Emil Iulian Sude este născut la 6 septembrie 1974, în Bucureşti. Este cetățean român de etnie romă. A debutat cu volumul de poezie „Scărarul”, Ed. Grinta, 2014, cu referinţe critice de Nora Iuga. A mai publicat volumul de poeme „Chiar Nu”, Ed. Eurostampa, cu referinţe critice Al. Cistelecan, Gabriel Nedelea, Nora Iuga, Ciprian Chirvasiu. A fost invitat la numeroase festivaluri şi evenimente culturale organizate de Asociaţia Direcţia 9. Are poeme publicate în Antologia „Moștenirea Văcăreștilor”, 2013 (volum colectiv, în urma concursului cu acelaşi nume) şi în periodice culturale de prestigiu. Cronici şi referinţe în: „Viaţa românească”, „Steaua”, „Contemporanul”, „Vatra”, „Mozaicul”. A participat la festivalurile de literatură religioasă de la Caraiman, organizate de Ziarul Lumina. În anul 2018 a publicat volumul de poezie ,,Povești”, în urma participării la concursul de manuscrise organizat de Centrul Național de Cultură al Romilor – Romano Kehr în colaborare cu Guvernul României.

în fiecare zi își schimbă hainele

ne prindem de mirosul second-mâna

noi nouțe hainele ștok avem sentimentul

că suntem de firmă. ar fi de la femeile pe care

le-a înlocuit să arate bine colegul

de la sala de sport. narcisist fluturele de molii

ascunde șifonierul în burtă. 

avem noi o curiozitate.  tot își deschide aripile

și se ține după doamna profesor de sport.

ne dăm cu presupusul or fi sau nu or fi.

Vine câteodată nimeni sa ne caute în burtă

peste noi dihania cu borcanul de prenadez

să ne asemene  și pe lungime

și pe lățime. din cercul  perfect

mai scoatem câteodată capul

tot ne-om îmbogăți careva dintre noi

la loto un topor cu două tăișuri ne muncește

viitorul la galere

punem mână de la mână și dăm cu pumnii

în  una de o mie arcuită măcar niște degete mijlocii

de la expirate în cutii de plastic. sa primimi

și noi absolvenții de la sărăcia lucie de parizer

trei numere orgasm de zile mari așa îl vedem

pe norocul nostru promis cât marea și sarea.

o bărcuță de hârtie în derivă pe apa sâmbetei

numai paznici și vânzători vezi cum se apleacă

după caporalii pe jumătate stinși de prin stații

ne luăm cu mâinile de cap de atâta fericire

transpirăm în sticluțe argintii cu parfum

de bogătani și pentru o clipă ne visăm

că am prins șase numere cu mâinile goale

(poeme din manuscrisul „Paznic de noapte”)

Monogramă Exlibris de graficianul 
Uca Maria Iov

Monogramă Ex libris de graficianul 
Uca Maria Iov

Ascultă rugăciunile noastre

rugăciunile pe care nu le-am spus şi nu le vom spune vreodată. căci nu sunetul din animalul plăpând 
şi nici din tăcerea noastră nu Te-au chemat îndeajuns.
desfă opintirile sufletelor noastre.

să nu ni se dea ce nu putem avea. fiindcă multe ispite înlăuntrul nostru
sălăşluiesc şi-n afara noastră multe ispite. ne-au îndestulat cu mirosul morţii.
aminteştește-ne că fiecare clipă în care trăim este un dar de veșnicie a Ta
nu ne lăsa pradă risipirii numai către Tine să purcedem şi scurtează Doamne drumurile noastre către Tine şi din neputinţele noastre să faci izvor de frumuseţi

amin.