continuarea de aici

În săptămâna următoare, Iacob a mers la muncă în fiecare dimineaţă, încercând să ducă mai departe activităţile începute, în general colegii evitau să intre cu el în contact, comentând în schimb, cu pasiune toate întâmplările, inventând scenarii, dând verdicte, anticipând concluziile procurorilor. Varianta crimei şi a sinuciderii era pe primul loc în opţiunile publicului, câţiva văzându-l şi pe Iacob vinovat, împreună cu şeful lui, care, după ce l-a ajutat a fugit de la locul faptei. Când a primit trupurile, la cinci zile de la botez, Iacob le-a mai lăsat în capelă încă două zile, în sicriu închis, durerea luând în stăpânire întregul sat, rudele , colegii de muncă şi chiar cei fără nicio legătură cu familia, trecând măcar o dată pe la capelă. Iacob era mai departe închis în carapacea lui protectoare, imun la suferinţă, sau cel puţin la manifestările ei exterioare. Participa în fiecare seară când ajungea preotul, la slujba pentru iertare, strângea mâinile celor care-i transmiteau condoleanţe, se întorcea liniştit acasă, stătea pe una dintre băncile din curte, privind în gol, până târziu în noapte, adormea greu, după miezul nopţii, a doua zi reluând totul, ca un robot.

Într-o vreme, la vreo trei săptămâni, în rândul colegilor Anastasiei a apărut o informaţie greu de crezut. Din surse neoficiale de la Regiune, se vorbea că singura concluzie dovedită juridic era moartea micuţului Cristian prin acţiunea mecanică a unui fir de holbură. Vestea avea să-i îngrozească pe cei câţiva care au aflat-o şi credeau în ea, tot mai mulţi dintre cei care aveau gospodării în sat efectuând verificări pe ascuns, cosindu-şi toate buruienile şi stârpind cu sapele sau cu ierbicid orice fir de holbură găsit pe proprietate. Unii au intrat în lanurile de porumb de pe lângă casă, cu pompa cu ierbicid în spate, stropind fir cu fir holbura care se răsucea pe lujerele înalte. S-a ajuns până acolo încât şi-au călcat şi încâlcit holda, înainte de secerat, doar pentru a smulge sau tăia cu secera cele câteva fire de holbură scăpate ierbicidării, care-şi arătau florile albe şi frunzele ca inima pe spicele aproape pârguite.

Spaima oamenilor din sat s-a accentuat când o ştire prezentată la tv a arătat imagini dintr-un alt sat, cu nişte găini moarte într-un coteţ, găsite dimineaţa de către o bătrânică, strangulate toate, de ramurile unei plante târâtoare, un fir de holbură. Campania împotriva holburii s-a reluat, unii şi-au tăiat toate găinile umplându-şi frigiderele cu carne, aşteptându-se oricând să mai descopere vreun pericol neluat în seamă până atunci. Dimensiunea naţională pe care scandalul ,,holbura” a căpătat-o în momentul în care, într-o altă regiune, un copilaş de câteva luni lăsat într-o copaie, pe vatra unui cuptor de pâine, a fost găsit strangulat de aceeaşi plantă ucigaşă, avea să fie infirmată de ministrul agriculturii, care i-a sfătuit pe jurnalişti să nu-l mai deranjeze cu prostii agronomice, să citească ce-i aia o holbură şi apoi să vină cu întrebări inteligente. << Toate incidentele pe care le prezentaţi voi sunt din zone sărace, cu oameni fără şcoală, dar cu imaginaţie bogată>>, le-a spus ministrul ,,agronomic”, sugerând fantasticul ştirilor. Încă nu se stinseseră comentariile oribilei morţi, când o altă dramă, mult mai oribilă avea să îngrozească toată ţara, ea petrecându-se chiar în capitala statului, infirmând teoria sărăciei şi prostiei generatoare de fantezii agronomice. Zece nou născuţi dintr-o maternitate aflata într-un parc, au fost ucişi prin aceeaşi metodă a strangulării cu ramificaţiile crescute dintr-o singură tulpină de holbură, intrată în încăpere printr-o fereastră întredeschisă. Lucrurile ajunseseră prea departe, lumea protesta, părinţii copilaşilor cereau pedepsirea vinovaţilor, opoziţia cerea demisia ministrului ,,agronomic”. Analize interminabile la televiziunile naţionale, întorceau pe toate feţele evenimentele, care se adunau tot mai multe, din toate colţurile ţării.

