Poesia

ea este cea mai răbdătoare femeie
de obicei umblă cu inima-n gât
când deschide gura i-o vezi și câteodată
o scapă afară sau, pur si simplu,
tușește delicat și ți-o oferă
ea este cea mai răbdătoare femeie
îndură
operații de neimaginat
i se prelungesc picioarele cu bucățele de salivă uscată
mâinile i se inversează și i se îndoaie în sus şi la spate
mai mulți ochi îi invadează fruntea, iar ceafa
se subțiază ca un fir de tensiune înaltă pe care
aterizează nenumărate șiraguri de fluturi
uneori i se înlocuiesc chiar organele interne, de pildă,
în loc de ficat, un ceas rablagit fără cuc
rezistent la cataclisme şi la mirosul
de castan înflorit, stomacul o grefă
de moară cu tot cu râu și pădurea de spice,
filamentul tenace de la un bec chior în loc de trahee, o,
câte altele şi
toate
ca într-un final să se
înfăşoare într-un cearşaf cât palma
unui bărbat tandru.

(în volumul „fără suflare”)

foto painting  sursa

***

zice Eric-Emmanuel
că omul e un animal bântuit de neant
 și că dintotdeauna a fost ceva
înainte de a fi ceea ce e.

mai sunt câteva gesturi cel final
e mereu amânat
poate se va-ntâmpla o minune și va ieși
la iveală ereditatea unor mărturisiri eșuate
o mână își plimbă șansa între fălcile presupus adormite
e-o flacără ce se vrea strânsă în pumn
o gâtuită cu ciocârlii în picaj
anestezia asta miroase a flori de lămâi și piper roșu…Citește și continuitate