la nunta mea să nu chemi
moartea
las-o închisă în ploaie
topească-i-se limba și foamea
o pasăre mică vină
s-o bea
la nunta-mi de vis
numără-n
gând pașii valsului
tata
văd cum din umeri, albă
îi crește
rochia mea.
foto tumblr.com
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
