Pier Paolo Pasolini: „Oamenii se nasc în mod egal, dar nu mor la fel.”
Pier Paolo Pasolini (1922–1975) a fost un regizor de film, scriitor, poet și intelectual public italian, cunoscut pentru lucrările sale controversate și pentru critica sa față de consumerismul postbelic, cenzura și conformismul cultural. A fost o figură complexă și contradictorie a culturii italiene a secolului al XX-lea. Pasolini s-a născut în Bologna, Italia, într-o familie de clasa mijlocie. Tatăl său a fost un ofițer în armata italiană, iar mama sa a fost profesoară. A avut o copilărie agitată din cauza mutărilor frecvente ale familiei sale.
Omul și artistul
A studiat la Universitatea din Bologna, unde a excelat în literatură. După absolvire, a lucrat ca profesor în diferite școli, dar a fost demis din cauza orientării sale sexuale și a presupuselor sale afilieri comuniste. Era adesea descris de prieteni și cunoscuți ca fiind un om de o complexitate profundă, un intelectual pasionat și un spirit profund creativ. Pe de o parte, era cunoscut pentru natura sa provocatoare și pentru atitudinea sa neînfricată față de critica socială, iar pe de altă parte, pentru sensibilitatea și delicatețea sa în relațiile personale. Ca artist, era enorm de prolific și curajos în abordările sale creative. Mereu în căutare de noi moduri de a exprima realitățile și emoțiile umane, fie că era vorba de poezie, scris, cinema sau alte forme de artă, putea fi la fel de blând și sensibil pe cât putea fi de aspru și direct în opiniile sale. Avea o capacitate de a îmbrățișa contradicțiile vieții, ceea ce se reflecta în operele și declarațiile sale adesea controversate. Pe de altă parte, în ciuda naturii sale adesea contestatare, Pasolini avea un cerc larg de prieteni și era cunoscut pentru generozitatea și căldura sa. Era apreciat pentru conversațiile sale pline de viață și pentru o că era o persoană intens interesată de problemele sociale și culturale, deseori gata să critice aspectele pe care le considera corupte sau demne de dispreț în societate.
Marii prieteni
Pier Paolo Pasolini era o figură proeminentă în lumea literară și cinematografică, astfel că a avut numeroase conexiuni cu intelectuali, scriitori, actori și regizori. Printre prietenii săi se numără:
Alberto Moravia – Unul dintre cei mai importanți scriitori italieni ai secolului XX, Moravia a fost un bun prieten al lui Pasolini. Ambii aveau vederi progresiste și erau critici asupra problemelor sociale și culturale din Italia.
Laura Betti – Actriță și cântăreață, Betti a fost una dintre muzele lui Pasolini și prin urmare au avut o colaborare frecventă. Ea a apărut în mai multe din filmele sale și a rămas o apărătoare ferventă a memoriei și operei lui după moartea sa.
Bernardo Bertolucci – În calitate de regizor, Bertolucci a fost influențat de Pasolini, care i-a fost mentor în primii ani ai carierei sale. Bertolucci a fost asistent regizor la filmul „Accattone” al lui Pasolini.
Ninetto Davoli – A fost un actor frecvent în filmele lui și a avut o relație apropiată cu el, fiind considerat chiar iubitul lui Pasolini. Davoli a fost adesea distribuit în roluri centrale în filmele lui Pasolini, inclusiv „Il Decameron” și „I racconti di Canterbury”.
Maria Callas – Deși relația lor a fost mai mult profesională, Pasolini și celebra soprană Maria Callas au colaborat pentru filmul „Medea” (click pentru interviul despre Pasolini!) în 1969. Se admirau reciproc și au format o conexiune bazată pe respectul comun pentru talentul fiecăruia.
Pier Paolo Pasolini&Maria Callas, la premiera piesei ”Medeea”
Elsa Morante – Scriitoare italiană cunoscută pentru romanele ei despre copilărie și inocență pierdută, Morante era prietenă cu Pasolini, împărtășindu-i preocuparea pentru justiție socială.
Franco Citti – Actorul principal din „Accattone”, primul film al lui Pasolini, Citti a devenit o figură constantă în operele lui Pasolini.
Pino Pelosi: În circumstanțele tragice ale morții sale, Pino Pelosi a fost inițial acuzat de uciderea lui Pasolini. În timpul procesului, Pelosi a afirmat că el și Pasolini au avut o relație, dar ulterior și-a retractat mărturia, declarând că a fost forțat să mărturisească sub tortură. Relația lor rămâne ambiguă și controversată.
Lucrările literare
Pasolini a fost un prolific scriitor și poet. Primul său roman publicat, „Ragazzi di vita”, 1955 (tradus la noi prin ”Băieții străzii”). Romanul prezintă povestea vieților unor tineri din suburbiile sărace ale Romei, după cel de-al Doilea Război Mondial. Personajele sunt adesea copii ai străzii, tineri care trăiesc la marginea societății, implicându-se în mici infracțiuni, petrecând timp pe străzi și în baruri, și navigând prin dificultățile vieții cu o lipsă de perspective. Stilistic, romanul este renumit pentru descrierea crudă și realistă a vieții de zi cu zi a acestor personaje, având influențe ale neorealismului italian, un curent predominant în cinematografia italiană în acea perioadă, care se concentra pe viețile oamenilor obișnuiți. Pasolini folosește un limbaj argotic și un dialect roman care adaugă autenticitate și culoare narativului.
