Divorțul și reconcilierea.  Există împăcare fără consecințe?

Divorțul, considerat adesea un final definitiv al unei relații, poate fi, în unele cazuri, doar un capitol în complexa poveste a unei căsnicii. În căutarea răspunsului la întrebarea dacă după divorț există posibilitatea unei împăcări fără consecințe, trebuie să explorăm atât dinamica relațiilor umane, cât și natura schimbării și a creșterii personale. Divorțul nu este doar o separare legală, ci și un proces emoțional profund, care adesea implică durere, resentimente, dezamăgire și, uneori, o profundă introspecție. Psihologii subliniază că divorțul poate fi unul dintre cele mai stresante evenimente din viața unei persoane, comparabil cu pierderea unei persoane dragi. Pe locul doi în ierarhia traumelor psihologice. Să nu uităm: 1 din 4 cupluri divorțează în prezent, iar terapeuții de cuplu se înmulțesc precum… ziceți voi, dacă știți. Da, întocmai ca ciupercile după ploaie. De tot felul. Și avocații, idem.

De ce divorțăm, serios vorbind?

În labirintul complex al relațiilor de cuplu, călătoria de la „Da, accept” la „Nu mai pot” este adesea pavată cu o serie de provocări și conflicte. Cercetările și statisticile din domeniul psihologiei și sociologiei au dezvăluit un spectru de cauze comune care conduc cuplurile către decizia finală și adesea dureroasă de a divorța. Aceste cauze, deși variabile în contextul lor cultural, economic și individual, împărtășesc teme universale, reflectând complexitățile inerente ale naturii umane și ale relațiilor intime.

O comunicare frântă: Peisajul divorțului este adesea marcat de ruinele unei comunicări eficiente. Conflictele nerezolvate, lipsa de transparență și onestitate, sau pur și simplu o deconectare în dialogul zilnic, se numără printre cele mai frecvente cauze citate. Această deteriorare a comunicării poate transforma încet un cămin iubit într-un câmp de bătălie tăcut. Uneori, clivajul se adâncește și datorită unei neînțelegeri a cauzelor tăcerii partenerului, care se închide în el din ce în ce mai mult, până când va găsi soluția cea mai convenabilă pentru a de despovăra, totuși, de greutatea vorbelor nespuse. Din acel punct, drumul se închide și devine din ce în ce mai nepracticabil, ridicând ziduri…

Fantoma infidelității (bat-o vina!): Infidelitatea, fie că este vorba de aventuri fizice sau emoționale, este o altă sabie a lui Damocles care atârnă deasupra multor căsnicii. Acest act de trădare eșuează adesea încrederea și siguranța în relație, lăsând în urmă un peisaj erodat de resentimente și durere.

Tensiuni financiare: Bătăliile legate de finanțe sunt un teren comun de dispută în mariaj. Diferențele în cheltuieli, venituri, datorii și filosofiile financiare pot crea un mediu tensionat, în care banii devin o sursă de conflict constant, erodând încet temeliile parteneriatului.

Pierderea intimității: O căsnicie poate sucomba sub greutatea pierderii intimității fizice și emoționale. Pierderea dorinței sexuale, lipsa afecțiunii și un sentiment crescând de deconectare pot lăsa partenerii simțindu-se izolați în propria relație.

Divergența de valori și obiective: Când valorile fundamentale și obiectivele de viață ale partenerilor diverg, acest lucru poate pune o presiune imensă pe structura căsniciei. Diferențele în aspirațiile profesionale, în viziunile asupra creșterii copiilor sau în credințele personale pot duce la un abis insurmontabil între parteneri. Invidia pentru ascensiunea în carieră a celuilalt este destul de greu de înghițit, mai ales când femeia o ia înaintea bărbatului…

Abuzul: Abuzul, fie el fizic, emoțional, verbal sau psihologic, este un motiv categoric și grav pentru divorț. Niciun individ nu ar trebui să rămână într-un mediu care îi compromite siguranța și bunăstarea.

Capcana dependențelor: Dependențele, fie de alcool, droguri sau jocuri de noroc, pot distruge fundația unei căsnicii. Aceste comportamente nu numai că vor crea probleme financiare și de încredere, dar pot eroda și conexiunea emoțională dintre parteneri.

