De 1 Iunie, Ziua Copilului, o incursiune în lumea copiilor vedete de film, care de-a lungul anilor ne-au încântat pe noi, pe părinții sau bunicii noștri cu drăgălășenia lor, inocența, talentul, precocitatea  sau maturitatea artistică. Unii dintre ei au devenit actori celebri, alții s-au reprofilat în viața de adult, unii au cunoscut succesul în plan profesional, indiferent de calea pe care au ales-o, iar alții s-au ratat. Destine diferite, roluri diferite. Am realizat o selecție pornind de la amintirile copilăriei mele ca spectator de film. Sunt sigură că nu i-am cuprins pe toți …

Dacă de Shirley Temple toată lumea a auzit, poate nu același lucru se poate spune și despre Jackie Coogan, puștiul care alături de Charlie Chaplin a stors lacrimile bunicilor și străbunicilor unora dintre noi în sălile de cinema.

În 1921 filmul The Kid/ Puștiul a fost primul lung-metraj al lui Chaplin în calitate de regizor. Este considerat unul dintre cele mai bune producții din epoca filmului mut. Este povestea unui bebeluș abandonat de o mamă necăsătorită într-o mașină scumpă, însoțit de un bilet cu textul „Vă rog iubiți-l și îngrijiți-l pe acest copil orfan.” Bebelușul este găsit tocmai de „vagabondul” Chaplin care, după repetate încercări de a-l plasa, în cele din urmă îl adoptă. Cei doi supraviețuiesc printr-o metodă ingenioasă: puștiul aruncă cu pietre în ferestre, le sparge, ca apoi vagabondul să se pretindă geamgiul care să le repare. Reapare mama, între timp devenită o actriță bogată, care își dorește copilul înapoi. Finalul este alegoric; vagabondul are un vis în care îi apar mama și copilul și totul se încheie cu bine.

Charlie Chaplin și Jackie Coogan în The Kid

Charlie Chaplin și Jackie Coogan în The Kid

Jackie Coogan și-a continuat cariera de actor și a devenit cunoscut mai ales prin promulgarea legii numită Coogan Act care stipulează dreptul copiilor actori la câștigurile materiale din filmele în care interpretează.

„E un film cu Shirley Temple la televizor!”

Shirley Temple Black s-a născut la Santa Monica în aprilie 1929. La cinci ani este decretată «cel mai faimos copil din istoria spectacolului». Îngerașul cu bucle blonde, Miss Broadway, aduce Hollywood-ului mai mult bănet decât cea mai fascinantă vedetă a sex-appealului. Are o viață de star în miniatură. Producătorii îi construiesc o vilă în miniatură, un automobil în miniatură. Când cinematograful renunță la copilul-minune, copilul-minune maturizat lasă deoparte colecția de 900 de păpuși și intră în viața politică.  Președintele Nixon, pe care-l sprijinise în timpul alegerilor, o trimite ambasadoare la O.N.U. (sursa: Ecaterina Oproiu – Un idol pentru fiecare). A fost și ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Cehoslovacia.

Shirley Temple. Sursa foto: tumblr.com

Shirley Temple. Sursa foto: tumblr.com

Până să devină cunoscută prin filmul „Vrăjitorul din Oz”, Judy Garland, alias Frances Ethel Gumm a format împreună cu cele două surori mai mari trupa „The Gumm Sisters” ulterior „The Garland Sisters.” Dintre cele trei surori, cea mică s-a făcut remarcată pe scenă încă de când avea 2 ani. Cânta și dansa cu o dezinvoltură care a atras atenția producătorilor de film de la MGM mai târziu.

Judy Garland la 4 ani. Sursă foto: tumblr.com

Judy Garland la 4 ani. Sursă foto: tumblr.com

În anii ’40 ai secolului trecut Natalie Wood s-a remarcat ca fiind un copil extrem de talentat, însuși Orson Welles, partenerul ei din filmul „Tomorrow is forever” (1946) în care Natalie juca rolul unei fetițe orfane de război pe când avea 7 ani, a spus: „era înfricoșător de bună.”

După acest succes mama ei a semnat în numele fetiței un contract cu studiourile 20th Century Fox pentru primul ei rol important în filmul „Miracol pe strada 34”,  în compania lui Maureen O’Hara, care a devenit un film clasic de Crăciun. Wood a devenit unul dintre copiii-vedetă de la Hollywood după acest film, popularitatea ei determinând conducerea lanțului de magazine Macy’s să o invite la parada anuală cu ocazia Zilei Recunoștinței.

