Un exercițiu de Ovidiu Stanomir (pastișă la Odă în metru antic)
O, da !
Nu credeam să-nvăţ a trăi vrodată.
Pururi mofluz, bâjbâind prin ceţuri,
Ochii mei plecam vinovat spre maica
Ţărâna.
Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Bucurie tu, dureros de dulce…
Te-am sorbit cu nesaţ, îmbătat de
plăcere.
Ne distrăm grozav, de nimic ne pasă,
Nici ne dă prin minte să fim mai discreţi;
Râsul nostru a-l opri nu pot toate
mutrele acre.
De-ale mele temeri prea puţin îmi pasă,
Pe al vieţii ring ţopăiesc frenetic.
Aş putea să izbucnesc acum în plâns ca
Poetul nepereche?
Apară mereu ochii turburători în cale-mi,
Vino iar în sân bucurie dulce ;
Ca să pot vieţui pe deplin, la mine
vino, ah, vină!
foto arhiva personală
Citește și Jocul de-a oastea
