Între agricultură și jurnalism, Louis Bromfield (27 decembrie 1896 – 18 martie 1956), unul dintre scriitorii americani cu o posteritate nedreaptă, a găsit o firească legătură pe care a exploatat-o în operele sale artistice de mai târziu, nu mai puțin de 30 dintre ele best-seller, recompensate prin câteva premii importante (de exemplu, Toamnă timpurie a fost laureată a premiului Pulitzer) și prin ecranizări devenite celebre în epocă (The Rain Came – Musonul, în 1939, în regia lui Clarence Brown, cu o distribuție excepțională: Tyrone Power, Myrna Loy, George Brent, Brenda Joyce).

La masa de scris, acasă, în Malabar Farm (pinterest.com)

Fascinat de ideea rodirii a fost din copilărie, deprinzând din familie plăcerea cultivării pământului, transformată apoi în obiect de studiu la Universitatea Cromwell (1914-1916), chiar dacă pentru o scurtă perioadă, datorită unei alte pasiuni, cea a jurnalismului, pentru care s-a transferat la Universitatea Columbia. Sămânța căutării identității își croia drum anevoios în subconștientul viitorului scriitor, care se căuta, așa cum viața își caută drumul spre lumină și desăvârșire, hrănindu-se cu experiențe cât mai diverse și cât mai pătrunzătoare, mai pline de sens… Inclusiv războiul i-a oferit oportunitatea de a se descoperi, de a se desăvârși,  de a deveni erou nu numai în propria conștiință, ci și în cea a compatrioților săi, care i-au apreciat devotamentul, oferindu-i două dintre distincțiile cele mai prețioase în Primul Război Mondial,  Croix de Guerre și  Meritul Legiunii de Onoare. În plină căutare de sine, descoperă cercurile mai largi ale existenței umane – familia, societatea, relațiile dintre diferitele tipuri de civilizații și asimilează marile mituri ale literaturii americane, obsedată de Visul ei de Aur.

Crește ca prozator în proximitatea unor titani Sinclair Lewis, Ring Lardner, Ernst Hemingway şi Scott Fitzgerald, de la care desprinde gustul analizei stărilor de conștiință ale unor personaje care sunt reprezentative pentru acel modus vivendi al americanilor, atât de contorsionat în confruntarea dintre tradițional și monden, puritanism și deschidere spre modernism… toate acestea proiectate pe fundalul unor experiențe culturale inedite, rezultate din călătoriile inițiatice pe diferite continente, de unde a deprins acuitatea unei viziuni analitice de mare finețe… socialul configurase, așadar, canavaua pe care artistul va proiecta, în culori vii, existența unor personaje care aveau să devină memorabile printr-o individualitate care să le confere alura irepetabilității. Zestrea de sensibilitate. Profunzimea simțirilor. Autenticitatea trăirilor, așa cum le-o provoca întâlnirea cu Iubirea, singura cale de pătrundere a ființei dincolo de zona umanului obișnuit, simplu în logica lui primitivă, de homo politikon, ființă socială. Vin ploileeste romanul care demonstrează cu prisosință capacitatea extraordinară a scriitorului de a surprinde mentalități diferite, societăți configurate antinomic aproape (India imperială, civilizație tradițională și America, societatea eclectică a consumului și a mondenității), modalități de a se racorda la realități sociale și umane inedite, este exemplul cel mai bun pentru a ilustra, încă o dată, faptul că relațiile dintre oameni se nivelează și se armonizează prin atracția erotică, cea care pune ordine în variațiunea nesfârșită a cosmos-urilor antropologice fie din orice parte a lumii, principiul unificator suprem.

narrativa.giunti.it

„Toamnă timpurie”, romanul adevăratei maturități artistice, una dintre cele mai frumoase povești de dragoste din literatura lumii, nu întâmplător ales pentru a fi recompensat cu premiul Pulitzer, desăvârșește felul de a simți al scriitorului, care optează pentru un alter-ego feminin de mare luciditate și profunzime. Pe fundalul unei Americi de început de secol XX, care-și caută ardent, neistovit, identitatea, povestea Oliviei Pentland, captivă în normele restrictive și abrutizante impuse de tradiția puritană a moralității sociale și familiale specifice epocii, își găsește libertatea de a fi  într-o lume pe care o construiește cu un simț al valorilor absolute, printr-o iubire sinceră, nedisimulată, neafectată de nici un fel surogate morale, curajosul Michael O’Hara, european nepervertit de capcana impusă de autoritatea străină a instanțelor sociale. O demonstrație a ideii de supremație a iubirii, acolo unde ea găsește un teren fertil de rodire, asemeni seminței care își înfige rădăcinile într-un sol fertil, sănătos, nutrit cu cele mai hrănitoare substanțe: încrederea deplină în resursele de sinceritate ale celuilalt, capacitatea vizionară a puterii lui de a construi, sentimentul de confortabilă siguranță a prezenței lui.

”Am fost crescut cu acea conștiință a faptului că a te îndrăgosti e un lucru natural… acel ceva care produce o stare de  plăcere, bună dispoziție și confort. Am mai fost îndrăgostit, recunosc, de câteva ori, ca orice tânăr franțuz, pentru că ei nu-și pot refuza sentimentalismul și dorința naturală de a flirta. N-o pot evita. Dacă ar fi fost vorba despre ceva rușinos sau indecent, n-ar fi acceptat. Ei nu trăiesc povești de amor cu sânge rece, așa cum am auzit vorbindu-se între bărbați de când am sosit aici. Trebuie să vă mărturisesc, doamnă Pentland, că ei au o altă perspectivă asupra lucrurilor. Am învățat, și aceasta în timp, pe îndelete, că iubirea este cel mai important lucru în viață. Francezii au perfectă dreptate. Ei știu, mai mult decât oricare alții, să transforme iubirea într-un lucru extrem de frumos și de o finețe nemaipomenită, de arabesc”…

(traducere: Andra Tischer)

Citiți și Când zgomotul de tancuri încetează, rămâne brazda în suflet, de aceeași autoare.