pălăria cu matrici
după ce fierbi laptele
îl pui la răcit
pielea ușor i se-ncrețește
și-o desprinzi
va fi pojghița pe care îngerii patinează
dacă n-ar înflori chiar din creștetul ei
nu s-ar sfii să tragă în sus de colțul algebrei
matricile lui târzii fructe-mbibate cu lapte
văd cum alunecă îngerii
din pălărie le aruncă jongleurul
câteodată le prinde
foto sursa
***
„de la masa de lucru a poetului”
nu cad firimituri, nu cade nici poetul răpus
de privirea iubitei
fiecare poem e bine fixat în tăblie
pentru ospățul secundei
tacticoasă ea se așază față
în față cu poetul
ce avem să ne spunem n-a fost încă ucis cu
scrisul de mâna stângă… Citește și ce avem să ne spunem
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
