Mario sau ce-i de făcut
de Mihail Medrea
Nu doar că refuza tratamentul, ci îi respingea până şi pe cei apropiaţi: părinţii şi sora lui. Cât despre Tudor, unchiul lui, nu putea să-l vadă în ochi. Îi căşunase că-i piază rea şi-l drăcuia ori de câte ori acesta venea să-l viziteze. Ba, o dată, a aruncat în bătrân cu perfuzia pe care a smuls-o şi din branulă, şi din suportul ei.
Tudor şi-a făcut cruce şi, de atunci, n-a mai dat pe la el. Continua să vină la clinică, se interesa de starea lui şi, aflând că Mario era din ce în ce mai recalcitrant, realiza că șansele lui de reabilitare erau ca și nule.
Îl vizita neabătut pe Thunder – rocăru’ rocărilor, prietenul lui Mario, internat deodată cu acesta.
Când Thunder a fost externat, n-a mai dat pe la clinică, dar se interesa prin telefon de starea lui Mario, care, spunea asistenta, făcea ca toţi dracii.
Tudor l-a căutat pe Părintele Marcel şi l-a întrebat ce se mai poate face pentru salvarea nepotului.
– Să vă rugaţi cu toţii pentru el, a răspuns cu promptitudine preotul. Şi să postiţi. Asemenea demoni, ne învaţă Domnul Hristos, pot fi alungaţi doar prin post şi rugăciune.
– Dar părinţii lui l-au repudiat!
– Cum asta?!
– I-a înjurat şi i-a blestemat, urlând că numai ei sunt de vină…
– Dar ce, părinţii l-au învăţat cu drogurile?!
Nu aveau niciodată timp pentru el
– Nu, sigur că nu. Însă el le reproşează că, de pe când a fost dat la şcoală, nu aveau niciodată timp pentru el, doar îi dădeau bani să-şi ia de mâncare şi să aibă pentru mici cheltuieli.
– Aşa a avut bani pentru ţigări, este?
– Da. Când a fost mai mărişor, a dat de ţigări, de bere, de fete…
– Şi a trecut dup-aia pe droguri.
– Da, părinte. Şi mai e ceva: părinţilor le era ruşine cu el, fiindcă era gângav şi pirpiriu, că avea note mici, pe când soră-sa, Rosalinda…
– Rosalinda? Mario? Ce nume-s astea? rudele astea ale tale de ce naţie sunt?
– Sunt români, părinte. Dar, la câţiva ani după Revoluţie, au plecat mai întâi în Germania, apoi în Italia, iar acum au dublă cetăţenie, italiană şi română.
– Şi copiii unde au crescut?
– Pe Rosalinda, care-i cea mare, au ţinut-o pe lângă ei. Iar pe Mario l-au lăsat în grija unei mătuşi, sora lui taică-său, că erau bogaţi, ea şi bărbatul ei, dar nu puteau face copii.
– Şi mătuşa l-a răsfăţat.
– Da. Şi nu-l putea stăpâni. Mario parcă avea argint viu în el.
– Hiperkinetic, cum se spune acum.
– Da. Şi nu era atent la şcoală.
– Nu se putea concentra, este?
– Da.
– Adică suferea de sindromul atenţiei deficitare.
– Da, da. Sindromul AHDH.
– Lucru’ dracului, Doamne, iartă-mă.
AC/DC
– Mario zicea că-i AC/DC.
– Ce-i asta?
– E o ţăcăneală de-a lui. AC/DC e numele unei formaţii de hard rock.
– Aha!
– Şi înseamnă, dacă nu mă înşel, curent alternativ versus curent continuu.
– Adică îs băgaţi în priză tot timpul.
– Da, părinte.
– Îi ţine demonul în priză.
– Iar ei… prizează.
– Nu înţeleg.
– Trag pe nas.
– Poftim?
– Asta înseamnă că se droghează cu cocaină, pe care o aspiră pe o nară…
– Mda… Numai că…, altceva nu pricep…
– Ce anume?
– Spuneai că Mario a fost lăsat în grija mătuşii…
– A, da… N-am apucat să vă spun că unchiul şi mătuşa au pierit într-un accident de maşină, pe când Mario era, prin clasa a VI-a.
– Iar părinţii au fost nevoiţi să-l ia, din nou, la ei…
Iar asta l-a bulversat complet
– Da. Însă l-au ţinut doar câţiva ani, după care a fost luat în grijă de altă mătuşă, mult mai în vârstă decât prima, şi care a decedat pe când Mario era în ultimul an de liceu. Iar asta l-a bulversat complet… S-a lăsat de facultate, a încercat fel de fel de chestii, la un moment dat a ajuns… vaporean, pe o navă turcească…
– Mai ceva ca în telenovele!!
Se priviră, îngrijoraţi.
– Ce-i de făcut, părinte?
– Să te rogi. Şi să posteşti.
– Şi dacă nu reuşesc?
– De ce să nu reuşeşti?
– Ştii cât sunt de nevolnic, părinte…
Rugăciunea inimii
– O să te întărească Dumnezeu, totul e să nu renunţi. Nu o lua dintr-o dată. Spune rugăciunea inimii, vino mai des la spovadă, la sfânta împărtăşanie. Şi, întărindu-te, o să-l ajuţi şi pe Mario.
– Dar dacă?…
– Nici un „dacă”! Lasă-te în voia Domnului, că ştie El ce e mai bine pentru noi.
– Bine, părinte.
– Dumnezeu să-ţi ajute!
foto credit pinterest.com
De același autor citește și Loness