Numeroase incidente aveau loc în grădiniţe, copii mici fiind înfăşuraţi de târâtoarea ucigaşă, în momentele statice ale activităţilor desfăşurate în aer liber, uneori având şansa să scape, ajutaţi de colegi mai mari, sau de educatori. Ministrul învăţământului a decretat interdicţia lecţiilor în aer liber, mai puţin orele de sport pe terenuri special amenajate cu bitum sau suprafaţă sintetica. Un eveniment similar petrecut într-un parc din capitală, holbura strangulându-i iubita unui tânăr, când acesta era ascuns în pădure pentru nevoi personale, a generat măsura interdicţiei staţionării în parcuri sau alte zone verzi. Ofensiva holburii era tot mai agresivă. Au fost interzise staţionările lângă râuri, lacuri, sau în orice zonă verde, amenajată sau neamenajată. Dezvoltându-se opinia că de la o anumită altitudine holbura nu mai era prezentă, a crescut exponenţial turismul montan. Staţiunile din munţi erau arhipline, potecile munţilor neîncăpătoare, s-a epuizat stocul de echipamente de campare, lângă lacurile montane puzderia de corturi crea imagini unice, nemaivăzute.

Dezbaterile au ieşit în afara ţării, uniunea cerând în repetate rânduri guvernului să prezinte situaţia reală, măsurile luate şi cauzele evenimentelor tragice. Reprezentanţii guvernului susţineau cu tărie că totul nu-i decât o exagerare jurnalistică şi nimic ieşit din comun nu s-a întâmplat nici într-un loc din ţară. Negau cu vehemenţă, acuzând opoziţia de exagerări electorale. Toate fotografiile şi filmuleţele din teren făcute publice, erau acuzate ca falsuri, în câteva rânduri trimiţând, la invitaţia unor jurnalişti de investigaţie, câte un reprezentant la faţa locului, întotdeauna nemaiexistând nicio urmă, declaraţiile martorilor fiind complet schimbate.

Doi jurnalişti au dat publicităţii un material, aducând dovezi video filmate la locul tragediei, prezentând într-o seară un experiment realizat pe viu, în care, câteva zile şi nopţi la rând două persoane echipate cu camere de filmat obişnuite şi în infraroşu, au lăsat în permanenţă la marginea unei grădini părăsite, în care localnicii au semnalat o holbură exagerat de mare, un copil de câteva luni, împreună cu mama lui, de fapt soţia şi copilul unuia dintre jurnaliști. Viaţa celor doi se desfăşura ziua la vedere, într-o zonă cu amenajări minime pentru a nu-i chinui pe protagonişti, noaptea, întreaga scenă  a experimentului fiind închisă cu pereţi transparenţi, la fel ca terasele de iarnă, foarte slab luminată.

 

Jurnaliştii deserveau două camere de filmat performante, pe care le controlau fiecare dintre ei, şi alte şase camere fixe, montate în şase puncte cheie. De parcă holbura s-ar fi speriat şi ea de protestele oamenilor, desfăşurate seri la rând în marile reşedinţe de regiune,  au trecut trei zile şi două nopţi fără nicio acţiune criminală, după care, holbura a lovit cu o amploare deosebită. Într-a treia noapte, jurnaliştii au înregistrat atacul holburii asupra copilului şi al mamei, un filmuleţ de cinci minute în care planta ucigaşă ,,descoperă” zona de intrare prin orificiul rămas la îmbinarea fermoarului vertical cu cel orizontal, urmând dezvoltarea rapidă în trei minute a mai mult de un metru pe fiecare braţ al plantei, apropierea de gâtul celor două persoane şi momentul când, cu o foarfecă premontată la intrarea în cort, acţionată cu un motoraş telecomandat, planta este secţionată fulgerător, cea din exterior retrăgându-se în întuneric, cea din interior, cu resursele existente în cele două tulpini, încercând să se înfăşoare în jurul gâtului celor doi, vârful crescând încet în vreme ce cotorul tulpinii se usca vizibil de la tăietură către vârf. În aceeaşi noapte, în patru ferme de creştere a porcilor, pierderile prin strangularea purceilor fătaţi în ultima săptămână, s-au ridicat la peste o mie de capete.

