Like-ul, Wow-ul și Unlike-ul,
de pe tastatură
fost-au convocate,
(fără tevatură)
virtual trimise
în lume, online
să facă dreptate.
De ce tocmai ele?
Fiindcă erau
cele
mai bine dotate
și mai echipate.
Unde mai pui că
splendid asortate:
la tașcă-aveau bască
iar la bască mască,
complet exclus ca să
se îmbolnăvească.
Like-ul generos și deloc pompos
oferea din click
o îmbărbătare,
ce politicos!
Unde erau mize
cu potențial,
crize sau surprize
intervenea Wow-ul
exprimând stupoare
și-alte judecăți
de mare
valoare.
Doar Unlik-ul trist
chiar timid din fire,
tocmai el avea
misiunea grea
și un pic ingrată
să-i pună la punct
cu oratoria
pe cei care nu
își fac datoria.
Însă toate trei,
cu naturalețe,
fală și mândrețe
nici că se abat
de la linia dreaptă
nu admit rabat.
Citește și La început a fost sărutul
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
