Zilele și nopțile unui student întârziat
de Gib Mihăiescu

Am început de mai multe ori să citesc acest roman pe care, nu știu de ce, nu îl duceam până la capăt. De data aceasta însă, după ce m-am mobilizat să depășesc o zonă în care experiența eroului parcă stagna, am avut bucuria de a descoperi o lectură foarte interesantă, care mă provoacă să îi acord și câteva rânduri de impresii (de fapt, multe rânduri, dar afirmația era făcută înainte de a termina recenzia:).

„Studentul întârziat” este Mihnea Băiatul, un tânăr seducător, care se folosește de tinerețe, frumusețe și de o anumită abilitate de a ieși din situații neplăcute ca să cucerească gospodinele din mahala. Aparent, miza este cea de a scăpa de plata (în bani!) a chiriei, ca să dispună, după bunul plac, de banii pe care îi trimite tatăl său. Pe aici abandonam lectura, fiindcă aventurile lui mi se păreau greu de urmărit și oarecum neinteresante.

A început să îmi placă atunci când am descoperit, dincolo de stilul de viață superficial, atât de (inutil) de amplu evocat, o varietate de tipologii umane și o subtilă analiză a motivelor pentru care femeile îi cedează acestui aventurier. Deși, pe alocuri, te poate face să zâmbești, prezentarea se păstrează în limite realiste și nu exclude un anumit dramatism.

Mi-a atras atenția episodul relației lui Mihnea cu Veve, fiica unor oameni relativ înstăriți. O seduce, dar ea și familia ei speră să îl prindă în lațul matrimonial. Fata încearcă o stratagemă clasică, lăsându-se suprinsă de familie în timpul unui episod amoros, în urma căruia el ar trebui să o ia de soție. Lupta între cele două părți este strânsă, fiindcă el nu caută o relație serioasă și, în niciun caz, nu suportă ideea de a se lăsa prins.

Cu un realism uimitor, autorul suprinde momentul în care idila, expusă posibilității de a se transforma în căsnicie, se destramă, iar cei doi devin, în numai câteva minute, din doi amanți pasionali, doi dușmani de moarte. Se mint, încearcă să se rănească reciproc, dar fata, deși remarcabil de experimentată, pierde în fața talentului care îl consacrase pe Mihnea: fuga de responsabilități. Nu cred că am mai citit o descriere atât de exactă a etapelor prin care se degradează o relație.

De asemenea, am fost atrasă și de descrierea sistemului de învățământ superior. Tonul este critic și explică parțial ceva din dizgrația în care a căzut această categorie profesională. Profesorii sunt tirani, iau decizii arbitrare, pică studenții după criterii personale, se arată dezinteresați și ramoliți.

Mihnea recurge din nou la un șiretlic – doar are atât de multe! – ca să treacă examenele. Atenție, notele nu se afișau cu coduri secrete, ci erau publice și se anunțau în gazetă. Un examen promovat „cu elogii” era motiv de mândrie chiar și pentru cele mai îndepărtate rude. Nu este de mirare că toți își doresc atât de mult să smulgă evaluatorilor cele mai frumoase rezultate.

Și dacă tot m-am concentrat asupra lucrurilor care m-au atins emoțional, trebuie să o menționez pe Arina, al cărei destin tragic mi-a lăsat un gust tare amar. Arina este, se pare, fata pe care Mihnea o dorește cel mai mult și cu care vrea să se căsătorească. Deosebit de inteligentă, este mândria părinților și a profesorilor ei. Ajunge asistentă universitară la Filozofie, la una dintre cele mai grele catedre. Mihnea îi admiră ținuta morală și intelectuală. Nu știu dacă o vrea pe ea sau dacă vrea, de fapt, să fie cum e ea.

Dar Arina este distrusă, într-o singură noapte, de un nemernic. Un tânăr, inteligent, medicinist, de familie bună, o pradă, în câteva momente de vulnerabilitate, de tot ce are. Ar fi putut să o seducă, să o convingă poate să își depășească barierele morale, dar el alege să o violeze și să o umilească. Arina se prăbușește într-un abis moral, într-o mizerie în care, spre deosebire de Mihnea, nu știe să se descurce. Coborâtă de pe piedestalul pe care o urcase educația ei și devenită doar o femeie disperată, Arina e jalnică, așa cum și-a dorit probabil abuzatorul ei.

Nemaigăsind drumul înapoi, se pierde definitiv, fiindcă în lumea bărbaților nu este loc pentru o femeie atât de capabilă.
În spatele tuturor întâmplărilor se află o nostalgie a personajelor de a cunoaște, de a studia, care ia forma admirației pentru cei care au succes, a regretului celor care nu au făcut lucrul acesta la timp și a bestialității celor care se simt concurați și amenințați.

Așa cum îl anunță și titlul, romanul este, în stratul de profunzime, unul despre educație, analizată în resorturile ei cele mai intime.

În final, nu pot decât să subliniez, cum am făcut-o de atâtea ori, motivul pentru care e bine să ne citim autorii: fiindcă scriu despre noi, despre mentalitatea părinților, bunicilor, profesorilor noștri și a profesorilor lor, adică a oamenilor care au contribuit la formarea societății noastre.
Am rămas cu sentimentul că văd lumea altfel după ce am citit acest roman. Așa cum te simți, de fapt, după ce termini o carte bună.

Un articol de Gina Varga

foto sursa – detaliu pictură John Everett Millais, The Martyr of the Solway, 1871