Schimbări personale și creștere divergentă: Schimbările individuale, evoluția personalității sau intereselor pot semnifica că partenerii cresc în direcții separate, pierzând compatibilitatea pe care au avut-o cândva. Atenție la criza vârstei de mijloc! Despre asta, într-un alt articol…

Stresul exterior: Factori externi, cum ar fi presiunile profesionale sau problemele familiale extinse, pot avea un impact negativ asupra stabilității căsniciei, adăugând o tensiune suplimentară relației. La soacră v-ați gândit?

De reținut: este esențial să recunoaștem că divorțul nu este niciodată rezultatul unei singure probleme, ci mai degrabă al unui mozaic de dificultăți și provocări! Și de culpe! Fiecare relație este unică, iar motivele care duc la divorț pot varia considerabil de la un cuplu la altul. În acest context complex, înțelegerea profundă a acestor dinamici poate oferi o perspectivă valoroasă pentru cuplurile care se confruntă cu această decizie dificilă.

pinterest.com

Ne împăcăm după divorț?

Pfff, greu de zis, dar… never say never! Contrar a ceea ce s-ar putea crede, studiile arată că un procent semnificativ de cupluri divorțate consideră reconcilierea. Motivele variază de la schimbări personale, regrete, păstrarea unității familiale pentru copii, până la recunoașterea valorii relației pierdute. Psihologul familial Dr. Robert Emery observă că „reconcilierea după divorț este mai mult decât o simplă dorință de a reveni împreună; este un proces profund de reevaluare și reangajare.”

E mult de lucru, dar nu imposibil! Pentru ca o reconciliere după divorț să fie de succes și să nu aducă cu sine „consecințe”, anumiți factori sunt esențiali:

• Înțelegere și acceptare: Ambii parteneri trebuie să înțeleagă motivele care au dus la divorț și să accepte partea lor de responsabilitate în eșecul relației.
• Schimbare și evoluție personală: Este crucial ca ambii parteneri să fi experimentat o creștere personală semnificativă în timpul separării. Fără schimbare, problemele vechi pot reapărea rapid.
• Comunicare eficientă: Reînvățarea comunicării într-un mod deschis și sănătos este esențială pentru rezolvarea conflictelor nerezolvate și pentru stabilirea unei noi baze pentru relație.
• Consiliere de cuplu: Terapia de cuplu poate fi de un real ajutor în abordarea problemelor vechi și în dezvoltarea de noi strategii de relaționare și de rezolvare a conflictelor.

Desigur, reconcilierea după divorț nu este fără riscuri sau consecințe. Unul dintre riscuri este repetarea ciclurilor de comportament care au dus la divorț în primul rând. Există, de asemenea, consecințele emoționale, cum ar fi pierderea încrederii din partea familiei și prietenilor sau impactul asupra copiilor.

Ce să evităm dacă (totuși) ne împăcăm după divorț?

În peisajul adesea încărcat de emoții al unei relații post-divorț, călătoria spre reconciliere poate părea un drum întortocheat, plin de obstacole neașteptate. Psihologii ne oferă câteva sfaturi pentru a naviga în aceste ape tulburi și pentru a ieși la liman neșifonați. Ei ne îndeamnă să adoptăm comportamente și abordări care pot crea un teren fertil pentru împăcare, bazat pe respect, comunicare și înțelegere profundă.

Primul pas pe acest drum este să ne îndepărtăm de vina și critica distructive. Ca un balsam pentru rănile emoționale, psihologii ne îndrumă să ne concentrăm pe auto-reflecție și contribuția personală la problemele din relație. Această abordare constructivă deschide porțile unei comunicări sănătoase și a unei împăcări autentice.

Reîncălzirea vechilor conflicte poate reactiva durerea și resentimentele, aruncându-ne înapoi în labirintul disensiunilor trecute. Să ne întoarcem privirile spre prezent și viitor, sugerează experții, este calea către o relație reînnoită și sănătoasă.

Manipularea emoțională și jocurile de putere pot eroda în continuare încrederea fragilă care se încearcă a fi reconstruită. Împăcarea dintr-o sete de răzbunare e absolut exclusă în lumea oamenilor raționali!  Prin urmare, sinceritatea și transparența sunt esențiale pentru a restabili un climat de încredere și securitate emoțională.