Natalie Wood la 7 ani. Sursa foto: tumblr.com

Natalie Wood la 7 ani. Sursa foto: tumblr.com

Anul cinematografic 1979 a prilejuit întâlnirea cu doi copii extrem de talentați care, prin rolurile de un dramatism sfâșietor, au făcut să curgă râuri de lacrimi în sălile de cinematograf. Este vorba de Ricky Schroeder și Justin Henry.

Ricky Schroeder în „Campionul” (1979) în regia lui Franco Zeffirelli, joacă rolul fiului unui fost campion la box, Billy,  interpretat de Jon Voight. Bărbatul este divorțat și are custodia copilului său. Drama apare când își face apariția fosta soție, care își părăsise cu ani în urmă familia, pe când băiețelul era prea mic să și-o amintească, acum recăsătorită. Tatăl îi spusese că aceasta nu mai trăiește. Bărbatul se luptă din răsputeri să își întrețină copilul, luând în considerare să intre din nou în ringul de box în ciuda vârstei și a durerilor constante de cap, întoarcere care i-ar putea fi fatală. Ziua decisivă a meciului sosește, Billy câștigă primele două runde, dar apoi încasează lovituri dure, continuă să lupte în ring și câștigă meciul prin K.O. Leșină, este scos din ring și în cele din urmă moare, dar pentru fiul său el rămâne un campion. Băiețelul îi spune cu lacrimi în ochi:

„Campionul întotdeauna reușește!”

Ricky Schroeder. Sursă foto: tumblr.com

Ricky Schroeder. Sursă foto: tumblr.com

Ricky Schroeder a fost recompensat cu un premiu Globul de Aur pentru interpretare. Pe când avea 18 ani a vrut să renunțe la prenumele „Ricky” și să-l înlocuiască cu „Rick” pentru a fi luat în serios ca actor adult, dar fără succes, așa că a revenit.

„Rick nu mi s-a potrivit niciodată. 18 ani am încercat să mi-l asimilez, dar nimeni n-a vrut să-mi spună Rick.”  –  spunea Schroeder în 2005.

Din aceeași categorie de filme lacrimogene a făcut parte și „Kramer contra Kramer”, rivalul „Campionului” la premiile Oscar pe anul 1980. Filmul a câștigat nu mai puțin de cinci statuete și a fost printre primele care au explorat chestiuni sociale precum: rolul bărbatului și al femeii în societate, drepturile femeilor, drepturile taților, echilibrul dintre muncă și viață privată și statutul de părinte singur. Tatăl părăsit de soție este nevoit să facă față situației care îl ia pe nepregătite, iar între el și fiul lui de cinci ani se creează o legătură specială pe care nici decizia Tribunalului de a acorda mamei custodia copilului, nu o poate zădărnici. În urma unui proces istovitor, mama obține în instanță custodia, dar realizează că locul micuțului Bill este lângă tatăl său, care făcuse eforturi și sacrificii imense pentru a avea grijă de el, inclusiv pierderea locului de muncă. Micul Justin Henry, interpretul lui Billy  a fost nominalizat la unul din premiile Oscar pentru rol secundar, pe când avea 8 ani, rămânând astfel cel mai tânăr actor nominalizat la acest premiu. Cariera lui de actor a continuat, dar nu a mai înregistrat succesul din filmul Kramer contra Kramer.

Dustin Hoffmann și Justin Henry în Kramer contra Kramer

Dustin Hoffmann și Justin Henry în Kramer contra Kramer

Copilul teribil al filmelor din anii ’90, a cărui notorietate a mai fost atinsă doar de Shirley Temple este Macaulay Culkin, născut în 1980. Pentru seria de filme „Singur acasă” (1990) și „Singur acasă 2: pierdut în New York” (1992) a fost nominalizat la premiile Globul de Aur pentru cel mai bun actor pe când avea 8 ani. A fost bun prieten cu Michael Jackson în al cărui videoclip pentru piesa „Black or White” a apărut. Între anii 1994-1998 și-a luat o pauză de la activitatea artistică. Realizase într-un deceniu mai mult decât alții într-o viață …

În 2006 a scris un roman experimental, parțial autobiografic intitulat „Junior” în care povestea despre ascensiunea sa și relația tensionată cu tatăl său. Din 2010 s-a reorientat înspre muzică. În luna decembrie 2013 un videoclip pe care l-a regizat și produs a devenit viral pe YouTube. În clip îl parodia pe Andy Warhol. A fost modalitatea sa de a-și promova trupa de rock numită „the Pizza Underground.”

A plătit și prețul celebrității timpurii prin consumul de droguri și problemele legale derivate din aceasta.

În prezent își continuă cariera artistică iar în paralel se ocupă de conținut web.