Îngrijitorii s-au îngrozit la vederea animalelor strânse de gât, cele mai multe fiind ucise în timpul suptului. Direcţiile regionale cât şi ministerul nu au recunoscut dimensiunea pierderilor, negând, în continuare existenţa unui pericol, fenomen naţional. Filmuleţul jurnaliştilor împreună cu un altul înregistrat la primele ore ale dimineţii, în două dintre cele patru ferme de animale, în care jurnaliştii au avut acces, au fost difuzate pe un post naţional independent, la o oră de maximă audienţă, apoi distribuite pe toate reţelele de socializare, experimentul adunând peste trei milioane de vizualizări în două zile. Se vorbea deja în toată media de un experiment premeditat, pus la cale, organizat cu tenacitate şi condus de guvern în asociere cu forţe antifederale.

Nici guvernul naţional, nici direcţiile regionale nu recunoşteau, negau orice implicare, mereu făceau aşa ca răspuns la semnalele din teritoriu, oricâţi copii ar fi murit sau ar fi rămas cu sechele, ei nu recunoşteau nimic, nici măcar existenţa cazurilor semnalate în presă nu erau recunoscute oficial. Exact la o săptămână după difuzarea filmuleţului la televiziune, în ultima sâmbătă din august, în toată ţara au ieşit la proteste aproape un milion de oameni, în capitală adunându-se două sute cincizeci de mii de protestatari, care cereau socoteală guvernului pentru proliferarea holburii ucigaşe în toată ţara şi în toate activităţile. Răspunsul guvernului a fost atât de plin de ură şi dispreţ, agresivitatea jandarmilor şi tehnica de luptă utilizată producând multă suferinţă celor din piaţă, mulţi veniţi cu întreaga familie, cu bătrâni, copii şi chiar animale de companie. Au lovit fără milă, au împrăştiat gaze toxice asupra unor nevinovaţi paşnici şi disperaţi de atâta minciună şi furt, a căror unică armă, prezenţa în piaţă şi scandările împotriva abuzurilor de tip dictatorial, comunist, au fost reprimate cu o precizie evident premeditată, organizată şi condusă de cel mai odios reprezentant militar al guvernului, recunoscut pentru manifestările sale demente.

Toată lumea acuza acţiunile dezlănţuite ale jandarmilor, doar guvernul lăuda şi răsplătea pe cei mai odioşi reprezentanţi, prin medalii şi avansări în funcţii. Ultima redută a rezistenţei împotriva acţiunii ticăloase a guvernului, de subordonare completă a justiţiei, prin îndepărtarea magistraţilor oneşti şi verticali, şi înlocuirea cu exemplare strâmb alcătuite, slugarnice şi obediente faţă de cel care se voia liderul suprem, tătucul naţiei, după modelele răsăritene, asiatice, a pornit acţiunea legală de pedepsire a agresorilor, lovindu-se la fiecare pas de piedici artificial create pentru întârziere şi nereuşita aplicării legilor.

