îmi sună, încă, vorbele tale lipite
de roțile dorinței numite tramvai
muzica lor sărată făcutu-s-a șină
într-o ureche năucă.
hai să ne dăm huța pe-un rai
în care curge făină
nepereche să-mi fii, strecurată,
cu grijă de anticar,
buzunarului de la o haină
atât de veche,
că învelește bizar
despuiata mea taină.
Citește și cât vei avea zile
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