Prezumțiile despre gândurile sau sentimentele celuilalt pot duce la neînțelegeri și dezamăgiri. Practicarea unei ascultări active și comunicarea deschisă sunt cruciale pentru a înțelege în profunzime perspectivele fiecăruia. Atenție: Nu ascultarea telefonului celuilalt sau urmărirea lui cu GPS-ul, da? Nu schimbă nimic și, mai mult, e o acțiune cronofagă. Și umilitoare de ambele părți. Și ce te faci dacă cealaltă/celălalt nu înțelege că a avut loc o împăcare și că e exclusă orice revenire la relația ilicită din timpul divorțului? Absolut nimic: ori ai încredere în partener că va regla lucrurile, ori nu te mai împaci. Neîncrederea nu (mai) are ce căuta în noua relație.

Reconcilierea necesită timp și răbdare. Grăbirea procesului de revenire la „normalitate” poate fi un efort zadarnic și pripit. Psihologii ne reamintesc să ne acordăm timp pentru vindecare și înțelegere, pas cu pas. Alegerea de a rămâne împreună „pentru copii” sau de a te împăca pentru copii poate adesea ascunde probleme nerezolvate între parteneri. O relație sănătoasă între părinți, bazată pe respect și înțelegere autentică, este de o importanță vitală pentru bunăstarea întregii familii.

Atenție: Problemele care au stat la baza divorțului nu vor dispărea pur și simplu. Acestea trebuie abordate cu onestitate și deschidere, ceea ce poate necesita adesea un sprijin profesionist, cum ar fi terapia de cuplu.

Să nu uităm:  În această călătorie, nu trebuie să neglijăm propriile nevoi emoționale. Psihologii subliniază importanța autocunoașterii și a autoîngrijirii, care sunt esențiale pentru a evita resentimentele și frustrările care pot sabota eforturile de reconciliere. Există multe podcasturi cu specialiști care pot aduce lumină în confuzia din sufletul nostru, important este să ne acordăm timp. Timpul știe cel mai bine să aducă lucrurile în matca lor. Puteți merge însă și la terapeut, și la preot, și la moaște, dacă nu există ÎNCREDERE în celălalt, nu există iubire și nici trăinicie în relație. Mai bine NU.

Geniali: Trădarea în cuplu

Ce spun psihologii (e meseria lor, în definitiv!)

Diferiți psihologi renumiți au abordat subiectul divorțului din diverse perspective, fiecare aducând în discuție aspecte unice bazate pe cercetările și experiențele lor. Iată câteva dintre perspectivele oferite de câțiva psihologi cunoscuți:

John Gottman: Cunoscut pentru cercetarea sa în domeniul stabilității relațiilor de cuplu și al divorțului, Gottman a identificat ceea ce el numește „Cele Patru Călăreți ai Apocalipsei” în relații, care sunt predictorii divorțului: critică, dispreț, atitudine defensivă și stonewalling (retragerea emoțională). El subliniază importanța comunicării sănătoase și a rezolvării conflictelor pentru prevenirea descompunerii relațiilor. „Cele mai de succes căsătorii sunt acelea în care devii mai bun prieten cu partenerul tău și te respecți unul pe celălalt enorm.” Sursă: John Gottman și Nan Silver, „The Seven Principles for Making Marriage Work”.

Esther Perel: Cunoscută pentru lucrările sale despre intimitate și infidelitate, Perel abordează divorțul prin prisma nevoilor și așteptărilor nerealiste în relațiile moderne. Ea explorează modul în care schimbările culturale au influențat așteptările noastre de la căsătorie și parteneriat, uneori ducând la rate mai mari de divorț. „Dragostea este o experiență de construire a unei case; dorința este despre demolarea acestei case.” – Esther Perel, „Mating in Captivity: Unlocking Erotic Intelligence”.

Sue Johnson: Fondatoarea Terapiei centrate pe emoții, Johnson se concentrează pe importanța atașamentului emoțional în relațiile de cuplu. Ea argumentează că multe divorțuri pot fi prevenite prin îmbunătățirea legăturii emoționale și a securității între parteneri.„Dragostea nu este misterul. Cum să ne păstrăm dragostea este misterul.” – Sue Johnson, „Hold Me Tight: Seven Conversations for a Lifetime of Love”.