Macaulay Culkin în Singur acasă. 1990. Foto: tumblr.com

Macaulay Culkin în Singur acasă. 1990. Foto: tumblr.com

Și în Europa s-au făcut filme cu copii-actori a căror imagine a rămas întipărită pe retina spectatorului. În 1988 în Italia regizorul Giuseppe Tornatore a realizat un film pe care dacă l-ai văzut nu poți să-l uiți, iar dacă nu l-ai văzut, atunci e un „must see.”

„Cinema Paradiso” este povestea unui regizor de filme din Roma care își amintește de copilărie când s-a îndrăgostit de filme la cinematograful din  orășelul său natal și unde a legat o prietenie strânsă cu proiecționistul, Alfredo. Coloana sonoră  este asigurată de Ennio Morricone. Filmul a fost nominalizat la premiile Oscar pentru cel mai bun film străin.

Toto își descoperă dragostea pentru filme și își petrece timpul liber la cinematograful Paradiso. Alfredo îl învață cum să lucreze cu aparatul de proiectat. Clădirea cinematografului este distrusă într-un incendiu, Alfredo rămâne fără vedere, iar tânărul Toto devine proiecționistul noului proprietar al cinematografului, fiind singurul din orășel care cunoștea meseria. După o poveste frumoasă de dragoste adolescentină, Toto este sfătuit de Alfredo să meargă la Roma unde putea să își construiască o carieră în domeniul industriei filmului. Tânărul îl ascultă și nu se mai întoarce în orășelul natal decât după 30 de ani, doar pentru a participa la înmormântarea lui Alfredo. Micul actor se numește Salvatore Cascio, întocmai ca și personajul pe care-l interpretează.

Salvatore Cascio în Cinema Paradiso. Sursă foto: tumblr.com

Salvatore Cascio în Cinema Paradiso. Sursă foto: tumblr.com

În Franța în anul 2007 filmul „Michou D’Auber” care beneficiază de o distribuție în care apar Gérard Depardieu și Nathalie Baye, este povestea unui copil algerian adoptat de o familie de francezi în timpul decolonizării Algeriei, în 1960. Pe numele adevărat Messaoud, copilul are o mamă bolnavă pe moarte și un tată nevoit să muncească ore suplimentare într-o fabrică pentru a-și întreține cei doi fii. Nu reușește, astfel că îi trimite într-un orfelinat. Fratele mai mare ajunge să lucreze la o fermă la țară, iar micul Messaoud este luat de o femeie fără copii, care ascunde originea arabă a copilului față de soțul ei, un fost ofițer devotat al generalului Charles de Gaulle. Renumit Michel/ Michou, cu părul negru și creț vopsit blond pentru a părea european, micuțul fură inimile părinților adoptivi și reușește să le salveze și căsnicia presărată cu probleme. Filmul are la bază o poveste adevărată. Micul Michou este interpretat de Samy Seghir, un actor francez de origine algeriană.

Samy Seghir în Michou D'Auber. Sursă foto: tumblr.com

Samy Seghir în Michou D’Auber. Sursă foto: tumblr.com

O altă revelație a filmului anilor ’90 a fost Mara Elizabeth Wilson, născută în 1987, interpreta unor roluri memorabile pe când era doar o fetiță în filme precum „Doamna Doubtfire” (1993), „Miracol pe strada 34” (1994) sau „Matilda” (1996). Provine dintr-o familie cu o mamă evreică și un tată pe jumătate irlandez. A fost educată în credința mamei și a devenit atee la vârsta de 15 ani. În 1996 mama sa a decedat de cancer la sân, iar filmul Matilda în care interpretează o fetiță supra-dotată, film bazat pe romanul omonim al lui Roald Dahl, este dedicat memoriei mamei sale. În Miracol pe strada 34 reeditează rolul jucat de Natalie Wood în 1947. S-a retras din lumea filmului și și-a concentrat atenția pe scris. În septembrie 2016 și-a publicat cartea intitulată „Unde sunt acum? Povești adevărate din copilărie și faima întâmplătoare.

 

