Petru Creția: „Clipa e ceva ce dă și ia cu același gest.” (Norii, 1979)

Petru Creția

sursă foto: scribd.com

Filosof, eseist, poet, eminescolog, și traducător român, Petru Creția s-a născut la Cluj, în 21 ianuarie 1927. Fiul funcționarului Aurel Creția și al Călinei Creția a fost student al Universității din București. În perioada 1946-1951 urmează cursurile Facultății de Litere la specializarea „limbi clasice”. Începând cu anul 1952 îmbrățișează cariera universitară (care se va termina în 1971), fiind asistent, apoi lector la Secția de Limbi Clasice a Facultății de Litere din București. Atât Petru Creția, cât și Gabriela Creția (soția sa) predau filologie greacă în cadrul facultății. Este cercetător al Institutului de Filozofie din cadrul Academiei Române în perioada 1971-1975. Tot în anul 1971 colaborează cu Constantin Noica în vederea coordonării ediției „Platon” la Editura Științifică și Enciclopedică.

Începând cu anul 1975 editează, sub egida Academiei Române, ediția națională a operei complete semnată de Mihai Eminescu. La acest proiect participă Dumitru Vatamaniuc alături de un grup de auxiliari de la Muzeul Literaturii Române. Este director al revistei de istorie literară „Manuscriptum” după anul 1989. A scris „Norii” (1979), „Epos și logos” (1981), „Poezia” (1983), „Pasărea Phoenix” (1986), „Oglinzile” (1993), „Luminile și umbrele sufletului” (1995), „Catedrala de lumini. Homer, Dante, Shakespeare” (1997), „În adâncile fântâni ale mării” (1997) și „Testamentul unui eminescolog” (2000), publicată postum. Printre traducerile sale se numără fragmente din Vechiul Testament, „De vulgari eloquentiae, Epistolae, Eclogae” (Dante), „Povestiri orientale” (Marguerite Yourcenar), „Doamna Dalloway” (Virginia Woolf) și „Iluminismul rozicrucian” (Frances A. Yates).

Petru Creția

sursă foto: scribd,com

Petru Creția s-a stins din viață la București, la data de 14 aprilie 1997. În cele ce urmează, prezentăm câteva citate semnate de scriitor.

Petru Creția

sursă foto: rahoveanu.wordpress.ro

„Prin ce minune se desface, albă, înstelată şi uşoară neaua din asuprirea bolţii de cenuşă sură.”

„Decenţa, ca respect al demnităţii umane, se manifestă prin politeţe, adică prin tot ceea ce instituie o distanţă convenabilă în relaţiile dintre oameni şi evită atât <<punerea sufletului pe masă>>, cât şi familiaritatea lăbărţată.” 

„În orice umbră adastă și pândește, atotcuprinzător, întunericul luminii.”

„Să cumpărăm atunci oglinzi în care să ne putem vedea cum arătăm visați de alții…”

„Ce dulce mor și fără suferință, zăpada, norii, zilele și umbrele.”

„Puținătatea spiritului naște monștri.”

Citește și Decalogul lui Dante: Calea spre Paradis