Datând din anul 196 î.H, Piatra de la Rosetta reprezintă un fragment dintr-o stelă egipteană și a constituit baza descifrării scrierii hieroglifice. Pe ea sunt inscripţionate 3 texte identice cu 3 tipuri diferite de caractere: primul este scris cu hieroglife (scriere folosită de preoţi), al doilea text e scris cu caractere demotice (utilizate în scrierea curentă), iar cel de al treilea este scris folosind alfabetul grecesc.
Izvoare
Piatra de la Rosetta a fost găsită în iulie 1799 de către un muncitor ce lucra sub supravegherea soldaţilor lui Napoleon Bonaparte la extinderea unui fort de lângă localitatea egipteană Rashid (Rosetta), aflată pe malul stâng al Nilului, la 54 km de Alexandria.
Arătată căpitanului francez Pierre-Francois Bouchard, cel care conducea lucrările, acesta s-a entuziasmat la ideea că ele ar putea fi identice, ceea ce putea duce, cu ajutorul textului din limba greacă, la descifrarea scrierilor hieroglifice omniprezente în Egipt.
Astfel începea istoria acestei vestite pietre…
Călătorie
Francezii au dus piatra din Rosetta la proaspătul înfiinţat Institut Naţional din Cairo. Unul din generalii lui Napoleon, bun cunoscător de greacă, a reuşit să traducă textul scris în această limbă.
Inscripţia redă un decret al consiliului preoţilor regelui Ptolemeu V cu ocazia primei aniversări a încoronării acestuia. Al doilea text a fost identificat ca fiind scris cu caractere demotice, de asemenea o enigmă în acea perioadă.
Napoleon a ordonat ca inscripţiile de pe Piatra de la Rosetta să fie copiate şi trimise la diverse universităţi din Europa spre a fi studiate, iar după ce în 1801 francezii sunt învinşi de britanici, în februarie 1802 piatra de la Rosseta ajunge la Londra, unde se află şi astăzi în British Museum.
Piatra de la Rosetta – British Museum
Descifrare
Încă din secolul XXVII mulţi savanţi au pretins că au descifrat scrierea hieroglifică. Singura descoperire valabilă în acest sens, până la găsirea Pietrei de la Rosetta, a fost făcută de către arheologul german Georg Zoega: lui îi aparține observația „cartușelor”, adică faptul că în scrierea hieroglifică, grupul de hieroglife ce corespunde unui nume propriu este încadrat într-un dreptunghi cu colţurile rotunjite (cartuşe).
Un alt pas important l-a făcut fizicianul englez Thomas Young, bun cunoscător al limbilor arabă, persană, etiopiană şi turcă. El a dedus faptul că, scrierea hieroglifică trebuie citită de la dreapta spre stânga: toate păsările şi animalele ce întruchipau hieroglifele sunt îndreptate cu faţa spre stânga.
Acesta a mai raţionat faptul că, în situaţia în care, în scrierea hieroglifică trebuie menţionat un nume străin, atunci acesta va fi scris fonetic. Cu ajutorul cartuşului lui Zoega, acesta a reuşit să identifice în textul scris hieroglific numele lui Ptolemeu V. Din acest punct, Young a renunţat să mai caute sensul hieroglifelor.
Jean Francois Champollion
La vârsta de 16 ani, Champollion cunoştea limbile greacă, latină, ebraică, arabă, persană, sanscrită şi coptă. La vârsta de 17 ani a ajuns la Paris ca student al lui Sylvestre de Sacy. De la acesta a aflat de piatra de la Rosetta şi de modalitatea în care hieroglifele pot fi descifrate.
Jean-François Champollion (n. 23 decembrie 1790 – d. 4 martie 1832) – pictură de Léon Cogniet
Pe 27 septembrie 1822, Champolion a comunicat Academiei Franceze marea sa descoperire.
În textul de pe obeliscul de la Philae scris în limba greacă, apar numele Cleopatra şi Ptolemeu. Champollion a recunoscut cartuşul ce conţinea numele Ptolemeu, acesta fiind identic cu cel de pe piatra din Rosetta. Apoi a identificat cartuşul cu seria de hieroglife corespunzătoare numelui Cleopatra.
Deoarece ambele cuvinte PTOLEMEU și CLEOPATRA conţin literele E, L, O, P, T, Champollion a reuşit să identifice în cartuşele ce simbolizau cele două nume, hieroglifele corespunzătoare acestor litere. Utilizând apoi şi alte nume proprii prezente în cele două texte, Champollion a reuşit să descifreze scrierea hieroglifică.
Abea după 34 de ani de la moartea sa, atunci când a fost descoperită o altă inscripţie mult mai lungă decât cea prezentă pe Rosetta Stone, numită „Decretul de la Canopus” – text ce avea să-i confirme în totalitate spusele – i-a fost recunoscut meritul de a fi descifrat hieroglifele.
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