Carl Rogers: Deși nu s-a concentrat în mod specific pe divorț, teoriile lui Rogers despre empatie și acceptare incondiționată sunt fundamentale în terapia de cuplu. El credea că înțelegerea și acceptarea sinceră între parteneri sunt esențiale pentru rezolvarea conflictelor și pentru menținerea unei relații sănătoase. „A fi înțeles și acceptat, acestea sunt printre cele mai puternice experiențe umane.” – Carl Rogers, „On Becoming a Person: A Therapist’s View of Psychotherapy”.

Robert Emery: Emery, un psiholog specializat în psihologia familiei, se concentrează pe impactul divorțului asupra copiilor și pe importanța copărințirii eficiente. El subliniază importanța colaborării între părinți după divorț pentru a minimiza impactul negativ asupra copiilor. „Copiii sunt în regulă după divorț. Ceea ce nu este în regulă este când copiii sunt prinși în războiul părinților.” – Robert Emery, „The Truth About Children and Divorce: Dealing with the Emotions So You and Your Children Can Thrive”.

Acești psihologi subliniază importanța comunicării, a înțelegerii emoționale, a respectului reciproc și a colaborării în relațiile de cuplu. Ei recunosc că, deși divorțul poate fi uneori necesar și cea mai sănătoasă opțiune, există și strategii pentru prevenirea deteriorării relațiilor și pentru navigarea prin dificultățile de cuplu într-un mod care să minimizeze daunele emoționale pentru toate părțile implicate.

Infidelitatea. Cine înșeală mai frecvent în cuplu, bărbatul sau femeia?

Conform studiilor și cercetărilor sociologice și psihologice, s-a observat că infidelitatea se manifestă în moduri diferite la bărbați și femei, iar rata infidelității poate varia în funcție de mai mulți factori, inclusiv de contextul cultural și social.

Tradițional, cercetările sugerau că bărbații sunt mai predispuși la infidelitate decât femeile. Acest lucru a fost adesea atribuit diferențelor biologice, culturale și sociale. De exemplu, unele teorii susțineau că bărbații sunt biologic programați să caute mai mulți parteneri pentru a-și răspândi genele, în timp ce femeile ar fi mai interesate de stabilitate și siguranță pentru creșterea copiilor.

Cu toate acestea, în ultimii ani, distanța dintre ratele de infidelitate ale bărbaților și femeilor a început să se micșoreze. Studii mai recente indică faptul că, pe măsură ce normele sociale se schimbă și femeile devin mai independente din punct de vedere financiar și social, ele pot fi la fel de predispuse la infidelitate ca bărbații. De exemplu, cercetările conduse de Institutul Kinsey raportează o scădere a decalajului dintre infidelitatea bărbaților și cea a femeilor în ultimele decenii.

Dr. Cristian Andrei: Fă cunoștință cu amanta

Acum, după ce ați râs-plâns, să continuăm cu grație. Este important de menționat că infidelitatea este un subiect complex și influențat de o multitudine de factori individuali, relaționali și sociali. Motivele pentru infidelitate pot varia semnificativ de la o persoană la alta și nu pot fi reduse doar la gen. Factori precum satisfacția în relație, oportunitățile disponibile, valorile personale și istoricul relațional pot juca un rol semnificativ în decizia de a fi infidel. Sau criza de mijloc, și atunci toate celelalte cauze se estompează. Ecuația e simplă: chimia bate biologia, hormonul bate neuronul.

Iertăm infidelitatea?

Divorțul din orgoliu

În odiseea emoțională a relațiilor de cuplu, divorțul poate apărea adesea ca un răspuns impulsiv la conflictele interioare și exterioare. Dar când orgoliul devine forța motrice din spatele unei decizii atât de semnificative precum divorțul, merită să ne oprim și să reflectăm: este orgoliul un consilier de încredere?

