Cuvinte cu har în preajma sărbătorilor pascale ne aduce mereu părintele Constantin Necula, de la Sibiu.

Rusaliile sunt darul prin care Dumnezeu reface lumea frumoasă, locuibilă, dând sens prezenţei Bisericii în lume, reactivând ortodoxia de început a creaţiei. Suntem la vremuri de sperjur ideologic şi cataclism moral. Zile ca acestea, ale Rusaliilor şi pomenirii Sfintei Treimi, nu ne învaţă doar teologie, ci ne arată de ce e nevoie de frumos ca să nu ne pierdem omenia. Un frumos ca o nostalgie de rai, ca un sens unic, nefracturat de orgoliile şi micimile noastre. Cei care nu iubiţi Biserica, acceptaţi darul ei de frumos. Cei care o iubiţi, trăiţi Evanghelia. Faceţi lumea mai frumoasă prin împlinirea Fericirilor. Biserica este un Munte al Fericirilor mereu actualizat, ca sens, prin trăirea fiecăruia din noi. De aici nevoia de Rusalii. Fundamentală nevoii de Rai, de Împărăţie.

Sibiului, mulţi ani! Ziua Rusaliilor şi cea a Sfintei Treimi sunt zilele sale de Hram. Mulţi ani plini de Duh Sfânt, spre Slava Treimii celei de o fiinţă şi nedespărţită!

Semn că putem trăi fără multe, nu fără Dumnezeu„.

Dincolo de a nu mânca și a nu bea, înseamnă a te așeza în liniștea lui Dumnezeu. Nu în ultimul rând, nu este o obligație de serviciu, postul este o bucurie. Este un mod al lui Dumnezeu de a se face cunoscut oamenilor și de a-i face pe oameni să înțeleagă adevăratul ritm al vieții.

Trebuie să învățăm să trăim într-un echilibru așa cum ni-l îngăduie Dumnezeu. Sunt convins că cei care au munci foarte grele pe șantier sau în alte condiții au micile lor derogări dumnezeiești. Nu cred că Hristos stă cu o carte de rețete să controleze oamenii, dar răstignirea Mântuitorului ne obligă la un pic mai multă atenție și să înțelegem că nu asta trebuie să fie principalul scop al postului. Noi nu mâncăm, ca să ne împărtășim. Noi nu mâncăm, pentru ca să putem să mâncăm în noaptea de Înviere trupul și sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos…”

A posti nu înseamnă a flămânzi fără rost, a alerga după victorii nutriţioniste ieftine. Există mai multe tipuri de postitori. Suntem într-o lume care crede că orice efort către Dumnezeu trebuie amendat cu ironii ieftine. De aceea cred că acum, mai mult ca oricând, postirea e un act de mărturisire. Este gestul de cordialitate cu marea bogăţie de daruri, inclusiv alimentare, pe care Dumnezeu ni le-a pus la îndemână. A posti nu înseamnă a flămânzi fără rost, a alerga după victorii nutriţioniste ieftine. Din pricina a tot soiul de pseudospecialişti în reţete alimentare ori în detoxifieri cu iz religios, omul modern a uitat că a posti înseamnă a te pregăti pentru Înviere. Prin toate ale tale ca om, fiinţă fragilă şi singuratică, unică în darurile prin care Dumnezeu te ţine în viaţă. Sigur că există mai multe categorii de postitori. Este ca în atletism, unde atlet este şi cel ce alergă maratonul şi cel de la săritura în lungime, performanţa ţine de categoria la care participi. Aşa şi în postire, unii sunt postitori de cursă lungă, alţii pe spaţii mici, deloc insignifiante pentru Hristos. Pentru ca postirea să fie valorizată pentru Împărăţia lui Dumnezeu postitorul poate trece pe la duhovnic, antrenor şi arbitru deopotrivă, pentru ca efortul să fie finalizat cu medalia de aur: împărtăşania! Pentru a sintetiza, pentru fiecare în parte, postirea este un efort personal care îmbogăţeşte Biserica. Icoanele din lăcaşul de cult descoperă galeria de câştigători ai Împărăţiei, mereu alături de noi” (citiți continuarea aici)

Părintele Constantin NECULA, aici.