Cinema-ul nu este chiar un hobby pentru Madonna, care a avut două mariaje cu realizatori de filme: Sean Penn şi Guy Ritchie. Cântăreaţa a jucat în Desperately Seeking Susan (1985), Shanghai Surprise (1986), Who’s That Girl (1987), Evita (1996); de asemenea, a produs şi filme documentare: I’m Going to Tell You a Secret, In Bed with Madonna, I Am Because We Are.

În calitate de regizor, Material Girl – Madonna aduce în prim-plan puterea de seducţie feminină, moda, bijuteriile, ambiţia, scandalurile amoroase şi viaţa în high-life odată cu pelicula W.E. din 2011.În comunicatul de presă, Madonna explică fascinaţia sa dintotdeauna pentru biografiile femeilor puternice, dar în mod special pentru Wallis Simpson, cea care l-a determinat pe regele Edward al VIII-lea să abdice de la tron pentru a se căsători cu ea. Cântăreaţa pop consideră pasiunea dintre cei doi „cea mai mare poveste de iubire din secolul al XX-lea”. Însuşi titlul filmului face referire directă la iniţialele celor doi protagonişti W. (Wallis) & E. (Edward).

Pentru scenariu a făcut apel la Alek Keshihian cu care a colaborat şi la In Bed with Madonna. Filmul W.E. arată perspectiva asupra unei filosofii de viaţă pe care a îmbrăţişat-o regele Edward al VIII-lea, oferind, astfel, un punct de vedere simetric cu cel din The King’s Speech (2010), în care e prezentată petrspectiva celuilalt frate. Edward a renunţat la tron la câteva luni după începutul domniei sale, în preajma celui de-al doilea război mondial, lăsând fratelui său, George al VI-lea, coroana. La rândul ei, americanca Wallis Simpson a divorţat a doua oară, oferindu-şi viaţa personală „furaj” pentru jurnaliştii de cancan şi a purtat stigmatul de „aventurieră care şi-a separat regele de poporul său” până la finele vieţii.

W.E. Movie Poster © IMDb

Cu siguranţă, Madonna nu a încercat să creeze doar o dramă istorică, ci a realizat un film în care sunt surprinse obiecte-fetiş, atitudini, culori şi atmosferă a unei epoci. Acest gen de peliculă poate seduce prin sinceritate. Ca să îi ofere puţină amploare – căci doar celebritatea lui Wallis Simpson şi a universului ei este prea puţin – Madonna se foloseşte de un soi de „dublu” al acestei femei atât de speciale. Tânăra Wally este o admiratoare a casei Windsor şi merge să-l întâlnească pe celebrul magnat Mahomed al Fayed, care a cumpărat obiectele ce aparţinuseră ducesei. Practic, puţin adevăr se insinuează într-un mod agreabil în această viziune adesea idealizată. Tânăra americancă, nefericită în căsnicie şi suferind de o depresie severă încearcă să uite dezastrul din existenţa sa petrecându-şi vremea printre obiectele de lux expuse în New York şi redescoperind detaliile faimoasei poveşti de iubire.

Nu se pomeneşte mai nimic despre prieteniile naziste ale lui Wallis Simpson, pelicula insistă doar pe frumuseţea şi carisma americancei. Alegerea actriţei din rolul principal, incredibila Andrea Riseborough, a fost o reuşită. Nu însă acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre „dublul” lui Wallis, actriţa care a întrupat-o pe Wally, Abbie Cornish, pare lipsită de suflu în partitura americancei nefericite în mariaj, obsedată de sinuosul destin al lui Wallis.

Andrea Riseborough & James D’Arcy © IMDb

În loc să se concentreze doar pe povestea cuplului principal, Wallis şi Edward, ca în orice film biografic, Madonna complică situaţia, aducând sub observaţie şi o poveste contemporană new-yorkeză. Astfel, tânăra Wally Winthrop(Abbie Cornish) îşi reanalizează mariajul în perioada în care se lasă fermecată de expoziţia cu obiectele ce aparţinuseră ducesei de Windsor. În acest mod, povestea dintre Wallis şi Edward se narează, în paralel, cu cea a lui Wally şi a Evgeni, doi solitari ce se întâlnesc la licitaţia din 1998 cu obiectele casei Windsor. Dar aceste flashback-uri îngreunează filmul, ducând uşor-uşor către plictiseală. Tehnica abordată de Madonna aici este departe de reuşita din The Hours, în care proiecţiile Virginiei Woolf din viaţa celor trei femei care-i citeau opera (de-a lungul a mai multor perioade) au avut mai multă profunzime şi bogăţie psihologică. Regina muzicii pop a încercat să ofere prea mult, dar a tăiat din emoţie, deşi din punct de vedere estetic, filmul este onest.

Realizatoarea a folosit, mai degrabă, nişte trucuri decât geniu creativ dacă ne gândim la gros-planurile fotografiilor şi diversitatea suporturilor de 35 mm, 16 mm şi Super 8. De asemenea, se poate lesne observa atenţia realizatoarei pentru imagine, reconstituirea epocii prin decoruri, costume şi bijuterii. Cu toate acestea, un film nu este un shooting pentru revista Vogue sau altă revistă glossy. Madonna nu dovedeşte, nici de data aceasta, fler în a-şi alege un subiect pe măsură şi nu se poate compara cu alte actriţe care au trecut cu succes în spatele camerelor de filmat (Barbra Streisand de exemplu a ştiut să-şi găsească un loc în filmul muzical şi în comedia romantică). Totuşi, producătorul Harvei Weinstein a avut încredere în ea, mai mult în „numele” ei, reducând totul la o chestiune de marketing când a dat undă verde acestui proiect al Madonnei.

În genericul de final se află ceea ce filmul are mai bun: cântecul Masterpiece, frumoasa baladă recompensată cu un Glob de Aur. Din păcate, coloana sonoră nu a imprimat acestei pelicule anvergura unei capodopere. Neobosita Madonna a încercat să evite convenţiile din filmele biografice şi a introdus povestea „la dublu”. Influenţată, formal, de filmul In the Mood for Love al lui Wong Kar-wai, regina muzicii pop nu face dovada aceleiaşi inspiraţii ca a regizorului chinez.

Regie: Madonna
Scenariu: Madonna, Alek Keshishian
Distribuţie:
Wallis Simpson: Andrea Riseborough
Wally Winthrop: Abbie Cornish
Edward: James D’Arcy
Evgeni: Oscar Isaac

Via LiterNet