Orgoliul, deși adesea văzut ca un scut protector, poate de fapt masca probleme mult mai profunde. Ascunzând în spatele său vulnerabilități, temeri și dorințe nesatisfăcute, orgoliul poate fi un semnal de alarmă, un strigăt al sinelui interior care cere atenție. Este crucial, deci, înainte de a lua o decizie precipitată, să ne întrebăm: „Ce anume încerc să protejez sau să câștig prin această decizie? Ce spun aceste sentimente despre mine și despre nevoile mele în această relație?” Este foarte adevărat că o traumă a trădării poate justifica psihologic un răspuns printr-o criză care se hrănește din orgoliu, mai întâi ca o sursă de furie, dorință de răzbunare, apoi ca o rană extrem de dificil de vindecat. Divorțul din orgoliu, privit prin lentila introspecției și a auto-cunoașterii, se transformă astfel dintr-un act de ruptură într-o oportunitate de creștere. Alegerea de a rămâne într-o căsnicie sau de a pleca trebuie să fie în armonie cu adevăratele noastre nevoi, dorințe și valori. Acest proces de reflecție nu este doar despre relația cu celălalt, ci, mai profund, despre relația cu sine.

În loc să fie o reacție impulsivă, divorțul ar trebui să fie o decizie luată cu calm și deliberare. Aceasta presupune o evaluare sinceră a consecințelor, nu doar pentru sine, ci și pentru partener și, în cazul în care există, pentru copii. Este important să ne gândim la impactul pe termen lung al acestei decizii, ponderând-o în contextul vieții noastre și al valorilor personale. Deschiderea unei linii de comunicare cu partenerul poate adesea ilumina perspective noi, dezvăluind neînțelegeri sau probleme care pot fi abordate și rezolvate. Comunicarea, această punte fragilă între două lumi interioare, poate fi un instrument puternic în decriptarea codurilor conflictului. În aceste dialoguri, este vital să lăsăm orgoliul la ușă, permițând vulnerabilității și empatiei să ne călăuzească conversația. Stabilirea unui scop comun poate fi o soluție salvatoare: de exemplu, achiziționarea unei noi locuințe, de exemplu, poate fi un semnal pentru un început sub auspiciile colaborării pentru binele comun.

Nu în ultimul rând, terapia de cuplu sau consilierea poate oferi un spațiu sigur și neutru pentru explorarea problemelor. Un terapeut calificat poate ajuta cuplurile să navigheze prin apele tulburi ale relației lor, oferindu-le instrumente pentru a construi o relație mai sănătoasă și mai fericită, fie împreună, fie separat.

De obicei, amanta pleacă ”la pachet” cu soția

… și asta se întîmplă cu mare precizie, diferă doar intervalul de timp în care cea de-a treia latură a triunghiului se decide să-și continuie viața, că doar n-o să aibă grijă la nesfârșit de un bărbat care, ce să vezi, își reia și cu ea ritualurile în care s-a prăfuit ani de zile. Deci cum vine treaba asta? Ne explică, desigur, psihologii, noi facem doar niște speculații. Păi, uite așa: la momentul căsătoriei, soția este aleasă pe baza unor calități care lui i se par, atunci, esențiale, de unde și decizia vieții de a se vedea până la adânci bătrâneți lângă aceeași femeie (zice gura lumii). Să detaliem câteva dintre ele:

