se ia o floare
alene
se rotește
cu fața spre soare:
începi cu „mă iubește”
și delicat separi o petală
(sau presezi o sepală,
vezi tu cât e mătasea
de vegetală)
apoi „nu mă iubește”
repezit e desprinsă
(din carne vie)
de-o ghicitoare
ce-ți colindă prin gânduri,
aruncă-n tine consoane și
nicio vocală.
prea devreme
când e târziu
începe să doară
din poală îți cade
a câta oară
petala impară.
foto tumblr.com
Citește și Baloane de săpun
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
