Petru Creția: „Clipa e ceva ce dă și ia cu același gest.” (Norii, 1979)

Petru Creția

sursă foto: scribd.com

Filosof, eseist, poet, eminescolog, și traducător român, Petru Creția s-a născut la Cluj, în 21 ianuarie 1927. Fiul funcționarului Aurel Creția și al Călinei Creția a fost student al Universității din București. În perioada 1946-1951 urmează cursurile Facultății de Litere la specializarea „limbi clasice”. Începând cu anul 1952 îmbrățișează cariera universitară (care se va termina în 1971), fiind asistent, apoi lector la Secția de Limbi Clasice a Facultății de Litere din București. Atât Petru Creția, cât și Gabriela Creția (soția sa) predau filologie greacă în cadrul facultății. Este cercetător al Institutului de Filozofie din cadrul Academiei Române în perioada 1971-1975. Tot în anul 1971, colaborează cu Constantin Noica în vederea coordonării ediției „Platon” la Editura Științifică și Enciclopedică.

Cărți importante pe care trebuie să le citim

Începând cu anul 1975 editează, sub egida Academiei Române, ediția națională a operei complete semnată de Mihai Eminescu. La acest proiect participă Dumitru Vatamaniuc alături de un grup de auxiliari de la Muzeul Literaturii Române. Este director al revistei de istorie literară „Manuscriptum” după anul 1989. A scris „Norii” (1979), „Epos și logos” (1981), „Poezia” (1983), „Pasărea Phoenix” (1986), „Oglinzile” (1993), „Luminile și umbrele sufletului” (1995), „Catedrala de lumini. Homer, Dante, Shakespeare” (1997), „În adâncile fântâni ale mării” (1997) și „Testamentul unui eminescolog” (2000), publicată postum. Printre traducerile sale se numără fragmente din Vechiul Testament, „De vulgari eloquentiae, Epistolae, Eclogae” (Dante), „Povestiri orientale” (Marguerite Yourcenar), „Doamna Dalloway” (Virginia Woolf) și „Iluminismul rozicrucian” (Frances A. Yates).

O personalitate erudită, de proporții uriașe

Una dintre realizările sale majore a fost traducerea lucrărilor lui Lucian Blaga, unul dintre cei mai importanți poeți și filosofi români. În calitate de profesor universitar și intelectual respectat, Creția a inclus și opera lui Eminescu în cursurile și prelegerile sale, contribuind astfel la educația generațiilor de studenți în aprecierea și înțelegerea operei marelui nostru poet de valoare universală, devenind, astfel, unul dintre cei mai avizați eminescologi ai noștri.

De asemenea, Creția a avut o contribuție semnificativă la studiul și popularizarea culturii clasice în România. Opera sa cuprinde traduceri, studii, eseuri și lucrări despre lumea antică, precum și despre relația dintre Antichitate și cultura modernă. Creția sublinia importanța educației și a culturii clasice, considerând că acestea sunt fundamentale pentru dezvoltarea intelectuală și culturală a unui individ. Studiul literaturii, filosofiei și istoriei antice poate oferi, spunea, o înțelegere profundă a condiției umane și a societății.

Petru Creția a avut un stil unic, caracterizat printr-o erudiție profundă și o abilitate remarcabilă de a face accesibilă și atractivă cultura clasică pentru publicul larg. Lucrările și traducerile sale sunt apreciate pentru acuratețe, eleganță stilistică și profunzime intelectuală.

Pe lângă activitatea sa academică și literară, Creția a fost implicat în viața culturală românească și a fost un voce importantă în perioada comunistă, având o atitudine critică față de regim. După 1989, a continuat să fie un influent intelectual și profesor, îndrumând tinerii către valorile culturale clasice. Moștenirea sa continuă să influențeze studiile clasice și literatura română.

Petru Creția

sursă foto: scribd,com

Petru Creția s-a stins din viață la București, la data de 14 aprilie 1997. În cele ce urmează, prezentăm câteva citate semnate de scriitor.

Petru Creția

sursă foto: rahoveanu.wordpress.ro

“Din păcate, în mulţi dintre noi sărbătorile se uzează şi îşi pierd strălucirea. Aşa cum restul zilelor este la fel, la fel cu sine ne apare sărbătoarea prin ani, mereu mai aceeaşi, nu ne mai surprinde şi nu ne mai exaltă. Şi există oameni care nu numai că nu se mai pot bucura de sărbători, dar le resimt ca pe ceva mai mult supărător, chiar plicticos. Nu neapărat pentru că au un suflet sărac. Poate sunt pur şi simplu prea trişti, prea de tot obosiţi de viaţă, prea obsedaţi de ceva care îi înstrăinează de lume. Sunt de plâns. În schimb, uitaţi-vă la copii şi la sărbătorile lor: cum le aşteaptă, cum le trăiesc, cum şi le aduc aminte. Priviţi la ochii lor când stau în faţa minunii, când li se dezvăluie darul, când ascultă cântecul sărbătorii. Pentru cei mai mulţi dintre noi, singurele sărbători adevărate sunt, mereu mai mult, acelea pe care ni le dau copiii şi sărbătoarea eternă din ei.”

Ascultați-l pe Gabriel Liiceanu vorbind despre  ”Luminile şi umbrele sufletului”

„Decenţa, ca respect al demnităţii umane, se manifestă prin politeţe, adică prin tot ceea ce instituie o distanţă convenabilă în relaţiile dintre oameni şi evită atât <<punerea sufletului pe masă>>, cât şi familiaritatea lăbărţată.” 

„În orice umbră adastă și pândește, atotcuprinzător, întunericul luminii.”

„Să cumpărăm atunci oglinzi în care să ne putem vedea cum arătăm visați de alții…”

„Omul este o fiinţă complicată şi ambiguă, dar nu indescifrabilă. Destul de chinuită şi vulnerabilă, dar nu damnată. Iar sufletul său este în stare să compenseze urîţeniile şi josniciile naturii sale cu neverosimile biruinţe şi elevaţii“.

„Puținătatea spiritului naște monștri.”

Citește și Decalogul lui Dante: Calea spre Paradis