? Eu nu contest faptul că norocul sau șansele nu ni s-au împărțit în mod egal și nici faptul că nu toți suntem hărăziți să facem din rahat, bici…
Nu. Pe mine mă revoltă ceilalți, din alte haite, cei care dovedesc rea-voința, nesimțirea, nepăsarea, invidia, gelozia, atunci când e nejustificată și mai ales mă revoltă când oamenii se plâng din nimicuri și se plictisesc rapid de orice. Și mă mai doare o tristețe: neasumarea faptelor, minciuna! N-am fost eu, nu eu am zis asta sau ailaltă. Asta doare cumplit. Când butonul ON/OFF este la îndemână, unde ON este voi sunteți de vină iar OFF-ul este, n-am fost eu acela. Tragi masca peste expresie și aia e!
Te reprezintă o poză cu fluturaș sau cu o planetă și apoi așa, de sub costumația asta, te apuci de aruncat cu noroi în alții. E ca și cum te dai păun, cu penele altuia, dar tu în veci n-ai putea zbura cu ele, sau te apuci și înjuri partenerul de orice natură ar fi el, adversarul politic, tipa care nu ți-a răspuns etc, cu patos și pe la spate că-n față nu-ți permiți, iar dacă o faci în gând nu te satisface; nu că poate n-ar merita, să zicem că merită cu vârf și îndesat, dar de fapt n-o faci tu, cel care ești, ci tu cu o mască trasă peste chip. La fel faci și când flirtezi, complimentezi cu “nu știu ce ți-aș face de te-aș prinde”, când ești pe ON, atâta doar că te cheamă Don Juan, numai la status, în loc de Ixulescu, care ești de fapt, adică când ești pe OFF.
Și ferească Bunuțu’ s-o mai și prinzi, pe femeia aia, femeie de femeie și să-i și dovedești că efectiv nu știi ce să faci cu ea. Las’ așa! Tot așa este și de partea noastră, a mironosițelor, când apari ca o albinuță pe o floare sau ca o femeie senzuală la poza de profil… emiți și tot felu’ de obscenități, pentru că-ți permiți, ești o femeie puternică și independentă, nu ești o leșinată ca altele, care au numai fluturași în cap și floricele, ești pe ON mode. Și nu te arăți așa cum ești, nu pentru că porți măsura XXl, ci pentru că nu vrei să te lauzi cu câta școala vieții ai, doar de-aia, când ești așa cum ești, adică pe OFF…
Cred că unii oameni sunt aruncați uneori în brațele nepotrivite, cu un scop. Ori pentru ca ei fiind prea plini de bine, frumos și iubire, să le arate și celorlalți ce viață plină de bine și frumos ar fi putut avea dacă ar fi luat deciziile schimbării la timpul potrivit, ori ca ei să învețe că nedesprinderea la timp din locul în care nu mai aparții ți-ar reduce existența la o viață de colivie, oricâte turnuri ar avea palatul.
Mda… antrenamente și repetiții! Dar vom trece peste toate, nu-i așa?
Acum că suntem cu sportul la zi, tot ce mai trebuie să facem este să ne spălăm bine de tot pe mâini! La propriu. Ne-am făcut destul că ne spălăm și uitați-vă la noi cum suntem: murdari, săraci, cu economia leșinată la pământ și plini de viruși!
Hai cu clepsidra aia, o mai întoarcem o dată, cu speranța că poate de data asta, ne ținem de noul stil de viață, de program, disciplină și mai ales de cuvânt și devenim oameni cu conștiință și asumare în acțiuni, înainte să ni se scurgă chiar tot nisipul…
Pe locuri, fiți gata. Start!
Citiți și despre Sunetul muzicii…
