„Poetessa dell’amore”, „poetessa dei Navigli” – expresii care cuprind geniul literar al uneia dintre cele mai cunoscute figuri din literatura însoritei Italii: Alda Merini. Recunoscută pe scară largă pentru talentul ei literar și contribuția semnificativă adusă în domeniul poeziei, Alda Merini lasă omenirii una dintre cele mai frumoase lecții de viață: cea a iubirii. Mai presus de orice, Iubirea este sentimentul din care se nasc toate capodoperele existenței umane, ea e panaceul miraculos al tuturor bolilor și singura salvare în fața timpului. De aceea, ”Love Lessons” continuă să fascineze cititorii și va rămâne mereu un volum cu care ar trebui să fim companioni mereu, nu doar în momentele de tristețe sau singurătate.

”Ceea ce rămâne în urma ei cred că este rodul unei – Doamne, ştiu cât o să sune de ciudat! – fericite serii de izolări de mediul literar contemporan ei. În primul rând, este, desigur, vorba de îndelungata izolare fizică şi de imposibilitatea de a crea în acea stare, într-o perioadă când poezia italiană se decanta, se distila în experimentalisme tematice, lingvistice, stilistice etc. Când ea reîncepe să scrie poezie, o face continuând de unde rămăsese, istoric chiar mai înainte de momentul internării. Iar atunci, în adolescenţă, fusese o orfică après la lettre (singurul poet orfic italian demn de atenţie fusese un alt locatar al ospiciilor şi avea să moară la un an de la naşterea Aldei Merini şi, la acea dată, deja nu mai scrisese de aproape un deceniu: Dino Campana). Rămăsese imună la momentul avangardelor anilor Şaizeci, rămâne fidelă unui dicteu liric interior. Ea nu poate fi catalogată în niciun fel, cuprinsă în niciuna dintre graniţele literare ale secolul XX.” (Roxana Utale, citiți continuarea AICI)

O existență în umbra spitalului de psihiatrie

Alda Merini s-a născut pe 21 noiembrie 1931 în Milano, Italia, într-o familie de clasă mijlocie, iar copilăria i-a fost marcată de anumite dificultăți și tensiuni în cadrul familiei. Tatăl său, Luigi Merini, a fost un avocat de succes, însă relația dintre Alba și tatăl ei a fost una problematică. Ea l-a descris adesea că tatăl ei era un om autoritar și distanțat, care nu a înțeles și nu a susținut pasiunea ei pentru literatură. Această relație dificilă cu tatăl a influențat-o pe Alba Merini și a alimentat dorința ei de a se elibera de constrângerile și așteptările societății, refugiul pe care și l-a găsit fiind literatura, respectiv poezia. ”Eu am rămas tot copil, pentru că de atunci nu m-am oprit să visez.”

În ceea ce o privește mama sa, Maria Maddalena Merini, Alda a avut o legătură mai strânsă și mai empatică cu ea. Mama ei a fost o prezență stabilă și protector în viața ei, încurajându-i pasiunea pentru scris și oferindu-i sprijin emoțional în momentele dificile. Cu toate acestea, mama sa a fost și ea afectată de propriile tulburări mintale, ceea ce a creat un mediu familial destul de tumultuos și tensionat.

Copilăria Aldei Merini a fost, de asemenea, marcată de izolarea și singurătatea pe care le-a simțit, iar poezia ei e o transpunere lucidă a stărilor interioare, analizate cu minuțiozitatea unui neurochirurg.  De la o vârstă fragedă, ea a manifestat tendințe introvertite și o sensibilitate profundă, iar aceste trăsături ale personalității sale s-au intensificat odată cu trecerea timpului și cu dezvoltarea tulburării bipolare.

Este important de menționat că boala mintală cu care Alba Merini a luptat pe parcursul vieții sale a avut un impact semnificativ asupra experiențelor și percepțiilor sale. Tulburarea bipolară a contribuit la sentimentul de alienare și la senzația de a fi diferită față de ceilalți. Cu toate acestea, ea a găsit în scris o modalitate de a-și exprima și de a se elibera de suferință, transformându-și durerea și experiențele sale într-o operă literară profundă și autentică.

Ospiciu e cuvânt cu mult mai mare
decât obscurele prăpăstii ale visului
și totuși mai veneau la răstimpuri
filament de albastru sau cântec
îndepărtat de privighetoare sau gura
ți se desfăcea mușcând în albastru
minciuna feroce a vieții.
Sau o mână de bolnav, necruțătoare,
urca încet până la fereastră
silabisindu-ți numele și-odată
dezlegat hidosul număr, regăseai
toată gravitatea vieții tale.

