Și de-am alungat-o, lumina aceea
s-a făcut umbră, iar umbra nu-și pune
la îndoială stăpânul
dansează ea și spală pământul
din care cresc călăreți
ce pictură frumoasă pe un perete, pe doi pereți.
Îmi șoptește, sporind
vezi, dacă (nu)
te-am ascultat ?!
și crește, și crește, în timp ce eu
nu mă mai mișc.
foto tumblr.com
Citește și Lentoarea secolului
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
