Lizoanca, de Doina Ruști
Am terminat de citit această carte din august, dar mi-au trebuit patru luni ca să îmi adun cuvintele și curajul de a scrie despre ea.
E o carte neobișnuită, foarte îndrăzneață pentru piața noastră literară, cu o temă aparte. Știam despre cazul povestit în roman încă de când s-a întâmplat, în 2008: o fetiță de numai 11 ani a îmbolnăvit de sifilis o întreagă comunitate, printre care și un bărbat de 78 de ani.
Nu mi-am imaginat cum poți pune această poveste, sensibilă în atât de multe feluri, în cuvintele potrivite.
Vă asigur că doamna Doina Ruști a găsit o cale nu numai de a reconstitui evenimentele, ci și de a intra într-o zonă și mai inabordabilă: abuzul sexual asupra copiilor, în special asupra fetelor. Dovadă succesul de care s-a bucurat și peste hotare, romanul fiind tradus în multe limbi.
Lectura nu este nici ușoară, nici confortabilă. Scriitoarea nu cruță sensibilitatea cititorului. A decis să scoată lucruri la iveală, să le răscolească și o face până la capăt. Au fost multe momente în care a trebuit să îmi iau pauze, ca să îmi găsesc puterea de a trece la pagina următoare.
De la un punct încolo, povestea nu mai este despre Lizoanca, ci despre mentalitatea toxică masculină, despre lipsa unei educații sănătoase de gen, despre felul în care în comunitățile sărace (și nu numai!) bărbații se consideră stăpâni pe fetele și femeile care au neșansa să facă parte din ele. Și, cel mai trist, despre felul în care ele însele acceptă, în cele din urmă, să fie astfel privite și învață nu doar să trăiască cu lucrul acesta ci, mai ales, din el. Fiindcă, de cele mai multe ori, este singura variantă care le-a rămas.
Nu este comod, dar cartea trebuie citită. Sunt părinți care nu conștientizează întotdeauna că, din păcate, fetele și femeile trebuie încă protejate în societatea noastră.
Nu drama este înspăimântătoare în lumea din acest roman, ci tocmai lipsa ei. Nu plânge nimeni soarta fetelor. Nici măcar ele.
Un articol de Gina Varga
Citește și Tot albastrul ceruluiToate articolele
