Ce poate fi mai incitant decât armonia cuvintelor adăpostită de eleganța decorurilor pentru a înfățișa o pasionantă radiografie a unor sentimente ucise? Contrar aparențelor,  Mademoiselle de Joncquières e departe de a fi o palidă copie a celebrei pelicule Dangerous Liaisons de Stephen Frears. Emmanuel Mouret nu doar a adaptat o capodoperă a literaturii de la finele secolului al XVIII-lea, Jacques le Fataliste de Diderot, ci a dezvoltat în mod egal o poveste despre răzbunarea feminină în maniera celei din romanul lui Laclos.

O femeie – Madame de La Pommeraye (Cécile de France) – încearcă să se răzbune într-un mod necruțător pe marchizul des Arcis (Édouard Baer), un libertin care a părăsit-o după mai mulți ani de viață în comun. Chiar dacă este un film de epocă („dramă în costume”), recenta peliculă intră în rezonanță cu actualitatea: faimoasa „afacere Weinstein” și consecințele sale, reacțiile vindicative #metoo. Cineastul își lasă amprenta și semnează un veritabil «anti revenge movie», care ilustrează, mai degrabă, delicatețea sentimentelor amoroase.

După Caprice și Une autre vie, Emmanuel Mouret reînnoadă o temă dragă: schema triunghiului amoros. De această dată, a ales să adapteze un episod din Jacques le Fataliste de Diderot (deja adaptat de Robert Bresson în 1945, sub titlul Les dames du bois de Boulogne) și începe aventura unui film de epocă. Profită de ocazie și etalează în decoruri fastuoase un limbaj literar desuet, dar atrăgător, pentru a ne servi o comedie picantă.

Doamna de La Pommeraye (Cécile de France), o tânără văduvă retrasă din lumea mondenă, cedează insistențelor marchizului des Arcis, un libertin notoriu.Nu fusese deloc fericită de fostul ei soț, de aceea se lansează într-o nouă aventură amoroasă alături de seducătorul marchiz des Arcis (Edouard Baer). După câțiva ani de fericire, descoperă că marchizul dă semne că vrea „să părăsească cuibul”.

Ambii parteneri împărtășesc aceleași sentimente la finele poveștii de iubire – « je vous avouerai que l’histoire de votre cœur est mot à mot l’histoire du mien. Tout ce que vous vous dîtes, je me le suis dit », fostul amorez îi propune să rămână amici. Rănită, dar încă îndrăgăstită nebunește, se hotărăște să se răzbune folosindu-se de complicitatea domnișoarei de Joncquières și de mama sa (interpretată de Natalia Dontcheva). Gândind o strategie de răzbunare, organizează veritabile jocuri de seducție, folosind argumente strălucitoare și replici savuroase:  «Si aucune âme juste ne tente de corriger les hommes, comment espérer une meilleure société ?»

Genericul acestui film, în care ornamentele vegetale se suprapun peste transparență pe un fundal roșiatic și anunță întregul film: violența sentimentelor rămâne, de altfel, implicită sugerând o veritabilă simfonie de forme rafinate. Dialogurile literare, cizelate cu finețe (fidel preluate din opera lui Diderot) servesc, aici, drept mască a adevărului. Optând pentru limbajul veacului al XVIII-lea, Emmanuel Mouret relevă efectul paroxistic al marivodajului – fiecare e prins în rolul său, dar neputând să își exteriorizeze sentimentele.

Astfel, orgolioasa Doamnă de La Pommeraye disimulează tristețea în spatele unei măști zâmbitoare. De asemenea, tânăra domnișoară de Joncquières (Alice Isaaz) – angajată de marchiză pentru a-l seduce pe fostul său companion –     se vede obligată să tăinuiască vechea sa profesie (prostituată) și să-și rețină repulsia față de minciunile naivului aristocrat. Această crudă comedie se derulează într-un cadru bucolic, într-un castel de la țară, în costume de mătase și cu delicate dantele, dar în directă corespondență cu sentimentele personajelor.

Evoluția sentimentelor doamnei de La Pommeraye se ghicește și după variația rochiilor sale somptuoase. După acea perioadă a rochiilor pastelate și, după romanță, vine și vremea pentru ranchiună și trădare (evident, omagiu pentru rochia marchizei de Merteuil din versiunea lui Frears). Luminozitatea decorului servește, de asemenea, exprimării stărilor marchizei. Într-un veritabil evantai de măști etalate, cineastul nu expune punctul de vedere al femeii înșelate. Ne aduce aminte lecția prudenței și a înțelegerii mutuale, realizând un emoționnat portret al libertinului.

Având grijă să nu se piardă în complicații inutile, într-o regie amplă și riguroasă, pelicula ne transportă în imensele grădini înverzite ale unui castel, tocmai potrivit pentru  rafinamentul discret al elocvenței unui duo fascinant (Cécile de France & Edouard Baer). Frumusețea costumelor, luxul decorurilor și fluiditatea dialogurilor conferă senzația de plenitudine. Prezența amicei Doamnei de Pommeray, arbitrul excesului acestor două ființe pasionate, întrupată de o Laure Calamy, plină de dulceață și delicatețe, completează acest tablou. Confruntarea dintre timida și misterioasa Domnișoară de Joncquières (personaj ajutat de silueta gracilă, de privirea candidă și de tenul diafan al actriței Alice Isaaz) și demonica  Doamnă de la Pommerayeva ține cu sufletul la gură această tulburătoare poveste atemporală despre acidulata savoare a răzbunării femeiești.

Personajul onest, filosof, asumându-și inconsistența în numele apărării iubirii absolute, rupe legătura cu doamna de La Pommeraye după comedia pe care ea însăși o juca; marchiza devine coautoare la propria sa tragedie. Spre deosebire de Valmont din Liaisons dangereuses de Laclos, marchizul des Arcis nu este machiavelic.

Dimpotrivă, el devine eroul moral care e nevoit să traverseze falsele sentimente pentru a învăța ce e adevărata dragoste. Cu siguranță, libertinul amoros este mai întâi de toate un rizibil prizonier al propriilor înscenări. Corpul trădează emoțiile mai întâi ca vorbele să țâșnească, lacrimile se scurg pe frumoasele chipuri disperate. Așadar,  într-o poveste moralizatoare, spectatorul este invitat să fie cât mai atent „la celălalt”.

În spatele acestei povești de amor, camera surprinde, discret, peluza plină de verdeață și etajele aurite, glisând printre misterele acelor saloane încărcate cu lambriuri. Sunetul stârnește intersul și incită spectatorul să urmărească și mai atent cele patru portrete femeiești, toate diferite, dar animate de o implacabilă hotărâre. Emmanuel Mouret creează odată cu Mademoiselle de Joncquières o mică fentă printre meandrele sufletului feminin, scrutând cu minuțiozitate perfidia și pasiunea.

Regia: Emmanuel Mouret

Scenariul: Emmanuel Mouret după romanul Jacques le Fataliste et son maître de  Denis Diderot

Imaginea: Laurent Desmet

Decorurile: David Faivre

Costumele: Pierre-Jean Larroque

Sunetul: Maxime Gavaudan, François Mereu, Mélissa Petitjean

Montajul : Martial Salomon

Distribuția :

Cécile de France – Madame/Doamna de La Pommeraye

Édouard Baer  – Marchizul des Arcis

Alice Isaaz – Mademoiselle/Domnișoara de Joncquières

Natalia Dontcheva – Madame / Doamna de Joncquières

Laure Calamy  – prietena Doamnei de La Pommeraye

Durata: 1h49