Mara Wilson în Matilda. Sursă foto: tumblr.com

Mara Wilson în Matilda. Sursă foto: tumblr.com

Anii 2000 l-au adus în prim plan pe talentatul Haley Joey Osment cu câteva roluri memorabile ca și copil. Născut în 1988, e debutat în filmul „Forrest Gump” (1994) în rolul secundar al fiului lui Gump, interpretat de Tom Hanks. Celebritatea a atins-o cu rolul din „Al șaselea simț” (1999) unde este un medium alături de Bruce Willis, rol care i-a adus o nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar. A continuat cu roluri principale în filme precum „Inteligență artificială” în regia lui Steven Spielberg sau „Dă mai departe” (2000) unde a apărut alături de Kevin Spacey și Helen Hunt. În acest film Haley este un puști, Trevor,  care duce la îndeplinire  o temă dată de profesorul de științe sociale, interpretat de Spacey. Profesorul propune elevilor să se gândească la o metodă de a schimba lumea în bine. Planul lui Trevor este un program caritabil bazat pe rețeaua faptelor bune. Își numește planul „dă mai departe”, ceea ce înseamnă că persoana care primește un favor trebuie să-l dea mai departe altor trei persoane, în loc să-l returneze persoanei de la care l-a primit. Trevor este crescut de o mamă singură și alcoolică (Hunt). Finalul este tragic, dar mesajul umanist profund lasă urme în sufletele tuturor celor implicați. „Dă mai departe” devine o mișcare care se răspândește la nivel național.

Haley Joey Osment în Dă mai departe. Sursă foto: tumblr.com

Haley Joey Osment în Dă mai departe. Sursă foto: tumblr.com

Ei bine, nu toți copiii care au interpretat roluri principale în filme au fost sau sunt carismatici. Un antiexemplu este cel al lui Adam Hann-Byrd, un actor care a interpretat rolul unui copil special, supradotat, dar antisocial, ciudat și inadaptat în filmul jucat și regizat de Jodie Foster, „Little Man Tate” (1991), fiind debutul său regizoral.

Foster este o tânără mamă singură, muncitoare, cu o inteligență medie, care are un fiu de șapte ani genial. Copilul are abilități remarcabile la citire și la matematică, cântă la pian, dar intelectul peste medie l-a izolat de colegii săi de clasă. Mama ascultă sfatul unui psiholog de a-l muta la o altă școală pentru copii supradotați. Acolo întâlnește alți copii ca el, participă la un concurs numit Odiseea minții.

„Nu IQ unei persoane contează, ci felul în care și-l folosește.”

Jodie Foster a fost la rândul ei un copil supradotat, de aceea a dorit să realizeze acest film, parțial autobiografic. Studioul Orion Pictures care a realizat filmul era în pragul falimentului când Foster a propus acest proiect. Încasările au fost însă substanțiale, filmul înregistrând succes de critică și de public.

Jodie Foster și Adam Hann-Byrd în Little Man Tate. Sursă foto: tumblr.com

Jodie Foster și Adam Hann-Byrd în Little Man Tate. Sursă foto: tumblr.com

În 2006 Will Smith a apărut alături de fiul său și al actriței Jada Pinkett în filmul despre biografia lui Chris Gardner, un om de afaceri și vorbitor în public american, care în anii ’80 s-a luptat cu sărăcia cronică ajungând o persoană fără adăpost și fiind nevoit să aibă grijă de fiul său foarte mic. A devenit apoi broker la bursă, a înființat propria firmă de brokeraj iar în anul 2006 și-a publicat memoriile. Acestea au stat la baza filmului „Urmărirea fericirii/ Pursuit of Happiness.

Jaden Smith, fiul din viața reală al lui Will Smith este micul Christopher Gardner, fiul fostului comis-voiajor care se străduiește să vândă niște scannere de uz medical, eșuează, încearcă să intre pe bursă, nu are bani pentru chiria apartamentului și riscă evacuarea, acumulează mai multe amenzi pentru parcare, este arestat și ajunge împreună cu fiul său pe străzi. Chris Gardner a fost producător asociat al filmului.

Will SMith și fiul său Jaden. Sursă foto: tumblr.com

Will Smith și fiul său Jaden. Sursă foto: tumblr.com

Dacă Natalie Portman este astăzi o binecunoscută și admirată actriță, talentul ei s-a făcut remarcat încă de când avea 12 ani și apărea în producția „Léon” (1994), un thriller francez scris și regizat de Luc Besson. Este povestea unui asasin plătit, Léon,  care locuiește izolat în cartierul Mica Italie din New York, interpretat de Jean Reno. Acesta ia ostatică o fetiță de 12 ani, Mathilda (Portman) după ce familia acesteia este ucisă. Léon și Mathilda formează o relație neobișnuită, ea devine protejata lui și îi învață metodele de lucru. Mathilda provine dintr-o familie disfuncțională, cu un tată traficant de droguri. Singurul element care păstrează constant urma de umanitate din personajul lui Léon este o plantă într-un ghiveci, de care avea grijă cu sfințenie. Într-o ambuscadă cu poliția Léon moare, nu înainte de a-i spune Mathildei că o iubește. Aceasta rămâne cu planta drept amintire de la el.

„Je t’aime, Mathilde! Moi aussi, Léon!”

Natalie Portman în Leon. Sursă foto: tumblr.com

Natalie Portman în Leon. Sursă foto: tumblr.com