În acest timp, holbura lovea din nou, mereu, ajunsese chiar să fie previzibil punctul în care va lovi, dezbaterile reale în media fiind tot mai puţine, sub acţiunea holburii, unii dintre cei vocali cu aparentă verticalitate, fiind aduşi la stadiul de slugi ale sistemului. Toţi ştiau cine controlează holbura, era deja o evidenţă premeditarea acţiunilor holburii, care lovea selectiv, în 90% din cazuri, pe cei care ridicau vocea împotriva liderului şi a slugilor sale, doar rar apărând câte un caz în care picau sub acţiunea holburii, nevinovaţi sacrificaţi cu bună ştiinţă, din dorinţa de camuflare, sau, pur şi simplu datorită pierderii controlului asupra răspândirii parazitului care apărea accidental în locuri în care nu ar fi avut ce să caute. <<O plantă inteligentă, creată de diavoli pentru subordonarea omenirii>>, spuneau unii, laboratoarele funcţionând în răsărit, o sămânţă generată de ură şi încărcată de ură, manifestare a inconştienţei unor oameni bolnavi mintal şi schilozi sufleteşte. <<Dacă la început împrăştierea seminţelor s-a făcut cu prudenţă şi oarecare teamă, aleator şi în număr mic>>, spuneau analiştii, <<probabil din dorinţa de a-i afla puterile şi a instaura teamă în rândul populaţiei, s-a ajuns la o acţiune supercontrolată, punctuală cu precizie maximă, fără nicio reţinere în faţa încălcării oricăror norme etice, morale, juridice, umane, creştine>>.

Toată lumea ştia cine controleaza răul, exista un consens în rândul forţelor democratice din ţară, federaţia ştia şi ea de fărădelegile liderului suprem şi ale slujitorilor lui, doar ei, cei din fruntea guvernului nu recunoşteau nimic, refuzau să dea socoteală, urmărind doar anihilarea pas cu pas a tuturor căilor de atac împotriva lor, instaurarea unui stat al fricii şi al tăcerii. Nici în interior nici în federaţie nu existau legi care să permită înlăturarea bruscă a impostorilor, trebuiau aşteptate noile alegeri, dar şi aici exista teama că nu vor mai fi libere, niciodată. Foarte mulţi părăseau ţara, neputincioşi, obosiţi şi revoltaţi, oboseala fiind caracteristica naţiunii după lungile suferinţe, doar ei, purtătorii răului, dispreţului şi al bunului plac, urmărindu-şi cu tenacitate obiectivele malefice. Stăpânind şi parlamentul şi-au creat cu perseverenţă legi care le protejau fărădelegile, şi incriminau orice acţiune sau ridicare a vocii împotriva lor. Şi-au asigurat o largă susţinere în aparatul administrativ şi în zona serviciilor publice, mărindu-le salariile nejustificat şi nesustenabil, tuturor dascălilor, personalului medical, celui din administraţie, şi altor categorii plătite din banul public, crescând, în schimb numărul taxelor şi impozitarea muncii în zona privată.

În plină ofensivă asupra ultimelor redute ale justiţiei, toamna târziu, o greşeală sau o acţiune de sabotaj, le-a administrat o lovitură greu de negat, chiar în capitala desfrâului legislativ. Într-o noapte, într-unul dintre cluburile destinate tinerilor, în timpul unui concert, descoperirea a trei fete, aflate într-o zonă mai puţin vizibilă, strangulate de trei ramuri ale holburii, intrată prin fereastra deschisă din spatele lor, fără ca cineva să audă vreun geamăt, din cauza zgomotului infernal al muzicii, a produs o mică ambuscadă printre cei apropiaţi şi îngroziţi de imaginea oribilă a celor trei cadavre atârnând în trei laţuri vegetale.

Spaima s-a accentuat, câţiva mai speriaţi s-au împins şi s-au călcat în picioare,  au luat foc nişte perdele din material sintetic, focul s-a extins fulgerător la tavanul fonic, dar ultrainflamabil, toată această nefericită înlănţuire de fapte nedesluşite pe deplin, niciodată, ducând la decesul, în acea seară pe acordurile albumului parcă predestinat ,,Mantras of War” al unei trupe înălţătoare de destine umane tinere ,,Goodbye To Gravity”, a 27 de tineri, şi rănirea a încă 150, din care jumătate cu arsuri oribile, multe aducătoare de moarte, încă mult timp de atunci încolo, după estimările specialiştilor.

S-a schimbat iarăşi guvernul, cu premier cu tot, liderul suprem a rămas la locul lui, urmărindu-şi cu obstinaţie programul de îngenunchere a poporului.

Autor: Marian Danci

Fragment din proza Holbura.