de-o vreme nu te-ai mai arătat lumii
și ea s-a strâns ca un pumn de regret
în jurul policarului desprins
dintr-o mănușă
îmi plac cele
cu-n singur deget.
de nu s-ar lăsa cu represalii de flori
și morminte, cu zgomote gri
de gaz și oase dansante
broderii din sânge pe fețe dospite
gata să intre în stomacul de câine.
circulați pe partea dreaptă a lumii
bicicleta asta-i o iapă cu ghidonul de pâine
călărită se lasă doar de hemoglobine
pe nări fornăie linii de praf alb
oarbă oglinda lui mâine.
foto tumblr.com
Citește și dragostea-i un binoclu
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
