În urma tragicelor evenimente din Sri Lanka, ce au umbrit săptămâna luminilor, Lumea Occidentală nu pare a fi afectată. Lipsa suferinţei empatice este cu atât mai greu de explicat cu cât se reflectă asupra naturii distrugerilor. Aceste explozii au afectat trei biserici catolice din capitala Sri Lankei, și, chiar mai mult, au cauzat şi decesul a 253 de victime. În majoritate, victimele erau catolici, iar mulţi dintre ei se aflau în biserici, asistând la liturghia pascală. Deci, fără doar şi poate, deși se poate vorbi despre confraţi în credinţă al occidentalilor, totuşi ei apar străini spiritului occidental.
Lipsa reacţiilor şi a empatiei în lumea digitalizată, în lumea noastră virtuală, poate fi resimţită, în primul şi primul rând, pe reţelele de socializare şi mai ales în bula noastră din care facem parte. Astfel, după primele ore, după prima zi, a început să pară ciudat că nimeni nu este interesat de ce se întâmplă. Spre deosebire de mişcarea Je suis Charlie, sau altele de același gen care au apărut în urma atentatele teroriste sau tragediilor ce au dus la pierderi de vieţi umane. În acele zile, totul era calm, nimeni nu era cutremurat, nici măcar interesaţi, majoritatea fiind încă sub efectul incendiului ce a avut loc la începutul săptămânii, la catedrala Notre Dame din Paris.
De această ignoranţă occidentală dau dovadă cei îndrituiți, prin lipsa analizelor. Deşi au apărut numeroase ştiri pe toate canalele mass media. De asemenea, au fost prezentate şi destule detalii, dar, în afara unor exemple firave, lipsesc exprimarea punctelor de vedere, luarea de poziţii. În acest context, chiar şi „The Guardian” se întreabă, de exemplu, de ce a vorbi despre persecuția creștinilor ar trebui să fie tabu”. Însă spre deosebire, de explicaţia date de autorul acelui material, care consideră că această temă devine tabu, din teama de a nu rezulta o presupusă islamofobie, eu încerc o abordare diferită.
Abordarea mea pleacă de la o întrebare: de ce nu vorbim despre persecuţia creştinilor din Sri Lanka, dacă asistăm la globalizarea sau la occidentalizarea lumii? Această întrebare a apărut deoarece globalizarea informaţională este una foarte reală şi resimţită în viaţa cotidiană. Însă, în ceea ce priveşte globalizarea valorilor, apar diferenţe care pot fi resimţite.
Globalizarea fiind percepută din perspectiva informaţională, lucru care poate fi sesizat de oricine, pentru că, într-adevăr, informaţiile – evenimentele, din orice parte a lumii, ajung la fel de rapid la publicul occidental, precum cele din proximitate. Vestea terorii, prezentarea suferinţei din Sri Lanka fiind oferită spectatorilor, la fel de prompt ca incendiul Catedralei Notre-Dame din Paris sau atentatele din Europa. În schimb, aşa cum s-a arătat, incendiul de la începutul acelei săptămâni a dus la reacţii foarte diversificate şi prompte, în timp ce reacţiile faţă de situaţia din acea ţară îndepărtată de noi, despre care prea puţin ştim, la început au întârziat să apară, iar după un timp par a lipsi cu desăvârșire, de parcă se încearcă o reducere la tăcere.
Astfel, încercând a explica lipsa reacţiilor, pe de o parte se poate apela la universul simbolic al occidentalilor. Fiinţa simbolică al occidentalului îşi desfăşoară fiinţarea într-un anume mediu – în cel occidental – şi îşi integrează în universul lui simbolic anumite elemente – cele occidentale. Deci, acestei fiinţe simbolice îi devin străine elementele simbolice exterioare – orientale, acestea fiindu-i neintegrate.
În acelaşi timp, în prezent apare şi transformarea lumii în public, respectiv într-o societate de consum. Iar societatea de consum, fiind alimentată cu produse occidentale, se va occidentaliza, voit sau nu. Astfel, în ceea ce priveşte aspectul socio-cultural şi psiho-emoţional, omul contemporan se găseşte în faţa unei mondializări care se manifestă prin adoptarea valorilor occidentale.
Totuşi, ar trebui să încercăm să ne explicăm de ce optăm pentru valorile occidentale şi nu pentru altele? Răspunsul trebuie căutat nu doar în prezent, ci în trecut, occidentalizarea nefiind o mișcare atât de nouă. Acest fenomen, numit occidentalizare, apare sub alte forme apare încă din Antichitate. Spre exemplu, pe vremea lui Alexandru cel Mare este încercată transpunerea valorilor greceşti – corespunzând Europei clasice, pe meleaguri cât mai îndepărtate. La fel şi romanii – tot reprezentanţi ai Europei clasice, încercau să civilizeze lumea barbară. În timp occidentul se naște pe ruinele Europei Clasice, în Evul Mediu, prin creştinism, ei au dorit să aducă la dreapta credinţă pe acei păgâni. În urma unor asemenea acţiuni, s-a adâncit tot mai mult diferenţa între occident şi spaţiul extraoccidental, ceea ce îi va oferi stimă de sine occidentalilor.
Prin urmare, asemenea tragedii care au loc în afara occidentului dovedesc existenţa globalizării informaţionale, în primul rând. Însă reacţia occidentalilor şi a unei lumi occidentalizate, nepăsătoare la suferinţa lor – (care, deşi nu sunt ceilalţi – străinii, periculoşi), nu este acelaşi faţă de suferinţa noastră – a occidentului.
Deci, globalizarea actuală, fără doar şi poate, nu se referă şi la transferul valorilor, ci doar al informaţiilor. În continuare, dacă valorile occidentale sunt cele la care se raportează, iar la fel va fi şi suferinţa lor ca efect.
Lumea în care existam, în care traim, începe să îmbrățiseze valorile occidentale ca singurele valabile și chiar reale, iar cel ce există în afara lor va fi ori ignorat, ori privit cu superioritate.
Citiți și Cum decade Homo simbolicus?
Licenţiat în Istorie – Istoria artei şi absolvent al Masteratului de Istorie şi socio-antropologia epocii moderne, Varga István Attila, trăieşte în Zalău, fiind profesor de istorie. În perioada 2016 – 2018, a fost redactor la revista Art Out, de asemenea are materiale publicate în reviste culturale precum Caiete Silvane, Constelaţii diamantine, Boema, etc. Cercetările lui sunt legate de antropologie istoric, teoria artei şi studii culturale, fiind preocupat de atitudini, influenţa sentimentului de insecuritate şi universul simbolic.
