Sub semnul mirării pun
și al vrăjii
întâlnirile cu mintea-ți
cele cu trupul
nu mai au relevanță și sunt
interzise prin lege
ivoriul
abanosul atrage
se rostogolesc mari elanuri
în mici
avalanșe de gri.
E-o sărbătoare inversă
zborul împachetat se-mparte-n pătrate
sinapse necoapte se-mpiedică uimitor
și sar peste trepte
planând să smulgă verbul ermetic
mai mut decât liedul
unui condor.
Încet, număr până la șapte.
foto tumblr.com
Citește și Câmp magnetic
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
