Olivia de Havilland, cunoscută ca una dintre cele mai în vârstă stele supraviețuitoare ale „Epocii de Aur” ale Hollywood-ului, s-a stins anul acesta, la 26 iulie, la vârstă de 104 ani. Ea este una dintre acele personalități feminine ale cinematografiei mondiale care a reușit, cu naturalețe desăvârșită, să impună un stil capabil să treacă peste barierele timpului. Eleganța, frumusețea clasică, fruntea înaltă exprimând o inteligență vie, liniile perfecte ale feței, suplețea, toate acestea i-au dat un farmec atemporal, iar Olivia de Havilland va rămâne în istoria filmului, a modei, a feminității drept un model pe care generația actuală ar trebui să-l recunoască și să-l urmeze.

Celebrităţile simt că trebuie în continuare să se afle pe creasta valului, fără să-şi dea seama că e împotriva tuturor tuturor regulilor vieţii. Nu poţi să fii în vârf tot timpul, nu este firesc.”

La 19 ani, actrița anglo-americană care, alături de Kirk Douglas avea să devină cel mai longeviv star de la Hollywood, și-a făcut debutul ca Arabella Bishop în filmul din 1935 „Căpitanul Blood”, jucând apoi pe Fecioara Maria în „Aventurile lui Robin Hood” în 1938. Anul următor, de Havilland a jucat-o pe Melanie Hamilton în clasicul hollywoodian „Pe Aripile Vântului” care i-a adus nominalizarea la premiul Oscar pentru cea mai bună actriță. A continuat apoi să câștige doua premii Oscar și două premii Globul de Aur, de-a lungul unei cariere care s-a întins pe mai mult de cinci decenii.

Să joc roluri de fete bune în anii ’30 a fost dificil, când era la modă să interpretezi roluri de fete rele. De fapt, cred că să joc fete rele este plictisitor; am avut întotdeauna mai mult noroc cu roluri de fată bună, pentru că aceste roluri solicită mai mult o actriţă.”

Credit: John Kobal Foundation/Moviepix/Getty Images

În această fotografie, actrița anglo-americană Olivia de Havilland poartă o pălărie neagră cu un craniu și doua oase stilizate, în 1935. Acesta este anul în care tânăra star în devenire, de 19 ani, născută la Tokyo a jucat alături de Errol Flynn în filmul de aventuri cu pirați „Căpitanul Blood”.

Credit: John Kobal Foundation/Moviepix/Getty Images

Foto 2: În timp ce multe din ținutele sale pot puse pe seama creatorilor de costume cu care a lucrat, Olivia De Havilland a deținut o vastă colecție de haine de designer. Aici este fotografiată purtând un voal din mătase neagră și un colier din perle (circa 1940).

Credit: Hulton Archive/Archive Photos/Getty Images

Foto 3: Actrița, a cărei carieră s-a întins peste mai mult de jumătate de secol, a deținut o impresionantă colecție haute couture, incluzând piese vestimentare de la Christian Dior la Yves Saint Laurent. Aceasta poză a sa este din 1945.

Credit: John Kobal Foundation/Moviepix/Getty Images

Foto 4: Olivia De Havilland și-a pus un costum de baie din două piese și râde în timp ce iese din piscină, într-o fotografie pentru Warner Brothers (circa 1938).

Credit: Sunset Boulevard/Corbis Historical

Foto 5: Olivia De Havilland prezintă costumul său din perioada Războiului Civil pe platoul epicului „Pe Aripile Vântului”, care a fost lansat în 1939.

Credit: Bob Landry/The LIFE Picture Collection/Getty Images

Poza 6: Actrița este fotografiată relaxându-se acasă, ținând în mâini, o țigară aprinsă și un pahar cu bere, întruchiparea femeii moderne. În picioare ea poartă o pereche de pantofi înalți cu tocuri groase, creație Mary Janes.

Credit: Ed Clark/The LIFE Images Collection/Getty Images

Foto 7: Actrița poartă o rochie de seară, creația creatorului de costume Orry-Kelly la festivitatea de acordare a premiilor Oscar în 1950, unde a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță, pentru interpretarea sa din drama „Moștenitoarea”.

Credit: Keystone-France/Gamma-Rapho/Getty Images

Foto 8: Olivia De Havilland poartă o rochie de mireasă Christian Dior personalizată, pentru filmul „Fiica Ambasadorului” „care a fost realizat la Paris (1955).

În afara calităților sale actoricești, starul a a captivat publicul cu eleganța sa atemporală – atât pe ecran cât și în afara acestuia.

Deși unele din alegerile sale în materie de modă pot fi puse pe seama multor creatori de costume de renume, cu care a lucrat, Olivia De Havilland a avut un interest profund în modă și a adunat o colecție personală impresionantă de designer haute couture.

Anul trecut, casa de licitații Hindman din Chicago a organizat o vânzare de aproape 30 de ținute Christian Dior aparținând actriței. De-a lungul perioadei sale de glorie în luminile rampei, Olivia De Havilland a întruchipat multe din stilurile epocii, fie la evenimente sociale, la piscină sau pe platourile de filmare.

Cu Kirk Douglas

Parcurgeți galeria de mai sus pentru a descoperi o selecție de fotografii vintage care o arată pe Olivia De Havilland ca o adevărată vedetă a stilului modern.

Citiți și despre Barbra Streisand