ne me quitte pas

după o zi cumplită o seară
de groază lipsea…

toate măștile sub care hohotiți de-ncântare
nu pot ascunde la nesfârșit fierăstrăul
de carne – picură viața pe albă podea

oare?!

dar s-o iau pe-ndelete, mai întâi umbra
mi-a fost ter-ciu-i-tă sub roțile unei goelete ce transporta
absurde blocuri de gheață în care
zeități conservate așteptau cu încrederea dată la maxim ultimul
software de upgradare, apoi

din subsoluri de conștiință
‘ncărcată am văzut cum
ies caracatițe purtându-și trufașe pe brațe creierele lor bosumflate
era sărbătoarea aceea: mergeau să doneze celule
stem pentru prezente viitoare poeme îngrețoșate
de spaima că nu le va citi nimeni
încântarea lor că vor primi în schimb bomboane și cuțite
în spate depășea orice imaginație

câinele meu celtic mi-a mușcat
spre final limba, ca pe un biscuit dulce dat de pomană, n-am putut scoate
un sunet eram pur
și simplu paralizată privind cum apusul își taie venele
în fața mea, gestul delicat și sălbatic
m-a schimbat pour toujour

în seara asta
                    ne me quitte pas

ne me quitte pas

foto sursa

Citește și ceasul adormitor