Până vom afla dacă Mr. Trump sau Mr. Biden merge la Washington, vă propun un clasic al filmului politic american în regia maestrului comediei hollywoodiene din deceniile 4 și 5 ale secolului trecut: Frank Capra (1897-1991). Extraordinara dexteritate cinematică a lui Frank Capra nu a primit suficient de multă atenție din partea criticilor.

„Nimeni altcineva nu a reușit să echilibreze suișurile și coborâșurile vieții cu un umor atât de sănătos cum a facut-o Capra.”  (Pauline Kael)

Frank Capra a fost un maestru al imaginii și luminii pe care le datora în mare parte și muncii lui Joseph Walker, cameramanul său din anii ’30 și scenaristului Robert Riskin, cu care a colaborat la mai multe filme, dintre care trei pentru care a fost recompensat cu premiul Oscar pentru regie. A fost o muncă de echipă în care fiecare a depins de celălalt.

Domnul Smith merge la Washington (1939) este un rechizitoriu amar la adresa corupției puterii la cel mai înalt nivel al politicii americane. Capra a fost un idealist care nu a mistificat realitatea pentru a se potrivi ideilor sale și astfel fanteziile lui au prins aripi. Studiourile Columbia Pictures au devenit importante sub bagheta regizorală a lui Frank Capra și a echipei sale de artiști talentați.

Filmul este o dramă-comedie politică despre un senator proaspăt numit care luptă împotriva unui sistem corupt. La data lansării a fost considerat un film controversat, dar a avut succes de casă și l-a transformat pe James Stewart într-o vedetă. Nominalizat la 11 premii Oscar, l-a câștigat pe cel pentru scenariu original. Astăzi este considerat unul dintre cele mai bune filme ale tuturor timpurilor.

James Stewart și Frank Capra. Sursă foto: tumblr

James Stewart și Frank Capra. Sursă foto: tumblr

Guvernatorul unui stat nespecificat de pe coasta de Vest a Statelor Unite trebuie să-l înlocuiască pe un senator recent decedat. Boss-ul său politic Jim Taylor (boss = o persoană care controlează o facțiune sau filială locală a unui partid politic. Aceștia nu dețin funcții publice, cei mai mulți nu dețineau, cel puțin nu în perioada în care exercitau din umbră cea mai mare influență. Cei care vor să reformeze sistemul susțin că „boss” sunt corupți, adică sprijină, încurajează, privilegiază sau sponsorizează o organizație, realizează contracte frauduloase și alte favoruri politice pentru voturi, contribuții la campanie și uneori mită) corupt face presiuni asupra lui să aleagă un om-marionetă, în timp ce comitetele populare doresc un reformator. Copiii guvernatorului doresc ca tatăl lor să-l aleagă pe Jefferson Smith (James Stewart), președintele unui club sportiv: The Boy Rangers. Incapabil să decidă între marioneta boss-ului și reformator, guvernatorul lasă sorții să aleagă; aruncă o monedă să vadă pe ce parte cade: cap sau pajură. Moneda cade pe cant lângă un ziar pe care se putea citi titlul unui articol despre una dintre realizările lui Smith. Cu totul aleator îl alege pe Smith, estimând că imaginea pozitivă a acestuia va fi benefică pentru alegători. Totodată naivitatea lui Smith îl va face ușor de manipulat. Senatorul debutant e luat sub aripa senatorului Joseph Paine, stimat de public, dar un escroc din umbră, care fusese prietenul tatălui lui Smith. Tânărul Jefferson se simte imediat atras de fiica senatorului, Susan. Firea naivă și onestă a lui Smith permite presei neîndurătoare din Washington să profite de el, defăimându-i rapid reputația cu fotografii ridicole pe prima pagină a ziarelor și titluri în care este prezentat drept un neavenit în politică. Pentru a-l ține pe Smith ocupat, Paine îi sugerează să propună o lege. Cu ajutorul experimentatei secretare a lui Paine, Clarissa, Smith vine cu o lege care să autorizeze un împrumut din partea guvernului federal în vederea achiziționării unui teren în statul lui de baștină, destinat unei tabere de băieți, iar împrumutul să fie restituit de tineri din toată America.

James Stewart și Jean Arthur. Sursă foto: tumblr

James Stewart și Jean Arthur. Sursă foto: tumblr

Donațiile încep să curgă imediat. Dar tabăra preconizată face parte deja dintr-un joc politic murdar cu deturnare de fonduri, inclus într-o altă lege propusă de mașinăria politică a lui Taylor și sprijinită de senatorul Paine. Nefiind dispus să-l sacrifice pe nevinovatul Smith în planul lor de deturnare de fonduri în folos propriu, Paine îi spune lui Taylor că vrea să iasă din combinație, dar Taylor îi amintește că deține funcția oficială în Senat datorită influenței lui și îl șantajează. Mașinăria politică din statul lui natal îl acuză pe Smith că încearcă să profite de legea lui Paine și aduce dovezi frauduloase cum că Smith era deja proprietarul terenurilor în discuție. Smith este prea șocat de trădarea lui Paine pentru a se apăra și fuge. Secretara, Clarissa, care inițial l-a disprețuit pe Smith, dar între timp s-a lăsat convinsă de onestitatea lui, îi propune să tergiverseze alocarea fondurilor propuse de lege și să-și dovedească nevinovăția în plină ședință a Senatului, chiar înainte de votul care urma să-l excludă. În ultima sa șansă de a-și dovedi nevinovăția, Jefferson Smith vorbește non-stop timp de 25 de ore, reafirmând idealurile americane de libertate și devoalând adevăratele mașinațiuni politice aflate în umbră.

Totuși, niciun senator nu se lasă convins. Membrii partidului încearcă să se strângă în jurul lui, dar opoziția este prea puternică și toate încercările eșuează. Aservite influenței mașinăriei politice a lui Taylor, ziarele și posturile de radio din statul natal al lui Smith, la ordinele lui Taylor, refuză să relateze ceea ce avea Smith de spus și chiar distorsionează faptele împotriva senatorului. Eforturilor clubului The Boy Rangers de a răspândi știrile adevărate în favoarea lui Smith le răspund atacurile viciate asupra copiilor, puse la cale de oamenii lui Taylor. Deși toate speranțele par pierdute, senatorii încep să-i acorde atenție lui Smith pe măsură ce acesta devine tot mai epuizat. Paine se mai folosește de o ultimă stratagemă: aduce coșuri de gunoi conținând scrisori și telegrame măsluite din statul natal al lui Smith,  prin care, chipurile, populația solicită excluderea lui din Senat. Aproape distrus de aceste vești, Smith găsește o mică rază de speranță în zâmbetul prietenos al Președintelui Senatului. Smith jură că nu va înceta să convingă oamenii să-l creadă, dar imediat se prăbușește la pământ epuizat. Copleșit de vinovăție, Paine părăsește sala Senatului și are o tentativă de suicid prin împușcare, însă este împiedicat să facă gestul extrem de un grup de senatori care-l privesc. Atunci năvălește înapoi în sală și se autodenunță, mărturisind întreaga înscenare celor prezenți. Apoi insistă ca el să fie cel exclus din Senat și declară răspicat nevinovăția lui Smith, spre bucuria Clarissei. Președintele Senatului observă întreg haosul creat cu amuzament.

„Capra are o scânteie de geniu cu camera de filmat: ecranul lui pare întotdeauna de două ori mai mare decât al altor regizori, iar montajul lui este la fel de strălucit ca cel al lui Eisenstein.” (Graham Greene)