1. Soția îl îngrijește ca o mamă, uneori depășindu-și propriile limite sau prejudecăți, pentru că își asumă cu deplină responsabilitate rolul de a asigura confortul, armonia, liniștea familiei și, desigur, omul pe care l-a ales la rândul ei îi devine „jumătatea”, așa cum scrie la Biblie: „Și va lăsa atunci femeia pre tatăl și pe mama sa și se va însoți cu bărbatul.” Dar bărbatul nu intuiește nici sensul, nici greutatea cuvintelor, pentru că el are numai așteptări, nicidecum profunzimi. Proaspăt ieșită de sub protecția părinților, femeia devine stăpâna casei, un fel de factotum, iar cine spune că bărbatul e capul familiei înseamnă că a greșit secolul.  În vremurile de azi, când femeia câștigă cel puțin la fel de bine ca bărbatul, rolurile s-au schimbat destul de mult. E adevărat că unii bărbați participă mai mult la treburile gospodăriei (deși e o noțiune perimată), dar tot femeia este cea care conduce destinul cuplului. În mâinile ei stau și lucrurile casnice, dar și fericirea bărbatului. Instinctul matern e universal valabil. Nu împușcați mesagerul, combateți cu argumente valide.
2. Bărbații sunt eterni copii, de aceea ei îmbătrânesc mai greu decât femeile. Cât despre partea spirituală, cu atât mai mult. Desigur, excepțiile contează, în măsura în care se numără pe degete. Așadar, soția îl înțelege, din varii motive, printre care dorința de a păstra atmosfera, de a asigura un status quo care să permită comunicarea în condiții de sinceritate reciprocă. Arta de a comunica în familie rămâne însă un deziderat îndepărtat. Pactul matrimonial e o convenție asumată în proporție de 80 % de femeie și 20 % de bărbați – proporții variabile, pentru că fiecare sat are câinii lui, nu-i așa? Bărbatul știe că trebuie să întrețină familia din punct de vedere material, prin urmare el trebuie menajat ca să poată fi productiv. Femeia știe instinctual lucrurile acestea și deprinde foarte repede empatia, pentru că ea reprezintă factorul de echilibru care mai estompează din diferențele structurale între parteneri. Pentru a fi fericiți, unii bărbați au nevoie să fie înțeleși și „acceptați așa cum sunt”. Foarte mulți evoluează…
3. Citiți întregul articol AICI, pe Catchy.ro. Pentru că meritați.

Filme bune despre lucruri nebune (știți că suntem pasionați de ele)

Filmele despre divorțuri au explorat de-a lungul timpului complexitatea, durerea și chiar umorul care pot însoți sfârșitul unei căsnicii. Multe dintre aceste filme sunt recunoscute nu doar pentru povestea lor captivantă, dar și pentru modul în care abordează subiecte delicate și reale. Iată câteva dintre cele mai celebre filme despre divorț:

• „Kramer vs. Kramer” (1979) – regizat de Robert Benton: Acest film clasic, cu Dustin Hoffman și Meryl Streep, explorează impactul divorțului și al luptei pentru custodia copilului asupra unei familii. Este o reprezentare profundă și emoționantă a schimbărilor dinamicilor familiale și a dificultăților juridice și emoționale asociate cu divorțul. Nu l-aș rata pentru nimic în lume. Un film care îți poate întoarce lumea pe dos în cele două ore de vizionare.
• „Marriage Story” (2019) – regizat de Noah Baumbach: Un film modern despre un regizor de teatru și soția sa actriță care se luptă cu un divorț transcontinental și cu impactul acestuia asupra vieții lor și a fiului lor. Filmul, cu Adam Driver și Scarlett Johansson, oferă o privire sinceră asupra sfârșitului unei relații și a bătăliilor pentru custodia copilului.
• „The War of the Roses” (1989) – Regizat de Danny DeVito: O comedie neagră cu Michael Douglas, Kathleen Turner și Danny DeVito, acest film prezintă un cuplu aflat în proces de divorț care intră într-un război tot mai absurd și periculos pentru controlul casei lor. Filmul este o satiră asupra luptelor matrimoniale care escaladează. Excepțional!!!!
• „Blue Valentine” (2010) – Regizat de Derek Cianfrance: Acest film, cu Ryan Gosling și Michelle Williams, prezintă o analiză profundă a nașterii și decăderii unei relații. Prin flashback-uri, filmul explorează atât începutul romantic, cât și dezintegrarea dureroasă a căsniciei personajelor principale.
• „Revolutionary Road” (2008) – Regizat de Sam Mendes: Cu Leonardo DiCaprio și Kate Winslet, acest film este o poveste despre un cuplu din anii ’50 care se confruntă cu pierderea visurilor și aspirațiilor lor, ceea ce duce la tensiuni și probleme în căsnicia lor.
• „A Separation” (2011) – Regizat de Asghar Farhadi: Un film iranian care a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, „A Separation” prezintă un cuplu care se confruntă cu alegerea dificilă de a părăsi țara pentru a oferi oportunități mai bune fiicei lor sau de a rămâne în Iran pentru a avea grijă de un părinte bolnav.

P.S. Nici pe departe n-am epuizat subiectul:)

Infidelitatea

Bel Esprit