(Poem din volumul La Terra Santa, considerat de criticul literar Maria Corti a fi capodopera poetică a Aldei Merini. Traducere Dana-Alexandra Popa – mai multe poeme AICI.)

Boala, sursă de inspirație: „boala mentală este rodul ignoranţei celorlalţi”

Creația Aldei Merini se naște din profunzimea unei revelații care exprimă două mari adevăruri: „nimic nu este mai presus de nebunie” şi „demenţa este o importantă sarcină civică şi trebuie să ştii să o gestionezi”. Poeta a suferit de tulburare bipolară, cunoscută și sub denumirea de tulburare maniaco-depresivă, deși tulburările ei au vizat și schizofrenia, după rapoarte ale psihiatrilor făcute de-a lungul vremii.  Această afecțiune mentală se caracterizează prin schimbări extreme de dispoziție, care variază între episoadele de manie și cele de depresie. În perioadele de manie, persoana poate experimenta stări de euforie exagerată, energie crescută, vorbire rapidă și impulsivitate. În schimb, în perioadele de depresie, persoana poate prezenta tristețe profundă, lipsa energiei, sentimente de inutilitate și gânduri suicidare.

Boala bipolară poate avea un impact semnificativ asupra vieții cotidiene a persoanelor afectate, influențând relațiile personale, activitățile de zi cu zi și capacitatea de a funcționa în societate. În cazul Albei Merini, această tulburare a jucat un rol important în viața ei și a influențat în mod substanțial opera sa literară. De-a lungul vieții, ea a fost spitalizată de mai multe ori și a trecut prin episoade de manie și depresie profundă, iar aceste experiențe au fost reflectate în mod deschis în scrierile sale.

”O femeie care l-a iubit profund pe tatăl nostru, Ettore Carniti, un om gelos, muncitor, dar un om care nu era înclinat să înțeleagă și să împărtășească pasiunea mamei noastre pentru poezie. Ettore era un om simplu, concret, indiferent la interesele culturale ale mamei noastre. Ea era o scriitoare, încă de la vârsta de 15 ani își scria poeziile și, chiar dacă trăiam în sărăcie și sufeream adesea de foame, mama noastră își urmărea visele.” (site-ul oficial)

Experiența unui mariaj alături de un soț insensibil (Ettore Carniti, cu care a avut 4 fiice) care a internat-o în azil fără voia ei, sunt fragmente dintr-o viață de chin și amară reflecție. În 1983, rămasă văduvă, Alda Merini se va recăsători cu un poet italian cunoscut, Michele Pierri, iar noua familie se va muta la Taronto.

”Cea mai simplă modestie este să apărem goi în faţa celorlalţi… Ne este atât de greu să fim adevăraţi unii cu alţii… Ne este teamă că suntem greşit înţeleşi, sau că părem prea uşuratici, la îndemâna celor care ne privesc. Nu ne expunem niciodată. Pentru că ne lipseşte tăria de a fi adevăraţi, de a ne accepta limitele, pentru ca apoi să ni le înţelegem, şi să ni le transformăm, în felul acesta, în tărie de caracter. Mie îmi place simplitatea, atunci când e însoţită de umilinţă. Îmi plac oamenii care ştiu să simtă furtunile pe propria piele, care ştiu să desluşească parfumul lucrurilor, să le înţeleagă esenţa.”

Alda Merini – pinterest.com

Lecția despre iubire

Volumul „Love Lessons” (în traducere liberă, „Lecții de iubire”) este o colecție de poezii scrisă de Alba Merini și publicată în 1999. Acesta este considerat unul dintre cele mai cunoscute și apreciate volume ale sale.

„Love Lessons” explorează tematica iubirii într-o manieră intensă și profundă, oferind o perspectivă poetică asupra relațiilor umane, a pasiunii și a dorinței. Poemele abordează subiecte precum dragostea neîmpărtășită, dorința carnală, suferința și conexiunea emoțională.

Cine nu ştie iubi, nu ştie ce e poezia; cine nu ştie muri, nu ştie ce e viaţa.

În paginile acestui volum, Alba Merini utilizează un limbaj poetic puternic, plin de imagini vizuale și metafore, pentru a transmite trăirile sale intense și complexe legate de iubire. Poemele sale exploatează adâncimile sufletului uman și se aventurează în aspectele luminoase și întunecate ale iubirii. Citind-o, te simți atras, încetul cu încetul, în labirintul unei fiziologii a erosului, pe care o descoperi la final ca o proiecție foarte asemănătoare cu propriul tumult sufletesc.

Degeaba dai unei guri amare să îţi mănânce prăjiturile.

