Despre puterea iubirii necondiționate, despre dragostea care eliberează și care ne face să dăruim ce avem mai bun în noi, Maya Angelou.

Încă mă ridic – un poem semnat Maya Angelou

Poţi să scrii despre mine istorie,
Cu minciunile tale amare, vorbele de nimic,
Poţi să mă târăşti chiar prin noroi,
Şi totuşi, precum colbul, mă ridic.

Te stânjeneşte obrăznicia mea?
De ce eşti copleşit de mâhnire?
Mă port ca şi cum aş avea puţuri de petrol
Săpate la mine-n sufragerie.

Ca lunile şi ca sorii,
Cum trec valurile sigur, matematic,
Cum răsar miraculos speranţele,
La fel şi eu, încă mă ridic.

Ai fi vrut să mă vezi învinsă?
Cu capul plecat şi ochii în pământ, umilită?
Cu umerii căzuţi, ca lacrimile.
De la strigătele de ajutor să fi fost slăbită.

Aronganţa mea te insultă?
Nu o lua prea personal,
Eu mă distrez de parc-aş avea mine de aur
Săpate în grădină la mine, în spate.

Poţi să tragi în mine cu vorbele tale,
Poţi să-mi arunci priviri tăioase, ca un cuţit,
Poţi să mă ucizi cu ura ta,
La fel ca aerul, eu tot mă ridic.

Eşti enervat de senzualitatea mea?
Te uiţi cu uimire
Că dansez ca şi cum aş avea diamante
Acolo unde mi se unesc coapsele?

Din colibele istoriei ruşinoase
Mă ridic
Dintr-un trecut înrădăcinat adânc în suferinţă
Mă ridic.

Sunt un ocean negru, legănându-mă în grandoare,
Mă umflu şi scad, purtându-mi valurile.
În urma mea lăsând nopţi de teroare şi spaimă,
Mă ridic.

Către zorii unei zile pline de lumină,
Mă ridic.

Purtând cu mine daruri din partea strămoşului,
Eu sunt visul şi speranţa sclavului.

Mă ridic.
Mă ridic.
Mă ridic.

Dragostea eliberează…

”Sunt recunoscătoare că am fost iubită, că sunt iubită acum și că sunt capabilă să iubesc căci acest lucru eliberează. Dragostea eliberează. Nu te ține pur și simplu lângă ea – acesta este egoul. Dragostea eliberează.

Când s-a născut fiul meu, aveam 17 ani. Mama mea avea o casă uriașă, cu 14 camere. La 17 ani, m-am dus la ea și i-am spus: “Plec”. M-a întrebat: “Pleci din casa mea?” și în casa se aflau și cei care o ajutau să facă curat. I-am spus că da. “Mi-am găsit o slujbă și am o camera în care pot găti pe hol, iar gazda o să-mi fie babysitter.”

M-a întrebat: “Pleci din casa mea? I-am spus: “Da”. “Și iei și copilul?” “Da”, am spus…

A spus: “Bine, amintește-ți acest lucru: odată ce ai trecut pragul casei mele, ai crescut. Știi diferența dintre bine și rău. Fă bine. Nu lăsa pe nimeni să te “crească” și să te facă să te schimbi. Și amintește-ți acest lucru: Poți să vii întotdeauna acasă.”

Poți să vii întotdeauna acasă

M-am dus acasă de fiecare dată când viața mi-a venit de hac și m-a făcut să strig: “renunț”.

M-am dus acasă la mama cu copilul meu. Nu mi-a adresat niciodata un “ți-am spus eu”. Obișnuia să spună: “Oh, copilul s-a întors acasa! Oh, draga mea! Mama o să îți gătească ceva. Mama o să facă asta pentru tine!”

Dragostea… Ea m-a eliberat vieții. A continuat să facă asta.

Când fiul meu avea cinci ani, mama obișnuia să-l ia tot timpul și să îl hrănească. Mă duceam la ea o dată pe lună și obișnuia să gătească pentru mine. Într-o zi m-am dus la ea acasă. A gătit orez roșu pentru mine, pe care îl ador.

După ce am terminat de mâncat, am coborât de-a lungul dealului și ea a trecut pe cealaltă parte a străzii. A spus: “Așteaptă un minut, iubita”.

Aveam 22 de ani.

A spus: “Așteaptă un minut, iubita”. “Știi… cred că ești cea mai grozavă femeie pe care am cunoscut-o. Mary McCleod Bethune, Eleanor Roosevelt și mama mea… te afli în această categorie.”

Apoi mi-a spus: “Dă-mi un sărut”. I-am dat un sărut și m-am urcat în tramvai. Încă îmi amintesc felul în care soarele pica pe stinghiile scaunelor de lemn. Am stat acolo și m-am gândit la ea. M-am gândit: “Să presupunem că are dreptate… Este inteligentă. Și spune că este prea afurisită ca să mintă. Să presupunem că o sa fiu cineva. Ea m-a lăsat să mă eliberez. M-a eliberat.”

“Să spui că aș putea avea ceva în mine care ar putea să fie valoros… nu doar pentru mine… aceasta este dragoste.”

Când boala ei a atins etapa finală, m-am dus în San Francisco. Doctorii i-au spus că mai are trei săptamâni de trăit. Am întrebat-o: “O să vii în Carolina de Nord?” A spus “Da”. Avea emfizem și cancer la plămâni.

Am adus-o la mine acasă. A mai trăit un an și jumătate. Și chiar când era aproape, aproape de sfârșit, în ultimele ei momente, respira cu ajutorul măștii de oxigen. Se lupta cu cancerul pentru viața ei. Și mi-am adus aminte că ea m-a eliberat.

Si mi-am spus: “sper să fiu în stare să o eliberez. Merita acest lucru de la mine. Merita o fiică grozava și a avut una.”

Așadar, în ultimele ei zile, am spus: “Acum înțeleg că unii oameni au nevoie de permisiune ca să plece. Așa cum înteleg eu, ai făcut poate ceea ce Dumnezeu te-a pus să faci aici: ai muncit într-un mod minunat. Trebuie să fi fost și o iubită minunată căci o mulțime de bărbați (și, dacă nu mă înșel, poate că și câteva femei) și-au riscat viața ca să te iubească. Ai fost o mamă de copii mici foarte săracă, însă o mamă fantastică de adulți tineri. Și, dacă ai nevoie de permisiune ca să pleci… te eliberez.”

M-am dus înapoi la mine acasă, însă ceva îmi spunea: “întoarce-te”. Eram în pijamale. Am sărit în mașină și am fugit. Iar asistenta mi-a spus: “tocmai a murit…”

Vedeți voi, dragostea eliberează.

Nu te leagă. Dragostea spune: “Te iubesc”.

Te iubesc chiar dacă ești în China.

Te iubesc chiar daca ești în oraș.

Te iubesc chiar dacă ești în Harlem.

Te iubesc.

Aș vrea să fiu lângă tine.

Aș vrea să am brațele tale în jurul meu,

Mi-ar plăcea să îți aud vocea în urechea mea,

Însă acest lucru nu mai este posibil acum,

Așa că te iubesc.

Du-te…”

foto tumblr.com

Citește și Dorința de-a ajunge la stele