pe un plan înclinat și cu bărbia
sprijinită a râvnă-n perete
își chinuie mintea și rup
ritmuri inegale unghiurile ascuțite, dar
în special, cele drepte.
e anul boului de metal, s-au născut
toți cu urechi muzicale și un fel
de burlane prin care-și comunică sentimente
atunci doar când plouă.
fețele lor sunt de două
ori mai lungi decât le-ar descrie
orice tom respectabil și burticos
de geometrie.
așteaptă cu toții din ceruri, pe loc drept,
să le cadă iubirea
fumegoase balade se ridică de la bătăile ritmice cu pumnii în piept
tingirea bate al treilea gong și,
pe lângă ei
trece trufașă, în unghi drept,
nemișcarea
mirosind a rădăcină de clei.
foto flickr.com
Citește și superstiție
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
