La pas prin Vama veche.

Vama veche a rămas un mit. Îmi aduce aminte de celebra cetate fantomatică Isarlîc a lui Ion Barbu:

„La vreo Dunăre turcească,
Pe șes veșted, cu tutun,
La mijloc de Rău si Bun
Pân’la cer frângându-si treapta,

Trebuie să înflorească:
Alba,
Dreapta
Isarlîk!”

Adică: de-o parte marea, cu tot ceea ce are ea frumos: mirosul sălbatic de alge, vânt de departe aducător de arome orientale, nisipul fin mărginit cu rămășite de scoici la întretăierea apei cu malul blând, plaja neregulată, când largă ca o lagună albastră, când șerpuind ca limbă de pantof la marginea falezei, valurile – numai la noi am văzut asemenea revărsare de spumă sărată, albind efervescentă… pe de cealaltă parte, dincolo de drumul prăfuit, umanitatea.

O colectivitate la granița dintre western și târg balcanic. Agora vamaiotă e un centrum mundi în sine, atât de eterogen încât pare adunată de o mână dezordonată din toate categoriile de oameni câte există. Drumul care străbate Vama și desparte cele două lumi e alcătuit din două așa-zise trotuare între care un șant prăfuit răspândește în aer particule albe care acoperă mașini, case, sandale, adidași, biciclete, trotinete, adică tot ceea ce se încumetă să miște și o uliță în care n-a mai încăput mână de drumar priceput.

Așadar, plimbarea de seară înseamnă pur și simplu debarasarea de orice pretenție la eleganță (cel puțin de la genunchi în jos). Restaurantele, barăcile, terasele, discotecile în aer liber se împart pe malul mării și dincolo de drum, diferența dintre ele fiind că pe plajă predomină hamacurile și mobilierul cu tentă maritimă, pe când în partea cealaltă adoptă o tentă rustico-barbaro-cosmopolito-balcanică: market-uri, terase cu fotolii largi, cu coviltire și nume haioase- ”La canapele”, ”La Barbă Neagră”, ”Corsarul” , ”Papa la Soni” etc (fără virgulă înainte!)…

Miroase a prăjeală și a ulei care arde cu fum negru, a porumb fiert, a castane coapte și a deodorant, after- shave și din când în când a parfum, mai mult sau mai puțin fin. În funcție de gen. Femeile miros a dulce, bărbații a tabac. Se fumează mult, Mai e aer încă.

Afacerile sunt în toi: dacă urci pe o scară prinsă într-un singur piron, poți câștiga un milion, dacă sari pe o saltea gonflabilă te poate costa 10, 20 sau 30 de lei, probabil în funcție de cât de mult ți se deplasează organele interne sau ți se face rău. La tarabe, poți cumpăra inele din scoici, pietre sau metal, brățări hippie, pandantive cu jumătăți de inimă, poți să-ți faci tatuaje dacă vrei să-ți scrii iubirea pe piele ca să vadă toată lumea, poți să-ți faci rasta sau codițe colorate.

Lume tânără, probabil elevi și studenți, mai rar cupluri între două vârste. Grupuri de messy people la a doua sau a treia beție pe ziua în curs, stau la ușa prăvăliilor și ascultă menestrelii ambulanți care cântă folk sau diverse cover-uri. Din 5 în 5 metri. Și nu se încurcă unul pe celălalt. Cine nu rezistă, pune capul pe rucsac și doarme – sau agonizează.

Pe plajă întâlnești dragostea, așa cum au născut-o strămoșii noștri, primii, cei dinaintea vremurilor. Se aud la tot pasul semnele ei carnale, de parcă lumea e în durerile facerii. Mai bine nu te plimbi pe plajă noaptea, deși ei nu te bagă în seamă. Când dragostea e mare, nu contează sexul, spune o cunoscută vorbă. Așa e. Aici are dreptate cugetătorul, dacă ne gândim că Vama e vestită pentru felul în care dezlănțuie instinctele și ascute simțurile. În tot cazul, e frumos și pur să iubești, chiar dacă nu te poți desprinde de animal.

Din curțile ascunse vine miros greu de latrină și se scurg până în drum diverse urme… Se circulă cot la cot, ca în tramvaiul bucureștean pe pe vremea lui Ceaușescu. Dacă vii dintr-un loc liniștit, rămâi cu mintea suspendată în straturile de aer de deasupra, singurul loc în care se poate respira. Acolo unde nu ajung detritusurile verbale – atât de multe, încât ajungi să te crezi într-o lume a bărbaților. Multora le place, terasele sunt pline ochi. Spectacolul uman e desăvârșit, pentru cine știe să-l pătrundă:

Andra Tischer

Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.