O Femeie 

Mijind ochii în întunericul din casă, O Femeie știu exact că se trezise la ora potrivită. Nu avea nevoie să se uite la ceas. Mai zăbovi în pat câteva minute, gândindu-se la tot ce avea de făcut în ziua aceea. Era o toamnă târzie și în casă era frig. Părea atât de neprimitor totul, încât cu greu se ridica din pat dimineața.

În așternuturile moi, simțea deasupra abdomenului un balon cu aer cald care o despărțea de întuneric și de frig. Până să se hotărască să pășească, mai întâi cu un picior, apoi cu altul, în papucii reci, simți mâna bărbatului ei căutând-o pe bâjbâite, în somn, lăsându-se apoi pe abdomenul ei și spulberând balonul cu aer cald. Nu avea chef de sex și nici de vreo conversație incomodă la prima oră, așa că încercă să îi mute mâna ușor și coborî din pat.

Violeta Borzea

El oftă a nemulțumire, dar nu se trezi. Dacă tot urmau să fie reproșuri, măcar să le audă după ce avea să-și bea cafeaua.

O Femeie se îndreptă spre bucătărie pe întuneric, cu mâinile adânc îndesate în buzunarele unui pulover larg pe care și-l trăsese peste pijama, și aprinse lumina, strângând ochii. Puse patru lingurițe de cafea în aparat, adăugă apa și apăsă butonul de pornire. Se așeză apoi pe un scaun cu capul în mâini, gândindu-se. Un Bărbat pleca la birou la ora 9, așa că avea timp să dea o fuga la piață.

Nu era departe și s-ar fi întors repede acasă. În timp ce cafeaua bolborosea în cafetieră, umplând spațiul cu mirosul îmbietor al zilelor care încep bine și dezmorțind oarecum inerția înghețată a lucrurilor, O Femeie se întoarse în dormitor și, pășind delicat, trase de pe un raft o pereche de jeanși și un tricou uzat, cu care stătea prin casă.

Apoi se spălă în grabă pe dinți, își perie părul și se îmbrăcă, privindu-se în oglinda de statura unui om aflată pe holul de lângă baie. Se mai îngrășase, își spuse, dar n-avea timp să se gândească la asta. Părul își pierduse strălucirea, mai remarcă, deși încă părea sănătos și îngrijit.

Nu mai fusese la coafor de ani buni. Totul se schimbase pe nesimțite, aproape că nici nu realizase.

Omnia vanitas, nimic mai mult, nimic mai trist, își spuse în timp ce ieșea din casă, închizând ușa ușor după ea. Coborî în stradă, trăgându-și din mers pe umeri același pulover lălâu, și porni spre piață, strângând între degetele încă înfrigurate o plasă mare de cumpărături.

În timp ce pășea pe caldarâm cu pași hotărâți, cacofonia tulburătoare de zgomote ale dimineții se estompă treptat si, în liniștea perfectă din interiorul ei, auzi Toccata și Fuga contrapunctată a lui Bach. Mici flashuri începură a i se succeda prin față și, cu ochii minții, se văzu în fața unui pian, într-o rochie lungă, neagră și crăpată, ce îi dezvăluia seducător gambele frumos conturate și pantofii cu toc înalt. Acustica perfectă, ce potența efectul baroc al acordurilor, fu spartă de un biciclist care o claxonă agresiv și observă că pășea pe banda de pe trotuar destinată bicicletelor, iar murmurul tăcut al buzelor bărbatului, care continua să se îndepărteze cu capul întors spre ea, o aduse în prezent. Cromatica ternă a amintirii cu pianul rămase dincolo de zidul sticlos al zilei de azi.

Era deja aglomerat pe la tarabe și se precipită spre una cu legume. O varză, un kilogram de ardei, unul de morcovi, o țelină, un păstârnac, o legătură de pătrunjel. Plăti și, ridicând sacoșa, făcu doi-trei pași în lateral, îndesând restul în micul buzunar al blugilor și uitându-se la ceasul telefonului. Se îndepărtă cu gândul la ce avea să gătească. O varză călită, luase tot, așa știa, dar poate și o ciorbă, că tot era în piață și ar fi avut din ea și în ziua următoare.

I-ar fi trebuit și o legătură de leuștean. Pătrunjel. Cumpărase pătrunjel. Se întoarse în zona cu legume, leuștean vreau, da, știu că am luat pătrunjel, am nevoie de leuștean, da, pentru ciorbă, unde am pus telefonul oare, cât este ceasul, n-am oprit cafetiera. Înșfăcă leușteanul, mai cumpără din drum o sticlă cu borș si, trăgând de sacoșă, se îndreptă spre casă. Un Bărbat era deja în bucătărie, cu o ceașcă de cafea în față și îmbrăcat de plecare.

Cămașa lui alba îi luă ochii în primele secunde, pe când abandona pe pardoseala bucătăriei cumpărăturile cu care venise de la piață.

El o privi nesigur, neștiind dacă să se bucure că începea împreună cu ea o nouă zi din fragila aventură care este viața – ce rapid se poate frânge totul, nu? îi trecu ei prin cap – sau dacă să îi reproșeze că nu fusese acolo când se trezise el.

Strivit de neputințe, își contemplă această primă moarte, a resemnării, a capitulării, a abandonului, fără să vadă vreo ieșire.

Nu se mai putea bucura, așa că o privi sever.

…………………………………………………………

Violeta Borzea este absolventă a Facultății de Litere. A lucrat mai întâi în domeniul publicității, apoi ca redactor și traducător, iar din anul 2000 este redactor-șef al Editurii Național, fiind inițiatoarea și coordonatoarea colecției de Opere ale literaturii române, ce include prestigioasa ediție Eminescu de opere complete, precum și a altor colecții de referință din portofoliul editurii.

În prezent este și editor al Editurii pentru Artă și Literatură, inițiatoarea colecției de literatură română contemporană Violet.

 

nicio femeie