o zi de august
deschid brațele și las lumina să curgă
deșirată în mine
ca un fular vechi din care
zboară albine și mici ecuații respiratorii, un gând
ascuns într-o pasăre-ascunsă-n alt
gând, foarte înalt
atât de semeț încât sentimentele-și sapă adânc
ferestre obligatorii
mai cheamă, mai curge și
câinele blând, pe care plimb
mângâioase tălpile goale, din blana lui
ies adjective
traversează lumina și se închid
prin brațe
în sine.
foto sursa
Citește și arteziene în stern
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