„Love Lessons” a primit recunoaștere critică și a consolidat poziția lui Alba Merini ca o figură importantă în literatura italiană contemporană. Acest volum reprezintă o călătorie poetică fascinantă prin universul iubirii și rămâne un reper semnificativ în cadrul operei sale literare.

”Pentru mine lecția Aldei Merini – pare banal, dar pentru mine așa este – este iubirea: capacitatea de a iubi în ciuda a tot şi a toate, de a renaşte atunci când toți te-au părăsit, de a iubi chiar și un soț care te-a bătut, de a iubi poezia în ciuda numeroaselor refuzuri ale editorilor și, mai ales, de a reuşi să te iubeşti pe tine însuţi chiar dacă ceilalți te-au stigmatizat, chiar dacă ţi-au făcut electroșocuri, chiar dacă au spus că poezia ta nu e suficient de cultă, chiar dacă ţi-au interzis să îţi creşti fiicele, chiar dacă uneori ai fi vrut să mori. Alda Merini asta a fost: un exemplu de poetă, dar mai mult, pentru mine, un exemplu de femeie. Pentru că nu s-a dat bătută și a luptat fără să cedeze mâniei. Alda Merini este un exemplu de iubire.” (Mărturii despre Alda Merini într-un interviu realizat de Afrodita Cionchin şi Giusy Capone cu Ornella Spagnulo)

Palmaresul

Să trecem în revistă câteva dintre cele mai importante premii care au confirmat valoarea poetei Alda Merini. Opera ei a câștigat atenția și admirația unor scriitori italieni consacrați, precum Giorgio Manganelli, Salvatore Quasimodo și Pier Paolo Pasolini.

  • Premiul Eugenio Montale pentru Poezie – în 1985, pentru colecția sa de poezii intitulată „La Terra Santa”.
  • Premiul Viareggio – în 1993, pentru romanul său „La carne degli angeli”.
  • Premiul Internațional de Poezie Antonio Feltrinelli – în 1996, pentru contribuția  excepțională în domeniul poeziei.
  • Premiul LericiPea – în 2003, pentru întreaga sa carieră literară și pentru contribuția adusă poeziei italiene.

Nominalizările  pentru Premiul Nobel au venit ca o recunoaștere a valorii și importanței operei sale. În 1996, Academia Franceză a nominalizat-o pentru Premiul Nobel pentru Literatură, recunoscându-i calitatea și influența în domeniul literaturii contemporane. Apoi, în 2001, PEN Italia a făcut o altă nominalizare pentru același premiu, subliniind contribuția sa remarcabilă la literatura italiană.

Final

Alda Merini a murit pe 1 noiembrie 2009, la vârsta de 77 de ani, în Milano, Italia. Cauza morții sale a fost o insuficiență cardiacă. Este înmormântată în Cimitirul Monumental din Milano, Italia. Acolo, admiratorii și cei care îi apreciază opera pot să-i aducă omagii și să-i aducă un omagiu. De altfel, Cimitirul Monumental din Milano este unul dintre cele mai mari și mai importante cimitire din oraș și este un loc de odihnă finală pentru mulți artiști și personalități literare celebre.

”M-am bucurat de toată viața, în ciuda a ceea ce se spune despre azil.
M-am bucurat de viață pentru că îmi place și iadul vieții și viața este de multe ori infernală…. pentru mine viața a fost frumoasă pentru că am plătit scump pentru ea”.

Producții cinematografice inspirate din viața Aldei Merini: Illuminate – Alda Merini , Folle d’amore: Alda Merini (2023)

Cel mai important susținător al operei Aldei Merini este Giovanni Nuti. 

”Alda Merini mi-a schimbat complet viața. I-am dedicat 16 ani…” 

Alba Merini și Giovanni Nuti au avut o relație literară semnificativă, în care s-au influențat reciproc și au colaborat în diverse proiecte artistice. Nuti a fost un susținător al operei și talentului literar al lui Merini și a contribuit la promovarea și recunoașterea ei în lumea literară italiană.

De exemplu, Nuti a scris o prefață la una dintre colecțiile de poezii ale lui Merini și a contribuit la organizarea unor evenimente literare la care ea a participat. De asemenea, cei doi au colaborat în realizarea unui spectacol de teatru numit „Alba”, bazat pe poeziile și viața Aldei Merini.

Relația lor a fost una plină de admirație reciprocă și sprijin în domeniul literar. În ciuda dificultăților și suferinței pe care fiecare dintre ei le-a experimentat, au găsit o conexiune puternică prin intermediul artei lor și au împărtășit o legătură specială în cadrul comunității literare italiene.