se face că strâng la piept o femeie locuită
o strâng cu mai multe brațe de lumină,
înverșunări, patimi, intenții, lacune,
o cuprind cu brațele fibroase ale fiului meu
care adastă acolo, de-acum.
se spală-n mine săpunul
de săpun, se odrăslește, în ea,
mierea
se drumuie drumul de drum.
timpul femeie ne face maluri,
noduri și țăndări
când își unduie talia,
un bob de nisip îmbibat cu ulei, făină și vin
își duce de la mână
la gură făclia.
foto tumblr.com
Citește și mie, de la pâine îmi place mai mult coaja
.
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