La lansare, „Ragazzi di vita” a generat o anumită controversă, datorită portretizării necruțătoare a sărăciei și a stilului de viață marginalizat, dar și din cauza limbajului său explicit și a descrierilor sexuale. Pasolini a fost chiar pus sub acuzare pentru „obscenitate” în urma publicării romanului, dar a fost ulterior achitat.
Impact cultural a fost enorm. Romanul nu este doar o poveste despre tinerii marginalizați, ci și un comentariu asupra transformărilor culturale și sociale din Italia postbelică. Prin „Ragazzi di vita”, Pasolini critică indiferența societății față de clasa de jos și expune fricțiunile și contradicțiile unei națiuni în schimbare. „Ragazzi di vita” rămâne un punct de referință important în literatura italiană și în opera lui Pasolini. Romanul a stabilit temele și stilul pe care Pasolini le-a explorat ulterior în filmele sale, devenind un important cronicar al realității italiene a anilor ’50 și ’60. Este văzut nu numai ca o lucrare literară de valoare, dar și ca un document social care captează un moment cheie în istoria Italiei moderne.
Citește și O carte pe zi – ”Băieții străzii”
Cinematografia, pasiune constantă
În anii 1960, Pasolini a început să realizeze filme, adesea adaptând propriile sale romane și scrieri, precum și lucrări clasice. Primele sale filme, cum ar fi „Accattone” (1961) și „Mamma Roma” (1962), au reflectat influențe neorealiste, prezentând personaje marginalizate și utilizând actori neprofesioniști.
Este cel mai bine cunoscut pentru „Trilogia Vieții” („Il Decameron” – 1971, „I racconti di Canterbury” – 1972, și „Il fiore delle Mille e una notte” – 1974), care a explorat teme legate de sexualitate și spiritualitate. Aceste filme sunt renumite pentru stilul lor vizual vibrant și conținutul lor erotic explicit.
Ultimul său film, „Salò, sau cele 120 de zile ale Sodomei” (1975), este probabil cel mai controversat, având la bază lucrarea marchizului de Sade și oferind o critică dură la adresa fascismului și corupției. Filmul a fost cenzurat și interzis în mai multe țări din cauza reprezentării sale grafice a violenței și a abuzurilor sexuale.
Pier Paolo Pasolini (pinterest.com)
Omul politic – o carieră ratată
Pasolini s-a alăturat Partidului Comunist Italian, dar a fost exclus din cauza homosexualității sale. Cu toate acestea, a continuat să critice societatea capitalistă și consumerismul. Viziunea sa politică era adesea contradictorie; deși a criticat cultura burgheză și a susținut valorile proletariatului, a respins și revoluția studențească din 1968 și mișcările de emancipare ale minorităților sexuale, simțind că acestea au fost cooptate de forțele capitaliste.
Aici aveți ultimul interviu cu Pier Paolo Pasolini
Moartea – un act abominabil
Pasolini a fost asasinat într-un atac brutal și încă neelucidat complet. El a fost ucis în data de 2 noiembrie 1975. Corpul său a fost găsit pe o plajă din Ostia, lângă Roma. Pasolini a fost bătut brutal și apoi târât pe asfalt cu mașina sa. Inițial, un tânăr de stradă, Pino Pelosi, a fost arestat și a mărturisit că l-a ucis pe Pasolini după o altercație care a avut loc în mașina scriitorului. Pelosi a fost condamnat pentru omor, dar ani mai târziu, a retractat mărturisirea, susținând că a fost obligat să confeseze sub presiune.
Există mai multe teorii cu privire la moartea lui Pasolini. Unii cred că a fost un asasinat comandat, datorită criticilor lui aspre la adresa societății italiene, a politicii și a consumerismului. Alții susțin că a fost un atac cu motivații politice sau legat de lumea interlopă, având în vedere că Pasolini era cunoscut pentru opiniile sale controversate și pentru viața sa personală neconvențională. Moartea sa rămâne subiect de speculații și teorii ale conspirației, iar unii cercetători și jurnaliști continuă să investigheze cazul în căutarea adevărului.
Moștenirea sa rămâne una complexă. Deopotrivă venerat ca un martir al libertății de expresie și ca un critic cultural feroce, artistul este și criticat pentru aspectele provocatoare și uneori șocante ale operei sale. Personalitatea sa multifațetată a inspirat numeroase studii, filme și discuții, și rămâne un subiect fascinant pentru cercetători și cinefili.
Cele mai importante (recomandări) sunt:
„Pasolini” (2014) – Un film biografic regizat de Abel Ferrara și cu Willem Dafoe în rolul principal ca Pasolini. Filmul se concentrează pe ultimele zile din viața cineastului și include reconstituiri ale interviurilor sale și scenete inspirate din proiectele sale neterminate.
„Who Killed Pasolini?” (1995) – Cunoscut și sub numele de „Pasolini, un delitto italiano”, acest film de Marco Tullio Giordana încearcă să elucideze circumstanțele morții lui Pasolini, prezentând diverse teorii și speculații despre asasinarea sa.
„Pasolini prossimo nostro” (2006) – Un documentar de Giuseppe Bertolucci care folosește imagini de arhivă pentru a arunca o lumină asupra vieții și lucrărilor lui Pasolini.
„La macchinazione” (2016) – Un film de David Grieco despre ultimele luni ale vieții lui Pasolini, cu Massimo Ranieri în rolul principal.
